FOST CONSILIER PREZIDENTIAL – DEZVALUIRI DE SENZATIE: CUM E DIRIJAT PRESEDINTELE DE...

FOST CONSILIER PREZIDENTIAL – DEZVALUIRI DE SENZATIE: CUM E DIRIJAT PRESEDINTELE DE SERVICII

0 314

Administrația prezidențială este o mare necunoscută pentru români, informațiile din interior trecînd cu greu zidurile palatului Cotroceni. Aflăm cîte ceva abia după multă vreme, cînd faptele sunt deja produse și unii care s-au perindat prin instituție își fac curaj să își dea drumul la gură. Bine că se întîmplă chiar și așa, am spune. Un dialog al Inpolitics cu un fost consilier prezidențial scoate, astfel, la lumină informații șocante despre modul în care așa-zisul cel mai puternic om din țară devine prizonierul statului-paralel, al serviciilor secrete. O marionetă care e folosită strict în interesul anumitor cercuri, cu sau fără voia sa.

Raluca Boboc, specializată în consultanță politică și campanii electorale, a lucrat timp de cîțiva ani la președinție, mai întîi consilier la Departamentul de Analiză și Planificare Politică, mai apoi consilier de stat la același departament, pînă la începutul anului 2014, cînd a demisionat din funcție. Un dialog cu Inpolitics ridică un colț al draperiei cotroceniste, relevînd lucruri cel puțin stupefiante despre culisele instituției.

„Nesupunerea” faţă de servicii costă scump
Ce rol avea fostul consilier în economia președinției?
”Dacă Elena Udrea era o sursă alternativă de informații pentru Băsescu, eu devenisem o sursă alternativă de analiză. Pentru că analizele pe care i le trimiteam președintelui erau „nefiltrate”, am deranjat foarte mult anumite personaje din servicii care doreau să controleze orice analiză care ajungea pe biroul lui Băsescu și care nu respecta direcția pe care ei o impuneau consilierilor prezidențiali” spune Boboc. 
”Într-un schimb de mesaje pe care l-am avut cu președintele Băsescu, prin septembrie 2014, acesta mi-a confirmat că, pe el personal, analizele mele nu l-au deranjat niciodată pentru că, citez din respectivul e-mail: „de cele mai multe ori au fost corecte”. Din păcate, acest lucru nu a fost suficient. „Nesupunerea” mea faţă de servicii m-a costat destul de scump”.

” Băsescu – lucrat psihologic de către servicii în cel mai profesionist mod cu putință”
Starea de conflict care domină și în prezent societatea nu este rezultatul disputelor între factorii politici, aşa cum s-ar putea crede. De cele mai multe ori, liderii partidelor, dacă li s-ar permite, sunt convinsă că ar putea colabora pentru diverse proiecte pentru binele țării. Starea de conflict din societate a fost și este întreținută de anumite grupări din servicii care își doresc controlul absolut și acționează conform principiului „dezbină și stăpânește”. Traian Băsescu este departe de a fi un personaj agresiv. A fost însă controlat la nivel psihologic prin personaje special infiltrate la Cotroceni, cu precădere începând cu anul 2007, cu misiunea clară de a-l manipula și de a-l transforma într-un personaj agresiv și conflictual. Din păcate pentru el şi, în acelaşi timp şi pentru România, bătrânul marinar a fost lucrat psihologic de către servicii în cel mai profesionist mod cu putință afirmă fostul consilier.

2009 – Băsescu, la un pas de a pierde președinția pe mîna Elenei Udrea
O altă dezvăluire spectaculoasă ține de alegerile din 2009: ”Din motive pe care nu le-am înțeles niciodată, Elena Udrea m-a perceput drept o amenințare la adresa influenței pe care o avea la Cotroceni. Această doamnă nerecunoscătoare a uitat însă că, în vara anului 2009, am salvat-o de abuzul pe care Comisia de anchetă a Parlamentului, condusă de Ludovic Orban, plănuia să-l facă. Celebra înregistrare secretă, publicată în presă, în care membri Comisiei discutau despre modul în care urmau să o execute pe Udrea, înregistrare despre care s-au făcut foarte multe scenarii și presupuneri la aceea vreme, a fost făcută din greșeală de un angajat al Camerei care a asistat la partea de discuții publice și care și-a uitat reportofonul în sala de ședințe. 
La acel moment, miza Comisiei de anchetă a fost una uriașă. Dacă activitatea ei nu ar fi fost stopată sau decredibilizată, preşedintele Băsescu ar fi intrat în campania electorală pentru un nou mandat de mână cu „penala Udrea”. Cum mai toată mass-media a fost în anul acela împotriva lui Băsescu, altul cred că ar fi fost rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009” relatează Boboc.

Suspendarea din 2012 – ”o amplă operațiune pregătită de o anumită grupare din servicii”
”Circulă foarte mult în media scenariul potrivit căruia Iohannis urmărește să forțeze suspendarea din funcție cu scopul de a-și relansa mandatul prezidențial. Mandatul lui Iohannis nu mai poate fi relansat, dar acțiunea de suspendare în sine poate servi altor scopuri. Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în vara lui 2012 când acest instrument al suspendării a fost folosit cu scopul de a-l vulnerabiliza pe Traian Băsescu. 
Suspendarea din 2012 a fost o amplă operațiune pregătită de o anumită grupare din servicii care a avut drept obiectiv îngenuncherea lui Băsescu și preluarea controlului din umbră asupra statului. În acest sens, fostului președinte i-a fost prezentat, de unul dintre cei mai influenți consilieri ai săi, un scenariu potrivit căruia singura șansă pentru ca PDL să câștige alegerile parlamentare din acel an era ca președintele Băsescu să fie suspendat din nou. Să arunci un președinte, aflat deja pe un trend descendent în încrederea populației, într-o acțiune de suspendare înseamnă ori să fii un analist extrem de prost, ori să execuți un ordin. Cum respectivul consilier prost nu era, singura variantă este aceea că a executat un ordin”.

Adevărul despre operațiunea ”Plagiatul lui Ponta”
”În acest context a fost declanșată operațiunea „Plagiatul lui Victor Ponta” cu consecințele pe care le cunoaștem deja. La acel moment eram doar consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, dar îmi amintesc destul de exact că într-una dintre diminețile acelea extrem de agitate eram la camera 10(bis), în biroul aceluiași consilier prezidențial, când i-am atras atenția că ceea ce se întâmplă este un atac la adresa siguranței naționale. Reacția lui a fost de-a dreptul uluitoare: m-a poftit să-mi dau demisia dacă nu sunt de acord cu planul care se punea la cale. 
Cred că fostul președinte a realizat destul de târziu că a fost victima unei manipulări. Abia în momentul în care conducerea PDL i-a comunicat că boicotarea referendumului este singura soluție să mai rămână în funcție, Traian Băsescu a înțeles că a picat într-o capcană, însă era mult prea târziu să mai repare ceva. A fost de-a dreptul șocat și extrem de afectat că trebuie să apeleze la instrumentul boicotului pentru a mai rămâne în funcție”.

”Iohannis – marioneta grupării din servicii care l-a îngenuncheat pe Băsescu”
Într-un final, mai spune fostul consilier, această operațiune de îngenunchere a fost un relativ succes. Băsescu s-a întors la Cotroceni cu ajutorul celebrei erate a CCR și cu peste șapte milioane de voturi împotriva sa. A fost nevoit să semneze Pactul de Coabitare. PDL a pierdut alegerile parlamentare, fiind obligat să-l desemneze din nou pe Ponta premier, deși declarase că i-ar fi greu să numească pentru a doua oară un premier care a participat la demiterea sa. A urmat apoi arestarea fratelui, operaţiunea de arestare a Elenei Udrea fiind doar cireaşa de pe tort. Mandatele şi imaginea lui Băsescu trebuiau făcute praf. Trebuia pregătit terenul pentru instalarea noului președinte, care nu este nimic altceva decât marioneta acestei grupări”.

Bombă: De ce nu vor serviciile secrete ridicarea MCV
O veritabilă bombă lansează Boboc și în legătură cu legendarul mecanism de verificare a Justiției: ”Să nu uităm că în vara lui 2012 România a fost doar la un pas de ridicarea MCV. Or, lucrul acesta nu convenea intereselor acestei grupări din servicii care își dorea controlul asupra statului și eliminarea tuturor personajelor care le incomodau.
Fără MCV, România pierdea și sintagma de „ţara corupţilor” ,iar Marea Cruciadă anti-corupție, declanșată odată cu instalarea Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, nu se mai justifica. Doar o criză politică deosebit de gravă, cum a fost cea din vara lui 2012, mai putea să blocheze ridicarea MCV-ului pentru România. Obiectiv care a fost atins cu foarte mult succes”.

Republica prezidențială – un vis periculos al lui Iohannis
”Un asemenea referendum ar fi o naivitate politică din partea domnului Iohannis și al echipei care îl consiliează. În primul rând pentru că, fiind un referendum consultativ, ar fi doar un truc electoral și ar avea aceeași soartă pe care a avut-o și referendumul din 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. În al doilea rând, prin votul pe care l-au acordat din 2004 până în prezent, românii s-au exprimat destul de clar prin intermediul urnelor că preferă coabitarea și că nu își doresc ca puterea să fie în mâinile unui singur partid. 
Să ne amintim că românii l-au trimis în 2004 pe Băsescu l-a Cotroceni, dar au acordat majoritatea parlamentară pentru formarea guvernului PSD-ului lui Năstase. În 2008, alianța PSD+PC a obținut mai multe voturi decât PDL însă democrat liberalii au obținut un mandat în plus, datorită sistemului de vot uninominal într-un singur tur cu distribuție proporțională. În 2004 s-a apelat la „Soluţia Imorală” – reprezentată de Partidul Conservator, iar în 2009 la „Interesul Naţional” – reprezentat de Gabriel Oprea pentru a forţa alte majorităţi parlamentare decât cele dorite de cetățeni la urne. Să nu uităm, de asemenea, că Traian Băsescu și Victor Ponta au crescut spectaculos în sondaje în scurta perioadă cât au renunțat la războiul politic și au coabitat în interesul cetățenilor.
Votul din 2016 nu a fost altceva decât o palmă dată lui Iohannis pentru că a forțat demisia guvernului Ponta. La alegerile parlamentare din 2016 am fost strategul campaniei PMP și cu ocazia aceasta am realizat mai multe studii de tip focus grup. M-a uimit faptul că indiferent de opțiunea politică pe care o aveau, toți respondenții au susținut faptul că guvernul Ponta trebuia lăsat să-și ducă mandatul la sfârșit. Votul de la alegerile din 2016 a fost un vot negativ masiv împotriva lui Iohannis și a „Guvernului Meu” pe care acesta şi l-a dorit instalat la Palatul Victoria. Un vot negativ bine mascat ulterior prin operaţiunea „OUG 13”” spune fostul consilier.

Alianța PNL-PDL – creată special în 2014 pentru alegerea lui Iohannis
În fine, despre eventuala realegere a actualului președinte, Raluca Boboc susține că e un deziderat mai greu de atins decît pare, între altele pentru că Iohannis își creează singur dificultăți, iar scena politică se va schimba major, oricum, după europarlamentare:
Dacă în vara anului trecut, Iohannis și-a anunțat intenția de a candida într-un cadru informal, de data aceasta anunțul a fost unul oficial, făcut de pe scările Palatului Cotroceni. Practic, domnul Iohannis ne-a anunțat că România, de facto, nu mai are președinte. La Cotroceni se găsește doar un candidat la funcția de președinte. Dl Iohannis este extrem de grăbit să obțină un nou mandat, deși nu a livrat nimic consistent în primul, iar graba aceasta o să-l coste foarte mult din punct de vedere electoral. 
Cred că scena politică se va reseta destul de mult după alegerile europarlamentare. Alegerile prezidențiale sunt destul de departe – abia în luna noiembrie. Să vedem mai întâi dacă domnul Iohannis va mai avea și un partid din partea căruia să candideze. Din poziția de fost consilier prezidențial pot spune cu certitudine că alianţa PDL – PNL, cea care i-a asigurat victoria lui Iohannis la alegerile din 2014, a fost o alianţă cu „cântec”. Cred că pe parcursul acestui an vor cădea destule măști și multe alte adevăruri vor ieși la lumină” conchide fostul consilier prezidențial. (Bogdan Tiberiu IACOB)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.