O șagunistă este cea mai bună studentă româncă din străinătate

O șagunistă este cea mai bună studentă româncă din străinătate

0 289

Brașoveanca Iuliana Ţâbian, absolventă a Colegiului Național Andrei Șaguna, a fost desemnată cel mai bun student român al anului 2018.
Iuliana Ţâbian este studentă în anul 4 la Master în Inginerie Aeronautică la Imperial College London.
Ea a avut ocazia să colaboreze în cei patru ani de studiu în Anglia cu studenți de la Universitatea din Tokyo şi Universitatea din California (Los Angeles), dar şi cu Agenţia Spaţială Europeană, unde a lucrat la calcularea datei şi traiectoriei reintrării în atmosferă a Staţiei Spaţiale Chineze (Tiangong 1).

Vestea că a fost desemnată cel mai bun student român de Liga Studenţilor Români din Străinătate a luat-o oarecum prin surprindere.
„Când am primit vestea prin e-mail, eram într-o perioadă destul de stresantă, urmând să am multe examene pentru care a trebuit să studiez chiar şi în perioada Crăciunului şi în prima zi din an.
Astfel, premiul a fost o surpriză pentru mine şi o onoare deosebită, care mi-a reiterat faptul că efortul, sacrificiile şi perseverenţa sunt răsplătite.
Un lucru amuzant este că în momentul în care am aflat că sunt nominalizată şi că trebuie să îmi depun CV-ul, eram într-o perioadă foarte aglomerată. Urma să plec în Australia, iar din cauza programului intens, l-am depus cu o oră înainte de expirarea termen
ului-limită“, spune Iuliana pentru Adevărul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.