Cât se poate de simplu – Dragnea sau Toader?

Cât se poate de simplu – Dragnea sau Toader?

0 368

Am crezut puternic și cu speranță că toate aceste contre publice între Liviu Dragnea și Tudorel Toader sunt doar parte a unei strategii de campanie. Se știe din multe declarații publice recente că mii de aleși PSD (parlamentari, primari, consilieri) au în prezent pe rol dosare de corupție deschise de DNA prin binecunoscutele abuzuri ale instituției, în conivență cu completele de 3 sau 5 ale CA sau ÎCCJ, complete desemnate, cum a stabilit CCR, în mod neconstituțional.

De aceste mii de aleși PSD depinde decisiv mobilizarea susținătorilor partidului la proximele alegeri, europarlamentarele din mai. Toți acești oameni cu sabia lui Damocles deasupra capului au cerut imperativ conducerii PSD,  în special lui Liviu Dragnea, să ia măsurile cuvenite pentru a li se face dreptate. Mai precis, pentru a se bucura și ei, precum alții ale căror dosare se vor rejudeca (Udrea, Bica, Ghiță…) de efectele reparatorii ale deciziilor CCR.

Cea mai simplă și rapidă soluție de a se da satisfacție acestor oameni, rotițe numeroase și esențiale din angrenajul electoral al PSD, ar fi fost emiterea de către guvern a ordonanțelor de urgență anunțate de Tudorel Toader. Dragnea a promis activului său național de partid că aceste ordonanțe vor fi date, ei (membrii acestui activ) urmând ca, în schimb, să facă totul pentru a câștiga detașat alegerile din aprilie printr-o mobilizare fără precedent a românilor la vot.

Tudorel Toader este, însă, un ministru – șahist. Își gândește îndelung acțiunile, își calculează pașii cu mai multe mutări înainte și încearcă să evite pe cât posibil manevrele hazardate care ar putea produce breșe în tactica lui, care l-ar putea vulnerabiliza.

Eu sunt un mare admirator al lui Tudorel Toader. Am afirmat în repetate rânduri pe acest blog că l-aș vedea drept cel mai bun candidat la prezidențiale din actuala ofertă politică. Are cel puțin două realizări de marcă în scurtul său mandat de Ministru al Justiției: debarcarea Laurei Kovesi de la șefia DNA și înființarea secției speciale pentru magistrați în cadrul Ministerului Public. Mai are și alte reușite  notabile, dar acestea două mi se par de o importanță majoră.

Până mai ieri am crezut că atacurile lui Liviu Dragnea la Tudorel Toader sunt pur formale, strict pentru a da satisfacție celor care îl presează din interiorul PSD să facă ceva cu dosarele lor (nu în sensul de a le mușamaliza ci în sensul de a le curăța de abuzuri). Am început, însă, să mă îndoiesc. Au fost și declarații ale lui Dragnea și replici ale lui Toader care par a trăda un conflict real.

Pentru că v-am promis mereu sinceritate, vă voi spune și de data asta exact ce cred ACUM, după ultimele evenimente. Chiar dacă această poziționare de moment intră, pe alocuri, în contradicție cu ce am crezut IERI.
Cred că Dragnea are dreptate să-i ceară lui Toader să-și respecte promisiunile. Până la urmă miza e uriașă.
Nu e greu de observat că toate tunurile sunt concentrate pe doborârea lui Dragnea. Dacă Dragnea este eliminat în zilele următoare, tot PSD-ul va fi îngenunchiat, iar binomul va recâștiga în scurt timp puterea absolută în România. Și pentru ce?

Pentru că Dragnea (chipurile) ar fi angajat la partid două funcționare plătite cu salarii de la buget? Păi, pe lângă tunurile lui Iohannis cu casele, pe lângă barbariile lui Augustin Lazăr ca procuror comunist, pe lângă viețile distruse abuziv de Laura Kovesi prin killeri “justițiariști” ca Portocală, Oană și Man, dosarul Bombonica nu e altceva decât o făcătură ridicolă, un biet pistol cu apă chioară cu care să fie doborât un elefant. Adică Iohannis nu pățește nimic, Kovesi se pregătește să fie nominalizată candidat la prezidențiale, Lazăr va deveni peste o lună beneficiarul unei pensii uriașe, iar noi îl răstignim pe Dragnea pentru un dosar rizibil, cu acuzații subțiri ca pielița de ceapă?

Tudorel Toader ar trebui să înțeleagă că, dacă, prin prudența lui de a amâna sine die emiterea ordonanțelor de urgență va contribui la eșecul PSD – ALDE în alegerile europarlamentare din mai (și, prin ricoșeu, la victoria actualei opoziții antinaționale), de toate realizările sale de până acum, ca Ministru al Justiției, se va alege praful. Secția pentru magistrați va fi desființată, modificările codurilor vor fi amputate, iar binomul ocult se va reînstăpâni, strivitor, peste țară.
Da, cred că Tudorel Toader are o obligație de onoare în a da ordonanțele pe care le-a promis. Știu că asta presupune unele riscuri personale dar, la război, nu se trage cu gloanțe oarbe.

Îl admir pe Tudorel Toader dar, în disputa actuală, îi dau dreptate lui Liviu Dragnea!

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.