Festivalul Musica Barcensis – începe ediția a X-a!

Festivalul Musica Barcensis – începe ediția a X-a!

0 264

Începând cu această săptămână în weekend-urile lunilor iulie și august 2019 brașovenii sunt invitați la întâlniri muzicale cu artiști locali, regionali sau internaționali, în cetăți și biserici evanghelice fortificate ale Țării Bârsei: Codlea, Cristian, Feldioara, Ghimbav, Hărman, Prejmer, Râșnov, Vulcan, Brașov (Biserica Neagră, Sf. Martin) cu ocazia celei de a X-a ediție a Festivalului Musica Barcensis, o ediție aniversară.  În 2019 Festivalul MUSICA BARCENSIS sărbătorește 10 ani de existență, devenind în timp un reper cultural al Țării Bârsei.

La an aniversar, festivalul dedică luna iulie barocului, iar luna august muzicii de cameră, introducând în circuitul cetăților ,,cucerite prin muzică” și Cetatea de la Feldioara, recent restaurată. Biserica Neagră – care comemorează anul acesta 330 ani de la marele incendiu după care a fost denumită astfel – devine polul principal al concertelor lunii iulie, iar Cetatea Prejmer rămâne, ca de fiecare dată, o constantă a lunii august. 

În cele 10 cetăți și biserici (Codlea, Cristian, Feldioara, Ghimbav, Hărman, Prejmer, Râșnov, Vulcan, Brașov (Biserica Neagră, Sf. Martin) vor putea fi audiate 17 concerte, cu repertorii adaptate spațiului de patrimoniu. În calendarul evenimentelor vor fi prezenți peste 240 de artiști, soliști și ansambluri vocale și instrumentale, muzică de orgă, orchestre baroce și simfonice din România, Germania, Grecia, Elveția, Ungaria și Norvegia.

Agenda se deschide cu o excursie muzicală în Țara Făgărașului, avându-i ca moderatori pe reputații muzicieni Ursula și Kurt Philippi, iar concertul de deschidere susținut de artiștii Luiza Zan & Iulian Pavelescu invită publicul și bicicliștii, prin Asociația ,,Brașovul Pedalează” la o tură cu bicicleta înspre Cetatea Hărman.  Finalul de festival este dedicat tinerilor.
Copiii sunt așteptați în biserica Sf. Martin, pentru a se delecta alături de părinți și bunici cu o nouă poveste muzicală. Ultimul concert este susținut de Orchestra de tineret  Junge Philharmonie Ostwürttemberg din Germania. 

Festivalul Musica Barcensis este în fiecare an un prilej de a descoperi locuri noi, cetăți și biserici fortificate din zona Brașovului, monumente de valoare culturală deosebită, încărcate de istorie, situate într-un cadru natural privilegiat. Muzica, spațiul gotic sau clasicist și itinerariul spre concert vor oferi vizitatorilor experiențe armonioase și mereu surprinzătoare.
Organizatorii sunt – spune directorul muzical al festivalului Steffen Schlandt – și în acest an Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE, alături de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov și  bisericile evanghelice în care au loc concertele și este  cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. 

Mai multe informații despre acces, concerte și artiști se găsesc pe site-ul www.forumarte.ro/musica-barcensis/

Programul Festivalului Musica Barcensis – Ediția a X-a
6 iulie – Excursie muzicală – Orgi din Țara Făgărașului, Cincșor – Făgăraș – Vulcan – Ghimbav.                           
7 iulie – 18.00 –  Hărman – Deschiderea festivalului: Concert  LUIZA ZAN &   IULIAN PAVELESCU cu participarea Asociației ”Brașovul Pedalează”             
13 iulie – 18.00 –  Codlea – Ansamblul baroc TRANSYLVANIA
14 iulie – 18.00 –  Biserica Neagră Ansamblul baroc FOLLIA SUAVISSIMA  
20 iulie – 18.00 –  Râșnov – Ansamblul baroc ELENA & PAUL CRISTIAN & KLAUS PHILIPPI
21 iulie – 18.00 –  Biserica Neagră – Orchestra barocă MUSICA RICERCATA
27 iulie – 19.00 –  Râșnov – ENSEMBLE OLIVASTRO & ISTVÁN CSATA
28 iulie – 18.00 –  Biserica Neagră – Ansamblul baroc FLAUTO DOLCE & GABOR HEGYI
3 aug.  – 18.00 – Cetatea Feldioara –  Ansamblul CODEX
4 august –  17.00 –  Prejmer – CANTATE DOMINO
10 august – 18.00 – Ghimbav – TRIO ALFA
11 august – 17.00 – Prejmer  – JUGENDBACHCHOR & CAPELLA CORONENSIS
17 august – 18.00 – Cristian – Corul THESSALONIKI
18 august – 17.00 – Prejmer – Ansamblul baroc FONTE DI GIOIA
24 august – 18.00 – Vulcan  – Ansamblul baroc TRIO AVANTD’ANCHES
25 august – 17.00 – Prejmer – Cvintetul vocal ANATOLY
31 august – 19.00 – Sf. Martin – Poveste muzicală – BUCHAREST WINDS ENSEMBLE
1 sept. – 18.00 – Biserica Neagră, JUNGE PHILHARMONIE STWÜRTTEMBERG 

Organizatori:
Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Hărman, Codlea, Râșnov, Ghimbav, Cristian,  Prejmer și Vulcan.

Sponsori:
NBHX Rolem srl, Preh România srl, Einschenk Instrumente Muzicale, DTR Dräxlmaier Sisteme Tehnice România srl, Chemark Rom srl, Transilvania Leasing & Credit, Miele Tehnica Brașov srl, Sika Romania srl.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.