Suprapopulare la Cristian? Nu – la Cartfest sunt așteptați iarăși cel puțin...

Suprapopulare la Cristian? Nu – la Cartfest sunt așteptați iarăși cel puțin 25.000 de brașoveni

0 300

De duminică începe cea de a șasea ediţie a Festivalului de Artă şi Cultură Cartfest, la Cristian unde vor participa actori, cântăreţi, artişti de stradă, fotografi, scriitori și se vor prezenta modele de viaţă, idei, spectacole.  

Festivalul este conceput în jurul conceptului de simţuri – toate cele 5 de bază (văz, auz, tactil, gust şi olfactil) care, puse în comun, dau naştere simţului culturii, adică acelui instrument prin care arta ajunge la fiecare dintre noi în feluri nebănuite şi infinit de diverse.
Programul include patru secţiuni principale –  teatru, muzică, carte  şi  stradă. Dar şi proiecţii de filme în aer liber, conferinţe şi dezbateri, ateliere creative pentru copii, hore ad-hoc în ploaie şi podcast-uri ascultate în iarbă.

Un program care a atras de fiecare dată până acum  de 5 ori populaţia localităţii. Astfel, doar anul trecut au participat aproximativ 25.000 de participanţi români şi străini fiind prezenţi la ediţia din 2018, de exemplu.
Viţa de Vie & Bohemia Symphonic Orchestra (dirijor Remus Grama), Teatrul de Comedie Bucureşti, Maria Răducanu & Krister Jonsson, The Mono Jacks, Victor Rebengiuc, Subcarpaţi & Taraf de Caliu, Marius Mihalache Band & Damian Drăghici Brothers, Vama, Lightwave Theatre, corul Unison & Unison Stars sunt printre cei invitaţi la Cristian, în acest an.
În 13 şi 14 iulie, participanţii vor putea degusta produse locale de la cristoloveni în cadrul brunch-ului organizat în curtea Sălii Mari.

Programul este următorul
Duminică, 7 iulie
19:00 – Superchill & acrobaţi şi personaje de epocă  (paradă pe străzile Cristianului, cu pornire de pe Dealul Bisericuţei)
20:00- Viţa de Vie & Bohemia Symphonic Orchestra, dirijor Remus Grama (concert live, Piaţetă)

Luni, 8 iulie
19:00- Nina, Teatrul de Comedie Bucureşti  (adaptare după romanul lui Matei Vişniec, cu Gheorghe Visu, Mihaela Teleoaca şi Lucian Pavel) (Sala Mare)
20:30- Trio Zamfirescu & Adrian Nour, recital de muzică live şi dans
21:30- Parking, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, lansat la TIFF 2019, proiecţie în aer liber (curtea Sălii Mari)

Marţi, 9 iulie
18:00- Tot ce-i minunat în lume,  Vanner Collective & unteatru (Școala Gimnazială)
20:00 – Crăciunul Preşedintelui (după romanul lui Pascal Bruckner, cu Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu, Iulia Lazăr)
21:30 – Maria Răducanu  (curtea Sălii Mari) – muzică uşoară şi tradiţională reinterpretată

Miercuri, 10 iulie
18:00 – Alexandra Uşurelu  (Biserica Evanghelică)
21:00 – The Mono Jacks  (curtea Sălii Mari)

Joi, 11 iulie
17:00 – Victor Rebengiuc, întâlnire cu publicul (curtea Sălii Mari)
20:00 – Legenda Marelui Inchizitor, spectacol – lectură (după romanul Fraţii Karamazov de Feodor Dostoievski, în interpretarea lui Victor Rebengiuc) (Sala Mare)
21:30- Cozy Poetry Night, spectacol interactiv de poezie, muzică, interpretare şi improvizaţie cu publicul (curtea Sălii Mari)

Vineri, 12 iulie
19:00 – 4Tune Quartet, recital live de coveruri internaţionale interpretate cu instrumente clasice (curtea Casei Parohiale Evanghelice)
20:00  Subcarpaţi & Taraf de Caliu  (Piaţetă)
22:00  Le Concert, proiecţie de film în aer liber  (2009) (curtea Sălii Mari)

Sâmbătă, 13 iulie
11:00 – 16:00  – Brunch cu produse locale (curtea Sălii Mari)
13:00 – Alexu & The Voices Inside, recital live (curtea Sălii Mari)
18:00 – Micul Prinţ, teatru de păpuşi în mărime naturală, Lightwave Theatre (Sala Mare)
20:00 – Marius Mihalache & Damian Drăghici  (Piaţetă)
22:00 – Soundopamine  (curtea Sălii Mari)

Duminică, 14 iulie
11:00 – 16:00 – Brunch cu produse locale (curtea Sălii Mari)
13:00 – Alexu & The Voices Inside, recital live (curtea Sălii Mari)
16:00 – Corul  de copii Unison şi Unison Stars (Biserica Evanghelică)
18:00  – Amalia respiră adânc, Teatrul Arlechino Braşov (sala de sport a Școlii Gimnaziale)
20:00 – Vama – concert şi petrecere de închidere (curtea Sălii Mari)

Alte detalii legate de Program pot fi găsite pe pagina de facebook sau pe cartfest.ro.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.