CALAMITATEA CONFORMISMULUI
Dacă veţi face vreodată parte dintr-un grup strâns unit, trebuie să vă exprimaţi părerile, chiar dacă restul membrilor nu agreează acest lucru.
Gândirea de grup
Vi s-a întâmplat vreodată, la o şedinţă, să vă mănânce limba să spuneţi ceva şi totuşi să nu deschideţi gura? Sunt convins că da. Aşa că staţi liniştit, nu scoateţi un cuvânt şi acceptaţi tacit toate propunerile.
La urma urmei, doar nu vreţi să fiţi (eternul) Gică-contra. În plus, poate că nu ştiţi 100% de ce aveţi altă părere, în vreme ce toţi ceilalţi sunt de acord… şi în niciun caz nu sunt proşti. Şi vă ţineţi gura încă o zi.
Când toată lumea gândeşte şi acţionează aşa, gândirea de grup se manifestă în toată puterea ei: o echipă de oameni inteligenţi adoptă decizii nesăbuite fiindcă fiecare membru îşi aliniază opiniile la presupusul consens. Astfel trec moţiuni pe care fiecare participant individual le-ar fi respins în lipsa presiunii din partea celorlalţi.
Gândirea de grup este o ramură specială a argumentului social, o eroare pe care am mai discutat-o.
In martie 1960, Serviciile Secrete ale SUA au început Mobilizarea exilaţilor cubanezi anticomunişti, majoritatea rezidenţi în Miami, pentru a-i folosi împotriva regimului Castro.
În ianuarie 1961, la două zile după preluarea mandatului de preşedinte, J.F. Kennedy a fost informat despre planul secret de invadare a Cubei. Trei luni mai târziu, la Casa Albă a avut loc o întrunire în cursul căreia Kennedy şi consilierii săi au votat în unanimitate în favoarea invaziei.
Pe 17 aprilie 1961, o brigadă formată din l 400 de cubanezi exilaţi a debarcat în Golful Porcilor, pe ţărmul sudic al Cubei, susţinută de Marina americană, de Forţele Aeriene si de CIA. Misiunea lor era aceea de răsturnare de la putere a regimului Castro.
Dar nimic nu a decurs aşa cum fusese planificat. In prima zi nicio navă de aprovizionare nu a ajuns la ţărm. Aviaţia cubaneză le-a scufundat pe primele două, iar celelalte două au virat imediat şi au pornit rapid înapoi spre SUA. A doua zi, armata lui Castro a încercuit brigada americană. In a treia, cei l 200 de supravieţuitori au fost luaţi prizonieri şi trimişi în închisorile militare.
Invazia americană din Golful Porcilor este considerată unul dintre cele mai răsunătoare eşecuri ale politicii externe a SUA. Este uluitor faptul că un asemenea plan absurd a fost aprobat şi, mai mult decât atât, pus în aplicare. Toate supoziţiile care susţineau invazia au fost eronate. De exemplu, echipa preşedintelui Kennedy a subestimat în cel mai înalt grad capacitatea forţelor aeriene cubaneze.
De asemenea, s-a considerat că, în caz de urgenţă, brigada s-ar fi putut ascunde în Munţii Escambray, ducând de acolo un război de gherilă împotriva lui Castro. O simplă privire asupra hărţii arată că munţii se aflau la peste 150 de kilometri distanţă de Golful Porcilor, între ele întinzându-se mlaştini de netrecut. Şi totuşi, Kennedy şi consilierii săi au fost unii dintre cei mai inteligenţi oameni aflaţi vreodată în fruntea administraţiei americane.
Ce anume a decurs greşit între ianuarie si aprilie 1961?
Profesorul de psihologie Irving Janis a studiat multe eşecuri şi a conchis că toate respectă un tipar comun: membrii unui grup strâns cultivă spiritul de echipă clădind (inconştient) iluzii. Una dintre aceste fantezii este credinţa în invincibilitate: „Dacă şi liderul (în cazul nostru, Kennedy) şi grupul sunt convinşi că planul va funcţiona, norocul va fi de partea noastră.”
Pe locul al doilea vine iluzia unanimităţii: dacă toţi ceilalţi au aceeaşi opinie, orice dezacord va fi privit ca greşit. Nimeni nu vrea să fie negativistul care distruge unitatea grupului, în ultimul rând, fiecare individ este bucuros să facă parte din grup. Exprimarea unor rezerve ar putea echivala cu excluderea din el, iar în trecutul speciei umane, o asemenea soartă însemna moartea; de aici derivă şi nevoia noastră de a rămâne în graţiile grupului.
Lumea afacerilor nu este străină de gândirea de grup.
Un exemplu în acest sens este soarta reputatei companii aeriene Swissair, în cadrul căreia un grup de consultanţi bine plătiţi, împreună cu fostul director executiv şi animaţi de euforia succeselor anterioare, au conceput o strategie de extindere foarte riscantă (care includea şi achiziţionarea câtorva linii aeriene europene), în cadrul echipei s-a manifestat un consens atât de puternic, încât chiar şi cele mai raţionale obiecţii au rămas nerostite, ceea ce a dus la închiderea companiei în 2001.
Dacă veţi face vreodată parte dintr-un grup strâns unit, trebuie să vă exprimaţi părerile, chiar dacă restul membrilor nu agreează acest lucru. Contestaţi presupoziţiile tacite, chiar dacă riscaţi alungarea din cuibul călduţ. Şi dacă dumneavoastră conduceţi grupul, numiţi un avocat al diavolului. Persoana în cauză nu va fi cel mai îndrăgit membru al echipei, dar s-ar putea să fie cel mai important.
