Halda ecologică de la Săcele monitorizată de instituția Prefectului

Halda ecologică de la Săcele monitorizată de instituția Prefectului

0 219

În cursul săptămânii trecute, la sediul Instituției Prefectului Județului Brașov a avut loc o ședință în cadrul căreia s-a analizat modul de funcționare a depozitului ecologic din Săcele, în condițiile în care, în ultimii doi ani, au fost înregistrate reclamații din partea populației privind probleme de miros în aria metropolitană.

La această reuniune au participat toate instituțiile cu atribuții în domeniul protecției mediului și sănătății publice din județ precum și reprezentanții SC Fin Eco SA. societate care administrează halda ecologică de la Săcele, singurul obiectiv de acest tip din județ care deservește și localități din regiunile limitrofe acestuia.

Ulterior Instituția Prefectului a transmis un comunicat de presă prin care se arată că ,,În urma analizei efectuate s-a stabilit ca societatea să continue demersurile în vederea elaborării unui studiu de impact asupra sănătății populației, document ce va sta la baza reglementării activității la nivelul haldei începând cu deschiderea celulei 4. În prezent depozitarea deșeurilor se efectuează la nivelul celulei 3, primele două celule, ce au fost epuizate, fiind în proces de închidere.

Până la finalizarea studiului, Direcția de Sănătate Publică Brașov a impus societății realizarea de monitorizări suplimentare ale compușilor chimici, care în cazul depășirii valorilor limită pot avea impact asupra sănătății populației, inclusiv prin generarea de disconfort olfactiv.
Aceste analize vor fi realizate la nivelul zonelor locuite, unde au fost înregistrate reclamații. Rezultatele monitorizărilor vor sta la baza studiului de sănătate, care poate institui obligația adoptării de măsuri suplimentare de reducere a emisiilor.

La rândul său prefectul Marian Rasaliu a declarat ,,În acest fel, societatea își poate continua activitatea în condiții de legalitate, urmând să se impună toate măsurile necesare în vederea protejării sănătății populației, atât din punct de vedere al unui management modern al deșeurilor, cât și a prevenirii problemelor de miros. Noua autorizație integrată de mediu revizuită va stipula realizarea de monitorizări periodice ale emisiilor, urmând ca în cazul înregistrării unor eventuale depășiri ale valorilor limită să se stabilească măsuri suplimentare de reducere a acestora”.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.