”Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu.”
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă.“
Părintele Arsenie Boca
***
Cetitorule bune,
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze până dincolo la istoricii noştri este faptul că l-au alungat pe Dumnezeu din lucrările istorice. Dacă susţinem că suntem un popor creştin, nu ne-ar duce istoria fără Dumnezeu la ciuntirea ei încă odată? Cum poţi ca istoric să-i proslăveşti lui Ştefan cel Mare faptele de arme, ca apoi să dai din colţ în colţ când trebuie să explici că acest mare domn, după fiecare luptă în care a învins, a ctitorit câte o mănăstire sau o biserică, lăudându-l pe Dumnezeu. Ştefan, care ştia că victoriile n-au fost ale lui, s-a arătat plin de recunoştinţă şi evlavie către cel care i le-a dăruit. Ce-ar putea scrie altceva un istoric ateu despre Ştefan, decât că era un mistic, un rătăcit bigot care credea în ceva inexistent?
Desigur că Ştefan n-a fost un habotnic. El a văzut în timpul încleştărilor cu duşmanul cât de îngustă este cărarea dintre izbândă şi înfrângere, dintre viaţă şi moarte. Când a zbârnâit pe lângă el săgeata care i-a omorât calul, nu putea să nu fie conştient de cât de puţin a lipsit ca să nu fie el cel străpuns. Apoi lui, marelui voievod, i-a servitu de una învăţătură bunişoară întâmplarea, când a văzut că nu-i capace să se suie pe alt cal. A trebuit ca isteţul Burcel să se facă moghilă, ca urcându-se pe spatele acestuia ca pe un scăunel, să poată ajunge iar în şa. Un alt semnal din nevăzut l-a primit atunci când, atacând cetatea Chilia care era în stăpânirea lui Vlad Ţepes, o săgeată i-a provocat o rană la picior care-l va chinui toată viaţa, până la petrecania lui din această vale a dorerilor. A priceput desigur şi cât de binemeritată i-a fost pedeapsa pentru că a scos sabia contra fraţilor lui creştini din Valahia. Şi cu siguranţă alte astfel de întâmplări îl vor fi convins pe Ştefan că, dacă nici un fir de iarbă nu creşte fără ştirea Domnului, cu atât mai mult activităţile umane nu puteau să nu fie în centrul preocupărilor cereşti.
Cu aceste gânduri în minte, am ajuns la cristalizarea noţiunii de Om Ales. Dumnezeu are cu fiecare om un plan al lui, altfel nu-l aducea pe lume ca să facă umbră pământului degeaba. Iar dacă oamenii sunt vegheaţi de sus, cu atât mai mult veghează Domnul asupra popoarelor, care au şi ele un destin al lor. Când acestea se abat de la plan, Dumnezeu ori le pedepseşte, ori trimite pe pământ Oameni Aleşi, care primesc împuternicirea de a le readuce pe calea cea bună. Dacă urmărim atent anumite evenimente istorice, vom observa de multe ori cum apare mâna lui Dumnezeu, fie direct, fie prin Oamenii Aleşi, ca să schimbe evenimentelor direcţia greşită pe care au luat-o. Mai ales noi, românii, am avut nenumăraţi Oameni Aleşi, precum Ştefan, Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Părintele Arsenie şi mulţi alţii. Dintre străini, Oameni Aleşi au fost mareşalul polonez Pilsudski şi Mahatma Gandhi. Voi relua mai jos un text scris de mine mai demult, în care se vede nedubiosu cum intervine spiritul divin în treburile omeneşti. Nici istoricii nu au putut să explice acele fapte incredibile, definindu-le până la urmă drept „o minune”. De ce nu i-au spus „minune dumnezeiască” e uşor de priceput.
Minunea de pe Vistula
În 1919 izbucneşte războiul ruso‑polon. După succese poloneze iniţiale, soarta războiului se întoarce şi trupele ruseşti ajung până la porţile Varşoviei. Mareşalul Pilsudski, deşi nu urmase nicio şcoală militară – el încercase să devină medic – neavând habar de strategia şi tactica războiului, întocmeşte un plan propriu – din cuţite şi pahară –, care trebuia să ducă, în opinia lui, la înfrângerea trupelor ruseşti şi alungarea lor de pe teritoriul polonez.
Toţi strategii militari din jurul lui s‑au luat cu mâinile de păr şi‑au început să se dea cu capul de pereţi, când au văzut planurile doctoraşului. Chiar şi răcanii s‑au opus la începuturi cu îndărătnicie, refuzând să execute ordinele mareşalului. Grav a fost şi faptul că spionii ruşi au aflat şi au informat exact şi la timp comandamentul sovietic de intenţiile polonezilor, dar când au analizat planul, generalii sovietici au constatat că aiureala aia era atât de gogonată şi de nelalocul ei, încât au considerat‑o o încercare de diversiune a vreunui nebun şi nu i‑au dat nicio importanţă.
În timpul acestei încleştări cu Diavolul, mâna Domnului a apărut de mai multe ori de partea polonezilor. Astfel, în plină ofensivă sovietică, regimentul de ulani 203 străpunge liniile bolşevice şi reuşeşte să distrugă sistemul de transmisiuni radio al comandamentului sovietic. Ruşilor le‑a rămas în funcţiune doar un singur emiţător. Pentru ca ordinele comandantului suprem bolşevic Tuhacevski să nu mai ajungă la trupe, polonezii pun un post de radio puternic să transmită pe frecvenţa ruşilor, – zi şi noapte –, textul biblic al Genezei din Vechiul Testament, în polonă şi latină.
Geneza sau Facerea Lumii este un capitol al Bibliei care are un verset referitor la o hotărâre a babilonienilor de a ridica un turn până la cer. Bunul Dumnezeu nu s‑a temut de asta, putea să‑i dea un bobârnac, sau să tune peste ei, sau să‑i trăznească. Pe el însă l‑a mâniat trufia lor! Şi totuşi, negru de supărare cum era, n‑a ales răzbunarea. Asta a lăsat‑o pe seama proştilor. S‑a gândit în schimb să recurgă la o metodă psihologică de mare fineţe şi plină de har dumnezeiesc.
Aşa că Bunul Dumnezeu, întocmind planul de acţiune, va spune armatei cereşti care‑l înconjura: „Haidem să ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu‑şi mai înţeleagă vorba unii altora!“ Din clipa în care această frază a fost emisă de staţia de radio poloneză, ruşilor li s‑au încurcat limbile, de nu s‑au mai putut înţelege între ei nici de două copeici.
Armatele bolşevice 3, 4 şi 15 pornesc atacul Varşoviei dinspre nord, dar Armata lui Sikorski formată din 5 divizii rezistă, ca şi cele 10 divizii ale lui Haller, aflate sub focul armatei 16 sovietice. La sud, conform planului lui Pilsudski, urma să contraatace grupul lui, format din 5 divizii, care trebuiau să învingă o grupă de care se temea cumplit, condusă de Budionîi. Aici limbile ruşilor s‑au încurcat pentru prima dată, pentru că în loc să urmeze ordinul lui Tuhacevski de a ataca Varşovia dinspre sud, armata de cavalerie a lui Semion Budionîi pleacă să atace Liovul dinspre nord, aflat la vreo patru sute de km sud de capitala poloneză, acolo unde comandantul sovietic Iosif Visarionvici Stalin era în mare încurcătură. În faţa lui Pilsudski rămâne doar un grup slab numit grupul Mozir, care nu putea în niciun caz opri un contraatac năvalnic, aşa cum avea să fie cel condus de marele strateg polonez.
Cu puţin timp mai înainte, Pilsudski pleacă să viziteze trupele destinate să ia parte la lupte, concentrate în sudul Varşoviei, lângă oraşul cu nume falnic, Pulavy. Acolo a găsit un dezastru complet: trupe demoralizate, cu mulţi soldaţi proaspăt înrolaţi, cărora le era frică să ţin‑o puşcă‑n mână. Colac peste pupăză, armata poloneză mai avea în dotare cinci tipuri de tunuri şi şase feluri de arme, fiecare cu tipul ei de muniţie, ceea ce ridica mari probleme de aprovizionare. Soldaţii mai erau şi foarte prost echipaţi. Jumătate din soldaţii Regimentului 21 care au defilat în faţa lui Pilsudski, nu aveau încălţări, aşa că au bătut pas de defilare cu tălpile goale. O armată de strânsură şi de coate goale!
Dar simpla prezenţă a acestui Om Ales, face să se schimbe miraculos moralul soldaţilor. Aceştia prind curaj, nădejdea le pătrunde în suflet şi exaltarea li se aprinde în ochi. Din acel moment ei nu vor avea altă dorinţă mai mare, decât aceea de a da piept cu duşmanul!
Pe 16 august 1920 grupul de asalt condus de mareşal porneşte spre nord‑est şi reuşeşte, în şase zile, să străbată distanţa de 260 de km până lângă Bialystok, printr‑un marş forţat, în care soldaţii au mers aproape o săptămână, câte 21 de ore din 24. În fruntea trupelor a fost mereu Regimentul 21, fiindcă soldaţii lui erau cei mai uşurei şi pe ei nu i‑au ros nici bocancii. Astfel că, întâlnind armata a 16‑a a ruşilor, zburdalnicii soldaţi polonezi uită de oboseală şi de foame şi mai vioi ca niciodată, o zdrobesc complet în lupta de la Bialystok. Cei mai mulţi soldaţi ai armatei a 16‑a vor fi făcuţi prizonieri.
Tuhacevski îşi dă seama de situaţia grea a trupelor sale şi cere retragere generală, dar ordinele lui ajung prea târziu sau deloc la unităţi, care intră în derută. Unele divizii avansează, ca să atace Varşovia după ordinele vechi, altele de lângă acestea se retrag după ordinele noi, dreapta nu mai ştia ce face stânga. În aceste condiţii, polonezii mai obţin şase victorii, spulberând armatele bolşevice pe rând de parcă ar fi vânturat fasole. Pierderile sovietice au fost de vreo 10.000 de morţi, 500 de dispăruţi şi 10.000 de răniţi. Iar 65.000 de soldaţi bolşevici au căzut prizonieri. Polonezii au avut în total 46.000 de infanterişti şi 2.000 de cavalerişti. Deci 48.000 de soldaţi polonezi au scos din luptă 85.000 de soldaţi adverşi. O adevărata minune dumnezeiască!
Publicat de Ion Coja
