Un lucru bun – România vrea să legalizeze din nou fabricarea țuicii...

Un lucru bun – România vrea să legalizeze din nou fabricarea țuicii acasă

0 279

România, sprijinită de Ungaria, vrea să ridice interdicția distilării fructelor pentru a face țuică acasă, practică tradițională în est și în centrul Europei care este restricționată în UE din motive de sănătate, relatează Reuters.
Fostele state comuniste susțin că transformarea fructelor în țuică ține de drepturile civile și restricțiile de la nivelul UE încalcă libertățile.
La inițiativa României, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, subiectul va fi discutat de către miniștrii de Finanțe UE în cadrul unei întâlniri de vineri, chiar înainte de alegerile europarlamentare de săptămâna viitoare.
UE interzice acum distilarea acasă, deși fermierii care își aduc fructele la distilerii pentru a fi făcut alcool pot lua o anumită cantitate acasă pentru uzul personal, plătind jumătate din accize.
AdvertisementEnd of ad break in 13 sRomânia, cunoscută pentru țuica sa de prune, vrea să ridice interdicția distilării fructelor acasă și să ofere țărilor opțiunea de a elimina accizele pentru alcoolul produs de fermieri pentru folosul propriu.
Inițiativa României este sprijinită de Ungaria.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a schimbat în 2010 legile țării pentru a permite distilarea acasă, dar a fost forțat să dea înapoi de Curtea Europeană de Justiție, care a hotărât în 2014 că schimbările sunt ilegale. Maghiarii sunt cunoscuți pentru palincă.
Cultivatorii de fructe din Ungaria și România au voie deja să producă mai mult hotincă (alcool) pentru uz personal, taxat la o rată mai mică, decât în alte țări din UE, până la 50 de litri pe an de cultivator.

Propunerea României ar permite țărilor mai degrabă să elimine taxele decât să le scadă, iar pragul ar fi ridicat la 100 de litri în România și Ungaria și 50 de litri oriunde în UE.
Reforma ar legaliza de asemenea distileriile de acasă, o mișcare care ar fi bine primită și de alte state, inclusiv Austia, au spus oficialii.
Ridicarea pragului ar permite gospodarilor de la țară să își producă propriul alcool în spirit cu vechile tradiții, arată un oficial român.
Propunerea, care are nevoie de sprijinul tuturor statelor UE pentru a fi aprobată, nu este pe placul Germaniei, Italiei, Suediei și Bulgariei, potrivit unor documente consultate de Reuters.
Sofia se teme că reforma ar permite ca țuica românească mai ieftină o să fie vândută ilegal dincolo de granițe și să perturbe producția legală, a spus un oficial bulgar.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.