15 ani de ocupare militară a coloniei.
De 15 ani muncim pentru Occidentali.
Aceasta organizatie a fost constituita in SUA in Iulie 1973 la initiativa marelui magnat american Rockefeller, dar pentru a intelge in ce a dorit el sa implice aceasta Trilaterala si ce urmarea ea sa realizeze,trebuie sa incepem cu o succinta cronologie a evenimnetelor, a ceea ce s-a intimplat in acel an,1973 si putin inainte. Este important la fel sa vedem evolutia ei in anii care au urmat si sistemul pe care l-au construit membri ei pentru a “ajuta” lumea.
In primul rând trebuie sa spun ca indifferent unde citim sau vizionam informatii despre acesta Trilaterala intilnim extrem de des cuvintul CONSOLIDARE. Ce inseamna? pentru ca este foarte important in tratarea acestei grupari.
Consolidarea inseamna unirea mai multor lucruri intr-unul singur si oferirea unei puteri mai mari ansamblului nou format dupa cum reiese din ceea ce spun acesti corifei ai trilateralei intr-o lume globalizata. Despre ce fel de globalizare si libertate de exprimare vorbesc ei daca organizatia lor se numeste Trilaterala.
Aceasta consolidare, fortificare a sistemului si a marilor corporatii, slabesc evident forta individului in societate. Prin intermediul taxelor acest lucru poate fi facut imperceptibil in timp.
Ce ziceti de asa o “dorinta” a celor ce au condus America de a „promova” initiativa privata, asa cum ne sfatuiesc pe noi, pe romani, ori de cite ori unul din bratele acestei Trilaterale, FMI-ul, vine la Bucuresti.
Consolidarea la scara globala a fost si este un process de inlaturare a individului din viata economica decizionala si duce la situatia in care marea majoritate a popoarelor sa creada si sa incerce sa se bazeze pe corporatii. Ceea ce rezulta, este un sistem care creste taxele si impinge oamenii spre a muncii pe sume infime pentru marile corporatii. Efectul acestui ciclu este devastator la nivelul individului.
Ce inseamna CONSOLIDARE si care este diferenta dintre aceasta consolidare propusa de Trilaterala si planurile centralizate prognozate si puse in practica?
Consolidarea vazuta de Trilaterala este un fenomen economic urmareste favorizarea sau defavorizarea unor economii in functie de interesele celor care conduc Trilaterala si care au banii necesari pentru a face ca lucrurile sa se intimple.
Evident ca Romania nu se poate numara printre favoritii acestei Trilaterale si nu poate fi vorba de un sprijin acordat tarii noastre. Romania poate fi in viziunea trilateralei numai un factor perturbator construciv favorabil organizatiei, o unealta care sa fie folosita si nu intretinuta.
Dominatia actuala a cooperativei Anglo-Americane asupra intregii lumi a fost realizata printr-o serie de decizii briliante pentru ei si sinistre pentru altii, printre care ne numaram si noi romanii. Toate aceste decizii au fost bine gindite si au intrat sistematic intr-un plan bine elaborat.
Suprematia asupra petrolului a fost un prim obiectiv si el a insemnat mult in economia deciziei de a infiinta aceasta Trialterala. Prin acesta dominatie s-a realizat dominatia suprema a stabilimentului anglo-american pe glob.
Dupa al doilea Razboi Mondial, sistemul economic global a fost conturat de intilnirea de la Bretton Woods, New Hampshire, dolarul American devenind moneda de schimb mondiala in tranzactiile care se efectuau la nivel global. In acel moment aurul era cotat la 35$/uncie.
Acest sistem implementat la Bretton Woods, care aducea dolarul in prim plan, inlocuind aurul, trebuia sa se bazeze pe niste institutii mondiale care sa puna in aplicare acest proiect, sa il promoveze si sa il controleze in interes american si occidental in general.
Pentru acest lucru s-au creat cei patru piloni ai viitoare hegemonii economice vestice si anume: UE, NATO, Fondul Monetar International (FMI), Banca Mondiala (BM) si WTO (fostul GATT) Organizatia Mondiala a Comertului.
Aceste patru organizatii sinistre au infaptuit politica vestica si au sugrumat un numar enorm de tari din punct de vedere economic, au fost si sint in slujba acestei odioase Trilaterale.
Isărescu și Iohannis, sunt in masura si capacitate mentala sa vada in aceasta Trilaterala un pas spre prosperitatea Romaniei?
Odata cu terminarea celui de al doilea Razboi Mondial,americani au initiat in “sprijin”, Planul Marshall, in cadrul caruia erau distribuite diferite materiale strategice economiilor vest europene. Planul a prevazut 10% din volumul total de bani oferiti pentru refacere sa se regaseasca in petrol care trebuia cumparat de la americani, astfel ca in 1947 cele cinci companii americane uriase care dominau piata petrolului, furnizau peste jumatate din necesarul de petrol al Europei de Vest.
Intre 1945 si 1948 aceste companii americane au dublat pretul petrolului pentru a „usura” volumul de bani pe care i-a promis vestului Europei, in felul acesta pastrindu-si dominatia dar si controlul pretului petrolului si diminindu-si cheltuielile masiv. In acest timp americanii au refuzat orice propunere a europenilor de a construii rafinarii pentru prelucrarea petrolului, ei dorind sa detina suprematia.
Situatia nu a putut dura mult timp si europeni au inceput sa construiasca rafinarii si sa aduca petrol pe mina lor din tarile exportatoare.
A inceput refacerea a Europei si un avint economic determinant. In acelasi timp tarile Lumii a Treia au inceput si ei sa se dezvolte si sa acceada la resuse pentru planuri de dezvoltare economica. In felul acesta lumea demara un process in urma caruia tarile puteau deveni mai independente, ceea ce reprezenta o problema pentru SUA si Anglia. Lumea devenea mai putin dependenta fata de dolarul american.
SUA a refuzat sa devalorizeze dolarul american impotriva aurului iar multe natiuni au gasit decizia ca una de valoare, dar in jurul anului 1971 rezervele de aur ale SUA reprezentau mai putin decit un sfert din fondul oficial de garantie al dolarului.
Magnatii de pe Wall Street l-au convins atunci pe Nixon sa abandoneze tinerea in friu a dolarului, impotriva cererii internationale de confirmare a lui in aur, dar ei nu doreau devalorizarea dolarului in raport cu aurul.
Pe 15 August 1971 Nixon a luat o decizie capitala la indemnul unor sfatuitori personali si anume a suspendat convertibilitatea dolarului in aur, punind globul in imposibilitate de a alege si a merge direct pe standardul dolar fara aur in banci. Facind acest lucru SUA a incalcat flagrant Acordul de la Bretton Woods. In acest moment detinatorii de dolari americani nu mai au posibilitatea de confirma bancnotele in reserve de aur americane.
Imediat dupa aceasta miscare, Nixon anunta ca Rezervele Federale cumpara aur cu 8% mai mult, adica 38$/uncie. Ceea ce incerca sa faca el era o tardiva devalorizare a dolarului dupa ce prinsese in hora dolarului intreaga economie mondiala si dorea sa isi asigure rezerve de aur in trezorerie, stiind ca diferenta de 8% este infima fata de cit va cistiga din fluctuatiile pe care le controla ale dolarului pe piata mondiala si in felul asta SUA putea avea si dolarii pe piata mondiala si aurul care sa acoperee mai tirziu valoarea bancnotelor. Dar miscarea nu a avut succesul scontat.
In Februarie 1973 dolarul fost devalorizat cu 10% iar aurul a fost cotat la 42,22$/unice. Din nou o miscare care s-a dovedit a nu fi cea mai buna si in Martie 1973 dolarul a cazut 40% in avantajul marci germane, ceea ce era o nebunie pentru economia americana.
Dar vine Mai 1973 cind are loc o Consfatuire Mondiala in Suedia, la Saltsjoebaden, care s-a intitulat “Bilderberg Meeting”. Multimiliardarul planetei Bilderberg fiind figura marcanta a Trilaterlaei, peste doua luni de zile cind a luat fiinta, in Iulie 1973 si pina acum.
Intilnirea din Suedia s-a bucurat de prezenta a peste 84 de reprezentanti a tot atitea tari, politicieni si bancheri, oameni de afaceri dar si reprezentanti ai guvernelor tarilor respective.
Momentul culminant al intilnirii din Suedia a fost atunci cind Walter Levy a subliniat necesitatea unui scenariu prin care pretul petrolului sa creasca cu 400% pe piata internationala.
Arhitectul dezastrului economic mondial a intrat in scena si el se numea Henry Kissinger. Planul elaborat de el impreuna cu o echipa de “specialisti” avea in vedere crearea unui flux de petro dolari, pe care el l-a numit “reciclarea curgerii petro dolarilor”.
Acum vine momentul care ne intereseaza si anume crearea unui grup influent in jurul lui Bilderberg care doresc sa lanseze un atac complex impotriva cresterii economice globale cu scopul de a pastra balanta puterii in relatia globala cu stanbilimentul anglo-american. Singura arma posibila si la indemina a fost PETROLUL si curgerea lui in pietele modiale. Acum a intrat in scena Trilaterala mult trimbitata.
Incepind din 1945 comertul mondial utiliza ca moneda de schimb dolarul american. O crestere masiva in pretul petrolului a adus o crestere a cererii de doalri pe piata mondiala care trebuiau folositi la plata petrolului.
Niciodata in istorie un asa de mic cerc de oameni nu au condus globul si intreaga economie mondiala, ei au utilizat puterea petrolului intr-o maniera nemaintilnita pina atunci. Au creat cea mai sinistra schema ecomnomica la nivel mondial si vom vedea ce au facut in continuare.
In 1973 , in asentimentul lui Rockefeller, Kissinger arunca in aer Orientul Mijlociu si declanseaza un razboi simulind o invazie Egipteano Siriana a Israelului, ceea ce a adus acces americanilor la petrolul din peninsula si mai ales a ajutat la crearea de embargo petrolier la discretia americana.
Din acest moment petrolul arab a reprezentat tapul ispasitor al urei care domina lumea cu privire la petrol si pretul lui pe piata internationala, in timp ce interesele anglo-americane erau derulate in liniste de Kissinger si echipa lui.
Din 1949 pina in 1970 pretul global al petrolului a ramas aproape neschimbat el fiind mentinut de OPEC la cote rezonabile. Intre 1970 si 1973 pretul a crescut de la 1,90$/baril la 3,01$/baril.
Dupa inceperea razboiului din peninsula arabica, in toamna anului 1973, aceasta Trilaterala care avea pe margine un strateg in persoana lui Kissinger, a dus petrolul in urma unei intilniri la Viena a sefilor OPEC, la 5,11$, deci o crestere de 70%, ceea ce insemna enorm pentru acea perioada. Dar lucrurile era clar ca nu vor ramine asa si americani vor impinge pretul mai sus pentru ca banii imprumutati de alte tari (dolari americani) sa nu mai ajunga si sa duca tarile respective la supunere totala.
La 1 Ianuarie 1974 americani dau o alta lovitura prin mina OPEC, care creste pretul la 11,65$/baril, deci mai mult decit 100%. Una peste alta, la inceputul anului 1973 si 1974, pretul a crescut asa cum americani au propus, cu peste 400%. Acum ramine ca simpatizanti si membri Trilateralei sa se erijeze in misionari ai “binelui” si sa aiba intilniri cu tarile in dificultate si carora nu le mai ajungeau dolarii.
Ca sa ne putem da seama de cataclismul produs in economia mondiala de “reglajul” American al petrolului, ar trebuii sa coborim la o scara mai mica si sa ne inchpuim ca platim 1,90$/gallon la statia de benzina intr-o anume zi, dupa care in scurt timp pretul sare la 3,01$/gallon, dupa care in citeva luni sare la 11,65$. Asta a fost socul adevarat, iar daca il reducem la scara individuala ar insemna ca nu putem sa mai iesim din casa cu masina.
Asta a fost jocul murdar american premeditat, al Trilateralei, care vom vedea in continuare cum incepe sa selecteze tarile intre ascultatoare si neascultatoare.
In urma “cutremurului” creat, a trebuit sa treaca citeva luni pentru ca o multime de tari sa vina la picioarele americanilor pentru bani imprumut. Unii au si primit, iar altii au fost victimele unor inginerii financiare concertate.
Dar a venit momentul cind SUA trebuia sa consume petrol si Nixon s-a gindit ca ar fi cazul sa discute cu cei din OPEC sa scada pretul pentru ca a ingenuncheat pe cine trebuie, a asistat la formarea Trialteralei, a trmis cei trei piloni de baza in actiune in jurul globului si acum a ramas sa porneasca motoarele economiei americane cu petrol ieftin.
Dar, surpriza de proportii pentru Nixon. Bancherii americani se opun in acest moment scaderii pretului la petrol, aceasi bancheri au cerut ca Nixon sa adapteze programul economic la preturile inalte ale petrolului. Asta a fost considerata o decizie fatala si neasteptata. A ramas ca Trilaterala formata sa inceapa in forta prin cele patru brate ale sale, NATO, FMI, BM si WTO, sa produca programe devastatoare pentru tarile ravasite de pretul petrolului si imprumutate pina peste cap la americani.
Cistigatorii absoluti au fost bancherii americani care in marea lor majoritate erau membri ai Trilateralei. A inceput sa se produca ruptura in rindul tarilor din Orientul Mijlociu, Arabia Saudita fiind prima care a semnat o alianta cu bancile americane. In acelasi timp tarile OPEC au acceptat ca, numai dolarul american sa fie moneda prin care sa se deconteze toate livrarile de petrol. Rezultatul a fost o crestere a cererii de dolari americani pe piata internationala pentru achitarea aprovizionarilor cu petrol. Stabilimentele financiare anglo-americane au cistigat din nou lasind in saracie si mai mare, popoare intregi si zone ale globului.
Impactul cresterii pretului la petrol a fost devastator. Tarile in curs de dezvoltare au fost peste noapte in situatia in care se confruntau cu o crestere de 400% la costul energiei din import, fara a mai spune de costurile derivatelor care erau ingrasaminte si fertilizatori pentru agricultura, chimicale si altele.
In 1973, India avea o balanta comerciala pozitiva, o situatie mai mult decit sanatoasa pentru economia Indiei. In 1974, aceasi Indie avea o suma, in moneda straina, de rezerva in Trezoreria Indiei de 629 milioane de dolari, iar factura pentru costul energiei consumate a venit in valoare de 1.241 miliarde de dolari, ducind India dintr-o economie balansata intr-una total dezechilibrata.
In 1974, Sudan, Pakistan, Filipine, Tailanda, Africa si America Latina au inceput sa se clatine si sa cada economic una dupa alta nemaifacind fata platilor in fata bancherilor americani care isi rideau in barba si al Trilateralei careia i se deschise-se un drum cu petale de trandafiri catre tarile in saracie maxima si cu nevoie de bani.
Tarile in curs de dezvoltare au inregistrat un deficit de 35 de miliarde de dolari in acea perioada, o suma colosala pentru acel timp, si nu surprinzator acesta a reprezentat un deficit de patru ori mai mare decit in 1973, deci a fost total controlata situatia. Dupa al doilea Razboi Mondial aceasta perioada a fost cu siguranta cea mai grea din punct de vedere economic.
Multe tari in curs de dezvoltare depindeau ombilical de Banca Mondiala si FMI pentru a primi bani cu dobinda in functie de gradul de rezistenta financiara, pentru a se moderniza si a-si crea structuri de productie competitive.
Acum a intrat in rol Trilaterala care ii selecta si le impune conditii in functie de interesele bancherilor americani si ale SUA in zona.
Oricum, banii pe care ii primeau se duceau imediat in costul ridicat al produselor petroliere, dupa care sint obligate sa deruleze respectivele programe numai cu firme abilitate de ei, bani intorcindu-se la cei care au imprumutat si reminind tara respectiva cu datorii si fara nici o lucrare facuta. Deci bancherii sint factorii cei mai satisfacuti din acest joc murdar Occidental.
Natiunilor li se lasau doua sanse: prima era sa stopeze dezvoltarea pentru o perioada nedeterminata si sa nu mai investeasca, sa treaca la monocultura si la agricultura inapoiata si o industrie total dependenta de interesele vestului bogat or sa imprumte bani de la FMI sau BM pentru a cumpara petrol raminind datori si incercind sa se situeze in rindul tarile in curs de dezvoltare dar pe o pozitie fragila.
Metodele financiare concertate ale americanilor si vesticilor in general ne reamintesc de Mafia si sistemul lor de protectie. Americanii au manipulat evenimentele politice pentru a crea o crestere de 400% a petrolului, apoi s-au indreptat prin NATO, FMI, BM si WTO, triumviratul de baza al Trilateralei, catre tarile care au fost victime ale asaltului american, propunind sa ii “ajute” imprumutindu-le bani, practic petro dolari pentru a finanta achizitiile, dar acest imprumut american a fost facut cu dobinzi variabile in functie de tara si zona din care faceau parte tarile respective, cistigul fiind oricum astronomic pentru SUA. Nici una din tari nu se putea gindi la dezvoltari echilibrate de infrastructura sau alte domenii ale economiilor lor nationale. Imprumuturile FMI si BM vizau intretierea unei tensiuni politice in anumite state sau dezamorsarea acestor tensiuni in altele functie de intresele americane.
Alianta OPEC – SUA a dus tarile Lumii a Treia intr-o situatie fara iesire, n dezastru fara margini. Nu putem sa nu ne fie scârba de jocul mizerabil pe care acesti “capitalisti” americani il fac in momentul de fata cind trimit fel de fel de cintareti si actori sa faca donatii in Africa si in colturile sarace ale lumii, fac donatii prin Bill Gates si alti fanfaroni care vor sa dreaga busuiocul si sa reinceapa furatul sub pavaza grijii planetare a capitalismului.
Dolarul a devenit in acea perioada foarte greu de procurat iar multe tari vindeau sub prêt numai pentru a achizitiona dolari si as putea plati datoriile.
La sfirsitul anilor 70, Paul Volker, presedintele Rezervelor Federale de atunci si figura marcanta a Trilateralei a inceput un circ de nedescris promitind ca va lupta impotriva “inflatiei globale”, el urmarind in acest fel dezintegrarea controlata a economiei mondiale si nicidecum scoaterea la suprafata a tarilor inglodate in datorii.
Cind Volker a inceput sa creasca dobinzile pentru sumele oferite de Rezervele Federale, pretul petrolului a atins cote astronomice si nemaintilnite, 40$/baril, situatie la care Volker personal a spus ca se datoreaza evenimentelor violente din Iran, dar aceasi Trilaterala crease ingineria prin care Shah-ul sa vina la putere, dar terenul trebuia pregatit pentru ca globul sa vada in acesti americani un salvator mondial. Crescind dobinda, Volker a creat un dolar din ce in ce mai scump de cumparat, acompaniat de o dobinda ucigatoare, aducind tarile la masa FMI si BM coordonate de Trilaterala.
Un alt membru al Trilateralei, un bandit fara margini, Secretarul de Stat American George Schultz a avut o interventie in plenul Adunarii Generale a ONU in care promova solutii prin FMI care sa duca la posibilitatea de plata a tarilor Lumii a Treia fata de BM si FMI. El vorbea pervers despre economie de piata dar in acelasi timp crea teoretic potentiale structuri de export pentru tarile in curs de dezvoltare si sarace, pe care le vedea net exportatoare de materii prime catre tarile bogate, in felul asta putind sa inregistreze venituri prin care sa isi plateasca datoriile in opinia lui fatarnica. Fara discutie ca si el facea parte din Trilaterala, si era un bun prieten al lui Milton Friedman. Cita perversitate a putut emana acel discurs din 30 Septembrie 1982, este incredibil si un tupeu de neimaginat.
A existat si un presedinte rebel, care le-a intors planurile celor din Trilaterala si anume Lopez Portillo, presedintele Mexican din 1976 care a vindut petrol catre SUA si a inceput un vast program national de dezvoltare economica generala a tarii, chiar construind si un reactor nuclear pentru aprovizionarea cu energie a unui milion de oameni. Stabilimentul bancar si Trilaterala a vazut in el un pericol si a incercat sa il elimine de pe scena poitica, orchestrind o fluctuatie a monedei mexicane, peso-ul, dar mai mult, facind o campanie denigratoare pe toate canalele de televiziune si presa, la adresa Presedintelui Mexican, ba chiar conditionind cooperarea cu unele state vestice de retragerea investitiilor lor din Mexic.
Somajul a crescut, inflatia a venit la cote de alarma si nivelul de viata a venit in jos. Dar ceea ce era cel mai interesant pentru americani, ei au trimis NATO, FMI si BM sa negocieze preturile la materiile prime si in final au ajuns sa le achizitioneze la preturi foarte mici.
Pe 20 August 1982 Ministrul de Finante Mexican a spus in fata unei comisii a Rezervelor Federale Americane ca Mexicul nu mai poate plati datoriile care se ridicau la peste 82 de miliarde de dolari. Americanii nu au dat un raspuns iar Lopez Portillo a luat cea mai drastica masura, a nationalizat la 1 Septembrie 1982 toate bancile private pentru a nu accepta dezintegrarea Mexicului. Intr-o cuvintare in fata a sute de mii de mexicani, el a numit bancile “speculative” si a aratat cum au plecat din tara in mod dubios 76 de miliarde de dolari veniti in investitii straine dar care nu se derulau si lasau Mexicul dator, situatie similara cu cea a Romaniei in care din pacate Iohannis se ploconeste pentru ultimele avantaje.
Lopez Portillo a aratat ca se poate lupta impotriva sacalilor Trilateralei si impotriva SUA fara a fi sugrumat. El a inteles ca numai nationalizarea poate aduce succes si orice interventie sau nou imprumut ar fi dus la aduncirea dezastrului. In felul acesta el a oprit, cel putin, scurgerile de capital catre afara si a dat o turnura noua politicii economice a Mexicului.
La 1 Octombrie 1982, Portillo Lopez in fata Adunarii Generale a ONU infierat politica FMI si a bancilor americane, explicind ca dobinzile mari coroborate cu pretul mic al materiilor prime exportate sint ca doua lame ale aceleias foarfeci si care taie orice élan in dezvoltarea oricarei natiuni. El a spus in fata mai marilor lumii ca “tara lui si tarile in curs de dezvoltare nu doresc sa fie vasalii americanilor”, iar in continuare a exprimat consecintele acestor masuri spunind ca “noi nu putem sa aruncam popoarele noastre in mizerie cu scopul de a platii debitele pe care cei care au oferit bani le-au triplat in timp si pentru a imbogatii oameni ce doreau sa fie vazuti ca cinstiti”. In finalul cuvintarii care este una de mare angajament si curaj, Portillo Lopez a spus ca “eforturile tarilor in curs de dezvoltare de a invinge foamea, bolile, ignoranta si dependenta nu au cauzat criza din aceasta perioada”, facind aluzie la generatorii crizei mondiale.
Lopez Portillo a fost si ramine un exemplu de mare politician, de un adevarat patriot si om de mare curaj. Din pacate la terminarea mandatului sau ca Presedinte, banii Trilateralei au dus la alegerea unui vasal, de acesta data, Miguel de la Madrid Hurtado care a ingenuncheat in fata FMI.
Cei patru pasi ai subjugarii economice dictate de Trilaterala prin cele trei brate ale sale, voi incerca sa le detaliez in cele ce urmeaza.
FMI a fost o momeala buna aruncata si cu o motivatie ce nu putea sa nu fie luata in seama de tarile in curs de dezvoltare si cele sarace.
Imprumuturile FMI, oferite tarilor victime au dus la acceptarea de catre acestia a unor conditii draconice asa cum se intimpla si cu Romania. Le-au fost impuse taierea importurilor, reducerea drastica a cheltuielilor guvernamentale si a bugetelor aferente, cresterea taxelor si devalorizarea monedei nationale care face si mai dificila plata creditului contractat. Acest debit este mereu renegociat si restructurat financiar prin intermediul altor taxe pentru serviciile oferite.
FMI-ul isi permite inspectii pentru a vedea daca orientarile date de ei s-au respectat.
In concordanta cu datele furnizate de Banca Mondiala, intre 1980 si 1986, un studiu pe un grup de 190 de tari datoare care au contractat imprumuturi de la aceste sinister institutii, FMI si BM, dar si de la bancile americane, numai dobinda la aceste credite se situa la 326 miliarde de dolari.
Plata in principal, adica a sumei initial imprumutate era de 332 miliarde de dolari, deci in total suma de plata se situa la 658 miliarde de dolari la un imprumut initial de numai 430 miliarde de dolari. In ciuda efortului lor de a rambursa banii, cele 190 de tari debitoare inca mai datorau in 1986 suma de 882 miliarde de dolari (observati ce crestere avea loc ei totusi platind periodic), suma care nu se va mai putea stinge niciodata in conditiile actuale de asuprire.
Tarile Lumii a Treia au transferat in ani ’80 suma de 400 de miliarde de dolari catre SUA, majoritatea dintre ei sub forma de plata serviciilor la debitul pe care il au. Cita bataie de joc si cu ce nonsalanta vedem la televiziunile occidentale cum o mâna de oameni “bine intentionati” duc cutii cu seringi de unica folosinta ca si ajutor umanitar celor care au muncit fiecare dolar si l-au patat cu singe pentru a-l trmite in SUA, fara a reusii sa plateasca ceva din imprumutul contractat. Ei inca nu inteleg ca aceste imprumuturi nu mai trebuiesc platite si ca odata platite ei se afunda si mai rau. Este alegerea intre a crea un sistem in care sa traiesti dupa cum iti permiti sau sa alegi sa iti creeze alti modul de viata dupa cum vor ei.
Marele jurnalist Greg Palast facea referinta la NATO, FMI, BM si WTO ca la un “triunghi de otel al globalizarii” in slujba Trilateralei care aduce raul tarilor in curs de dezvoltare indiferent de ceea ce spun sau conditiile in care trateaza cu cineva.
Aceste organizatii, NATO, FMI, BM, WTO, promoveaza o politica anti stat care are ca efecte secundare ale globalizarii dictate de “triunghiul de otel”, pavarea drumului catre eliminarea din ecuatie a independentei nationale si crearea unor structuri de conducere la nivel planetar.
Joseph Stiglitz se referea la NATO, FMI, BM si WTO ca fiind “masti interschimbabile ale unui singur sistem guvernamental”, aici avind in vedere Trilaterala.
Primul pas in directia subjugarii economice il reprezinta in opinia cistigatorului premiului Nobel pentru Economie din 2009, Joseph Stiglitz, PRIVATIZAREA, pe care Stiglitz o numeste sub o alta forma -”SPAGALIZAREA” (Briberazation)
Asta s-a intimplat in 1995 in Rusia cind Rezervele Federale ale SUA au pus la bataie fonduri importante pentru realegerea lui Eltin pe care si-l doreau din toata inima. Din pacate pentru acesti sacali ai economiei mondiale a venit un alt conducator, Putin, care a preferat sa vinda unor rusi influenti dar pe care a putut sa îi tina sub control si o face in continuare cu success, evitind un dezastru iminent care s-ar fi putut intimpla in cazul unor vinzari necontrolate ale sectoarelor strategice ale Rusiei catre Occident.
Adrian Cosereanu
