Grupul de lucru mixt în justiţie a găsit „imperfecţiuni” în legislaţie

Grupul de lucru mixt în justiţie a găsit „imperfecţiuni” în legislaţie

0 477
Reprezentanţii Grupului de lucru mixt în domeniul justiţiei afirmă că există anumite „imperfecţiuni” ale cadrului legislativ din acest domeniu.
Prezent la discuţii, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că rolul acestui for este strict profesional şi îşi propune şi să schimbe percepţia publică faţă de domeniul justiţiei.nucu-jalea
„Cu toţii sesizăm anumite imperfecţini, fie ale cadrului legislativ, fie nevoia de întărire a justiţiei pentru mărirea încrederii cetăţenilor în justiţie şi sigur că avem pe de o parte palierul legislativ care trebuie avut în vedere şi sigur şi modul în care justiţia funcţionează, propunerile pe care le vor face cei de la CSM, dar nu numai, sunt extrem de importante„, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.
Grupul de lucru mixt în domeniul justiţiei, care a avut astăzi prima reuniune, este constituit din reprezentanţi ai Senatului, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai asociaţiilor profesionale ale judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor, precum şi ai mediului universitar.
Înfiinţarea grupului a fost aprobată de către Senat, la începutul lunii octombrie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.