Politicieni veroși, alegeri trucate, minciuni sfruntate și manipulări subtile prin intermediul internetului
Tentația politică a momentului: poziția de europarlamentar
Să tot fii politician în România. Oportunitățile de îmbogățire vin, în torent, din toate părțile. Și, când spun asta, mă gândesc doar la posibilitățile legale de a te pricopsi pentru o viață. Fără să încalci vreo lege, poți alege (dacă te ai bine cu Șeful) între fotoliul de parlamentar, scaunul de primar, șezlongul de peședinte al Consiliului Județean ori balansoarul ușor instabil de ministru. Dar, nu numai atât.
Ca o culme a șansei, cu condiția să te agiți suficient și să împingi cât trebuie acolo unde trebuie, poți ajunge direct în patul moale și călduț de europarlamentar. Din cinci în cinci ani, politician fiind, ai posibilitatea de a ocupa acest post superb. Este ca într-un vis frumos. Brusc, te muți în Țara Minunilor! Acolo, la Bruxelles sau la Strasbourg, plutești, la propriu, într-o lume aflată pe un alt palier de civilizație, ai buzunarul doldora de euroi adevărați, ești asaltat cu nenumărate facilități, devii o persoană importantă deși nu te știe aproape nimeni, te miști printre străini cu poziții cheie în țara lor, ai posibilitatea de a-i face oameni pe prietenii apropiați, angajându-i cu leafă babană în propriul și cochetul Birou Parlamentar aflat pe nu știu care „Rue” sau în vreun vestit „Place” occidental.
Practic, ca europarlamentar, nu ai nicio obligație și nu dai socoteală nimănui. Moțăești pe scaun, într-o sală aproape goală, la două-trei ședințe pe săptămână, călătorești spre casă în fiecare joi lăfăit ca un adevărat boss la bussines class pe cheltuiala fraierilor și, odată ajuns în Românica, îi fericești pe cei din jurul tău cu lecții despre adevărata democrație occidentală.
Democrație în care tu ai norocul de a te scalda zilnic. Celor din țară care-ți cer ca uneori să-ți aduci aminte că ești român, le răspunzi că, deși ai dori-o din toată inima ta de autentic patriot, pentru români ori pentru România nu poți face nimic. De ce? Pentru că, aflat acolo, pe înaltele fotolii unde se hotărăște viitorul Europei, ai obligații doar față de Uniune. Ești, cu acte în regulă, angajatul ei și doar la ei. Nici nu este de mirare că la coada căreia nu i se vede capătul întâlnești foști miniștri, miniștri în funcție, foști președinți de partid, chiar un fost președinte de țară, figuri ilustre aflate pe val sau figuri trecute pe linia moartă din pestrița noastră faună politică, amante actuale sau foste amante, fii, fiice, nași, fini…
Listele și scamatorul
Simțiți cumva în zilele acestea cum în jurul vostru se stârnește o agitație politică care crește și iar crește ca lava fierbinte adunată într-un într-un vulcan înainte de erupție?
Sunteți, exasperant, loviți peste ochi ori de câte ori deschideți un ziar, televizorul sau internetul, de liste cu nume care nu vă spun nimic, nume permanent schimbabile între ele?
Vi se tot prezintă, insistent, fără pic de întrerupere, o mulțime de anonimi ca fiind eroi ai neamului apăruți peste noapte printre noi, muritorii de rând, din tenebrele întunecoase ale politicii autohtone?
Vi se par mai numeroase acum ofertele de „valori” ale partidelor? Dacă da, nu vă mirați!
Un ciclu de cinci ani ai parlamentarilor europeni se încheie în acest an. Ca urmare, îngesuiala la ciolan a devenit acerbă. Pe 26 mai, românilor amețiți deja de caruselul nebunesc al jocurilor politice interne li se va pune în față niște liste pline de numele cu care li s-au tot clătit ochii câteva săptămâni și vor fi îmbiați și aleagă. Adică vor fi invitați, democratic, să-și voteze europarlamentarii care, pentru următorii cinci ani, îi vor reprezenta în înaltele forurile europene aflate în acele locuri unde U.E., grijulie, și-a făcut cuiburi.
Alegătorilor li se prezintă oferte tentante, de ne refuzat, pentru o nouă Monica Macovei – abstinenta noastră justițiară, pentru un alt Stolojan în locul celui care ar fi trebuit să moară (dar n-a făcut-o) de boala incurabilă care-l lovise acum cincisprezece ani doar ca noi „să trăim bine” cu Băsescu, pentru un mai puțin alunecos Bușoi, pentru un mai român Siegfried Mureșan ori pentru un mai mare patriot ardelean decât neaoșul nostru conațional Laslo Tokes etc.
Tu, alegătorule român, nu te poți eschiva și, fii sigur, nu ai nicio șansă să schimbi ceva. Este cam ca și cum, aflat în fața unui presdigitator celebru, ți se cere să alegi o carte din pachetul aflat pe masă. Orice carte ai trage, oricum a-i face-o, oricum a-i drege-o, iese întotdeauna numai acea carte de joc pe care ți-o notase pe bilețelul bine împăturit, cu mult înainte, scamatorul.
Îndemnuri meșteșugite, corturi la colț de stradă, înjurături reciproce. Ținta? Zăpăcirea totală a alegătorului
Alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene, alegerile europene cum sunt numite ele, reprezintă o miză extraordinară. Este motivul pentru care zeci de site-uri specializate inundă internetul, îndemnându-ne la vot. „Participarea la vot la alegerile europene înseamnă să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la direcția pe care U.E. trebuie să o urmeze în următorii cinci ani în materie de comerț internațional, securitate, protecția consumatorilor, combaterea schimbărilor climatice și creșterea economică. […] Europa ne aparține tuturor, iar participarea la vot este primul pas prin care poți să contribui la dezvoltarea democrației europene”, ne explică internetul duduind de bune intenții. De ești mai slab de înger, aproape să-i crezi…
Alegerile europene din luna mai reprezintă cauza pentru care în cele 28 de țări (încă) fierberea este în toi iar în miezul Uniunii Europene campania electorală capătă forme tot mai disgrațioase (vezi, ca exemplu, ieșirile incalificabile ale lui Timmermans la adresa României).
Ele, aceste alegeri, constituie temeiul în baza căruia România a fost inundată de corturi goale pe dinăuntru dar bine garnisite pe exterior cu pozele zâmbitoare ale candidaților, reprezintă motivul pentru care sunt plătiți cu banii contribuabililor mii de adunători sezonieri de semnături. Este cauza pentru care se tipăresc imense bannere ce vor estompa pomii abia înfloriți al țării, este imboldul care impinge la aprige lupte partinice interne pentru ocuparea pe liste a unor locuri eligibile.
Mobilul îmbogățirii rapide a firmelor producătoare de prognoze politice, precum și pricina pentru care partidele și partidulețele, însuși falnicul nostru președinte iscusit dansator de Zwiefacher, se întrec în a se înjura birjărește pe la toate colțurile, fără să piardă nicio ocazie, oriunde și oricând, atât în studiorile de televiziune, pe culoarele nesfârșite din Casa Poporului cât și de la tribuna Parlamentului.
În mod subtil și pervers, poporul trebuie manevrat
Jos, dedsubt, adânc sub această șerpească vânzoleală, ne aflăm noi. Eu, dumneata, poporul. Preocupați de sărăcia noastră, cu fricile noastre cotidiene, cu gândul doar la ce vom pune mâine pe masă, nu realizăm că victima, adevărata victimă în acest război suntem noi.
Nu percepem manipularea, nu pătrundem subterfugiile promisiunilor deșarte, nu căutăm să înțelegem sensul adânc al lucrurilor ce ni se întâmplă, nu bănuim că ei lucrează științific, profesionist, pentru îndobitocirea noastră.
Un tânăr canadian de 29 de ani, cu părul vopsit în roșu aprins și cu inel în nas, Christofer (Chris, pentru prieteni) Wylie, fostul consultant de la acum vestita companie de consultanță politică Cambridge Analytica Ltd, cel care prin dezvăluirile sale a provocat imensul scandal al folosirii celor 87 de milioane de date personale ale cetățenilor americani colectate de Facebook pentru manipularea alegerilor din S.U.A., face câteva dezvăluiri care, de am fi mai naivi, ni s-ar părea șocante:
„Ți-am colectat datele și le-am folosit pentru a te modela într-un mod pe care nu-l știi, nu-l vezi și pe care nu-l vei înțelege. După ce strângeam datele tale știam la ce mesaje vei reacționa, fie că e vorba de reclame, teme de discuție, de tonalitate.
Așadar, știam la ce reacționezi și cum vei folosi, cum vei consuma această reacție. Și, mai știam de câte ori trebuia să fii atins cu aceste mesaje ca să-ți schimbi percepția vizavi de cum gândești în legătură cu un lucru”.
Ce ne spun șefii cei mari de la Cambridge Analytica?
Ei sunt și mai direcți. Într-o filmare prezentată de canalul de televiziune „Channel News 4”, ei explică pedant, ca să fie și pe înțelesul naivilor: „Ceea ce influențează în mod fundamental ființa umană sunt speranțele și fricile. Și multe dintre ele nu sunt conștiente, sunt nespuse. Nu știi de ce îți e frică până când nu vezi ceva care generează reacția asta în tine. Și treaba noastră este să excavăm în aceste lucruri mai adânc decât oricine, să înțelegem care sunt acele frici adânci, temeri, preocupări”.
Marii manipulatori din compania care a recunoscut că operase în alegerile din Nigeria, Kenya, Cehia, India, Mexic, Malaezia, Argentina și chiar în S.U.A., mai precizează, tot pentru noi, naivii: „N-are sens să lupți într-o campanie electorală pe fapte, pentru că totul este despre emoție. Trebuie să se petreacă ceva, fără ca cineva să poată spune: aceea este propagandă! Pentru că dacă cineva spune asta, apoi întrebarea următoare este: cine a fost în spate? Deci, mișcarea trebuie să fie foarte subtilă”
O povață
Învățătura pentru noi? Doamnelor și domnilor, să ținem minte cuvintele prea tânărului Chris Wylie, rostite spre sfârșitul lungii sale destăinuiri: „După ce am făcut asta, trec prin viață cu o doză înaltă de scepticism în legătură cu ceea ce văd, ce aud, cu cine vorbesc”.
Pentru că, dincolo de voința noastră imediată, aceasta este, în toată goliciunea sa, societatea în care trăim. Fie că noi ne-am ales-o, fie că nu, ar trebui să nu ni se pară prea scump efortul de a-i înțelege resorturile.
