Trei descoperiri arheologice care confirmă legătura misterioasă între sumerienii din Orientul Mijlociu şi vechii geto-daci
În anii 70, în centrul oraşului Cluj-Napoca s-a făcut o descoperire incredibilă: la 6 metri adâncime, sub pavajul Pieţii Libertăţii, la 30 de metri distanţă de zidul nordic al catedralei Sf. Mihail. În momentul când se săpa o groapă pentru montarea unui transformator electric, au fost gasite numeroase urme ceramice străvechi aparţinând culturii Turdaş.
Dintre piesele scoase din adâncul pământului – vase cu picior, un cârlig de undiţă din os, un disc din lut perforat, ce pare a fi fost un pandantiv, fragmente de farfurii şi străchini cu buza lobată şi pictate cu brun deschis sau negru peste culorile albă sau alb-gălbuie – a reţinut atenţia, în mod deosebit, un fund de vas lucrat dupa toate canoanele ceramicii turdăşene. El a fost confecţionat din pasta densă, iar arderea excelentă i-a dat o culoare metalică, neagră în interior şi roşie lustruită în exterior.
Cercetându-se rămăşiţele vasului, s-a constatat, cu surprindere, că olarul din vremurile acelea îndepartate a schiţat, într-o tehnică a lustruirii adâncite, silueta unei corăbii, cu catarg central, dublă velatură triunghiulară şi lăcaşurile pentru vâsle şi vâslaşi. Dacă asupra sensului reprezentării specialistul n-a avut dubii, corabia fiind clar desenată, poate chiar de mâna unui om care cunoştea nemijlocit rostul obiectului pe care îl figura, descoperirea, în ansamblu, nu a determinat puţine întrebări enigmatice. Asta mai ales pentru faptul că ambarcaţiunea schiţată depăşea, prin toate detaliile sale tehnice, conceptul obişnuit de barcă.
Prin forma lui, desenul duce gândul cercetătorului, ca şi pe cel al privitorului comun dar perspicace, la ceea ce reprezintă, de fapt, o corabie, o navă cu pânze şi vâsle, capabilă să efectueze călătorii pe mări şi oceane.
Referitor la corabia cu pânze, se pot face analogii cu piese similare cretane, mai târzii decât orizontul cycladic-minoic. Asemănarea este izbitoare, iar diferenţa cronologică nu depăşeşte 300-400 de ani, datarea acestui tip de corabie ducându-ne în jurul anului 2800 î.Hr.
Discul de lut ars mesopotamian din Cluj
De zeci de ani se află în vechile colecţii ale Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca un disc de lut ars, lucrat din argilă cenuşie, acoperit cu un foarte subţire strat de slip negru. Discul este străpuns, la mijloc, de o perforare conică. O cercetare atentă, întreprinsă de un cercetător clujean a dezvăluit faptul că pe faţa bombată a discului erau cel puţin 13 semne incizate, la fel ca pe faţa sa plană. Astfel, discul cu cele 26 de semne este analog, tocmai prin aceste semne, până la identitate, cu o parte din simbolurile de pe vestitele tabliţe Blau ce aparţin epocii dinastice timpurii a Mesopotamiei şi care fac parte din patrimoniul British Museum-ului din Londra. Asemănarea semnelor depăşeşte posibilitatea unei simple întâmplări. Placheta de lut conţine o friză heraldică de animale, precum şi o porţiune din figurarea unui portal de templu arhaic, mesopotamian.
Zeiţa presumerienă Imdugud găsită la Timişoara
Într-un cătun, cuprins astăzi în perimetrul oraşului Timişoara s-au găsit două fragmente ceramice ornamentate cu torţi modelate in forma de cioc de pasăre. Pe un fragment de vas era aplicată, în relief, o fiinţă fantastică, un animal ce reprezenta un vultur cu cap de leoaică, o replica îndepărtată a zeiţei presumeriene Imdugud. Aceasta zeitate simboliza rapiditatea şi forţa în atac, era venerată ca un rege al păsărilor şi al animalelor, o pasăre mitologică a destinului.. Într-un vechi text sumerian, tradus de cercetătorul S. N. Kramer, se povesteşte că eroul unei aventuri în jurul lumii, Lugalbanda, a pierdut calea de întoarcere spre cetatea Urukului. El a încercat să se înapoieze din călătoria din care nimeni nu revine, reuşind, prin vicleşug, să câştige prietenia zeiţei Imdugud, care i-a arătat drumul.
De reţinut este că, în cele mai vechi reprezentări, zeiţa Imdugud este înfăţişată din profil; abia mai târziu apare cu aripile desfăcute şi capul văzut din faţă, aşa cum este cunoscută imaginea ei de pe vestitul altorelief din cupru de la El-Obeid (sculptura ce datează din perioada primei dinastii din Ur). Vulturul cu cap de leoaică de pe fragmentul de vas găsit la Timişoara, are o ciudat de adâncă orbită a ochilor, ca în mai toate piesele similare de plastică din perioada dinastică timpurie a Mesopotamiei.
Ce înseamnă toate aceste 3 descoperiri importante? Faptul că există o legătură misterioasă, încă nedescoperită, între vechea cultură sumeriană / mesopotamiană şi vechii geto-daci…
