Votul Diasporei şi Big Brother!!
Bineînţeles că vor flutura – aşa cum am spus- steagul UE şi vor spune că suntem ultima ţară din lume care încă nu a introdus votul electronic, că în Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca se votează aşa încă din Comuna Primitivă, iar prin Franţa încă din „Comuna din Paris”, sau măcar de la alegerile din 2004 când la Ambasada României se vota la foc automat. Da, numai că acele ŢĂRI CIVILIZATE,tot s-au mai pacalit cu votul asta „pe Net” si au mai renuntat,deşi sunt conduse de politicieni responsabili, nu de hoţi, şmenari, şpăgari, iar serviciile secrete la ei se ocupă de lucruri serioase, nu de sprijinirea unui candidat sau a altuia. Vă mai amintiţi scandalul cu domnul Coldea şi notiţele de birou de la referendum?
Realizaţi ce mină de aur va fi votul electronic pentru şmenarii noştri? Realizaţi ce înseamnă Legea Big Brother pentru manevrarea voturilor în sistem informaţional? Este adevărat, nici până acum nu ne puteam plânge că nu am fi ascultaţi, interceptaţi, văzuţi, filmaţi, monitorizaţi, în cele mai intime activităţi acasă, în pat, pe computer sau oriunde am merge, dar măcar aveam impresia că dacă facem scandal şi se descoperă că am fost spionaţi ilegal, obţinem ceva. Acum însă lucrurile sunt clare, orice profesor ajuns judecător şi promovat pe criterii de colaborare cu serviciile secrete ca informator sau ofiţer acoperit, va pune la dispoziţia serviciilor oricâte mandate vor cere acestea, şi activ şi retroactiv, în aşa fel încât nici măcar iluzia asta nu ne-a mai rămas.
În aceste condiţii cine îmi garantează mie că în ziua votului, până să mă scol eu să merg la vot, un băiat de la supraveghere, cu ordin sau pe cont propriu, nu va intra pe computerul meu, sau telefonul meu mobil şi nu va vota în locul meu având toate datele necesare la îndemână, iar când eu mă voi decide să votez, mă voi trezi cu băieţii cu biblia în mână la uşi să mă întrebe de ce am votat de două ori? Cum voi putea eu un cetăţean amărât să demonstrez că sunt nevinovat, că eu am votat o singură dată şi că poate altcineva a votat în locul meu, un hacker sau meseriaş de la STS, atâta vreme cât există posibilitatea tehnică ca cineva să voteze de pe IP-ul meu sau de pe IP-uri diferite, folosind CNP-ul meu când vrea, de câte ori vrea el, în câte oraşe vrea el? Până să apuc eu să deschid gura, sunt deja condamnat şi apoi arestat preventiv.
Nu, în mod cert societatea românească, România, conducerea politică, serviciile, justiţia, internele nu sunt încă pregătite pentru votul electronic, Ne lipsesc conştiinţa, cinstea, responsabilitatea, cultura politică, onestitatea, simţul civic, dar în primul rând ne lipsesc oamenii care să supravegheze acest proces, pentru că cei care o vor face vor fi cumpăraţi/cumpărabili, şantajaţi/şantajabili, condamnaţi/condamnabili şi vor face ce li se spune, nu ce trebuie să facă.
Vă amintiţi imparţialitatea lui Turcescu sau a lui Rareş Bogdan în 2009, respectiv 2014, când fuseseră aleşi să conducă duelul ca arbitri fiind ”recunoscuţi” pentru „profesionalismul si imparţialitatea” lor? Vă amintiţi ce au făcut fiecare şi mai ales cum îşi frângea mâinile a doua zi domnul Rareş, că a făcut tot posibilul să îi salte mingea la fileu lui Iohannis dar el nimic? Exact la fel se va întâmpla şi cu votul electronic, procesul va ajunge pe mâna unor astfel de oameni şi urmarea va fi clară.
De data asta însă problema va fi mult mai periculoasă, pentru că nu se poate da o lege a votului electronic numai pentru Diaspora asta ar însemna discriminare. Iar dacă se va da liber la votul electronic, se va da practic liber la furtul votului a 16 milioane de oameni, pentru că practic nu îţi trebuie decât nişte hackeri pricepuţi şi o cameră de 4/4 ca să fabrici milioane de voturi în 24 de ore. Cine îmi garantează mie că programul respectiv nu conţine o mică goangă care să citească „noxele” aşa cum vrea „Firma VW”? Cine îmi garantează mie că chiar cel care va asigura securitatea parolelor nu va introduce el un gândac cu care să întoarcă voturile cum vrea el? În materie de computere încă mai este valabil principiul lui Murphy care spune că întotdeauna când lucrezi pe computere trebuie să fii atent la fenomenul GIGO, adică Gunoi Introduci, Gunoi Obţii…
Un alt aspect, la fel de important este cel al dotării tehnice şi măsurilor de securitate informatică ce trebuie luate, de luarea tuturor măsurilor ca serverele să nu cadă, să nu cadă curentul nu ştiu pe unde, să nu existe viruşi, sau alte bazaconii în sistem în program, asigurarea securizării parolelor, o conexiune sigură şi servere puternice. Ca să nu spun că datorită numărului mare de „ accesări” ca să nu ne trezim cu problemele apărute cu carnetele de sănătate. Este România pregătită tehnic, uman şi moral pentru aşa ceva?
De aia zic că cine flutură acum steagul UE cerând votul electronic, de fapt cere furtul electronic. România, va putea introduce acest sistem – dacă va mai exista – cam peste 100 de ani, dar nici atunci nu sunt sigur, pentru că urmaşii şefilor noştri vor fi atunci şefii urmaşilor noştri…
La noi, De ce doar pentru Diaspora?
Bulgarii sunt chemati la un referendum pentru introducerea votului electronic.
Consultarea populara are loc duminica, 25 octombrie, odata cu alegerile locale.
Votul electronic lasa cetatenilor optiunea de a vota la urne, la domiciliu , pe computer sau de pe terminale mobile.
Agentia Novinite considera ca votul electronic va reduce fraudarea si practica vinderii votului in zonele sarace ale Bulgariei.
Presedintele Plevelnikov a indemnat cetatenii sa participe la referendum pentru a dezvolta democratia.
In Romania discutiile pentru introducerea votului electronic nu au dat un rezultat concret; Parlamentul are acum in procedura de dezbatere votul din corespondenta pentru diaspora.