Tezaurul României – sunt lucruri care nu trebuiesc uitate – „Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile de la Moscova”!
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: ”Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova”
Mihai Răzvan Ungureanu, recent uns consilier personal al noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pe perioada cât a fost ministru de Externe, a sabotat prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova.
În acelaşi timp, a întreprins toate demersurile posibile pentru transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria, scrie jurnalistul Victor Roncea în www.bursa.ro, preluat de Romanian Global News.
Mai mult, Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc confiscat de ruşi din Programul său de Guvernare, după alegerile parlamentare din 2008.
Aceste informaţii dramatice sunt cuprinse în volumul lui Ioan Scurtu, „Tezaurul României de la Moscova”, apărută la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014).
Profesorul Ioan Scurtu a fost, de la înfiinţare, în 2004, până în 2012, când şi-a dat demisia, co-preşedintele Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial, pe scurt Comisia pentru Tezaur. Practic, în paginile cărţii sale de memorialistică ni se demonstrează că, dincolo de declaraţiile cu iz patriotard, în această perioadă, de 10 ani, cât a fost preşedintele României, Traian Băsescu s-a exprimat în privinţa Tezaurului României din Rusia doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi a unei glume la o recepţie.
Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi şi apoi, din nou, în Guvernul Ungureanu, Cristian Diaconescu, profesorul Scurtu le-a simţit pe propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs un îngheţ total. De unde a fost dirijat acest îngheţ?
Dacă ar fi să urmăm indiciile meteorologice uzuale, valabile în acest caz şi în plan informativ-politic, am ajunge uşor la sursă. Oamenii şi, mai ales politicienii, ca să nu mai vorbim şi de comandanţii supremi, se judecă după fapte, nu după vorbe. Este tragic să constaţi că puterea din România ultimilor 10 ani, în ciuda fumigenelor provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, interesele Rusiei, cel puţin în privinţa recuperării unui bun naţional pentru care Ceauşescu, de exemplu, nu a ezitat să se contreze direct cu Brejnev. Faptele, cuprinse cu amănunte în volumul profesorului Scurtu, vorbesc de la sine.
* Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează azi 5 miliarde de dolari
Evenimentul de lansare a volumului, desfăşurat la Banca Naţională a României pe 11 noiembrie anul trecut, chiar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale (2 si 16 noiembrie 2014), a evidenţiat sine die faptul că acest subiect, atât de fierbinte în relaţiile României cu cel mai mare vecin al său (momentan doar prin Marea Neagră), dar şi ca importanţă pentru avuţia naţională, a lipsit cu desăvârşire din dezbaterile electorale.
Nu este de mirare.
„Tezaurul trimis la ruşi în anii 1916-1917 cuprinde 93,4 tone aur, din care 91 tone monede istorice şi 2, 4 tone lingouri. În primul transport, 12-14 decembrie 1916, au fost 17 vagoane, cuprinzând 1738 lăzi, în valoare de 314.580.456, 84 lei, iar între 23-27 iulie 1917, 24 de vagoane cu bunuri de inventar de 7,5 miliarde lei”, sintetizează profesorul Florin Negoiţă pe blogul profesorului Ioan Scurtu.
Este vorba de cel mai mare diferend al României, pe lângă cel teritorial, privind provinciile româneşti înstrăinate, a evidenţiat şi istoricul Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în alocuţiunea sa din cadrul dezbaterii ştiinţifice prilejuite de lansarea volumului, la care au luat cuvântul istoricii Mihai Retegan, de la Universitatea Bucureşti, Dorin Matei, de la Magazin Istoric, şi autorul.
Valoarea actuală a Tezaurului, a celor 93, 4 tone de aur, la cotaţia Bursei de Londra, este de 3,5 miliarde dolari, la care se adaugă valoarea numismatică, de 40%, ceea ce ridică suma pe care ar trebui să ne-o dea statul rus la circa 5 miliarde de dolari, reprezentând exclusiv Tezaurul BNR, a explicat Cristian Păunescu în prelegerea sa.
După cum se ştie, Tezaurul României care a ajuns la Moscova conţine numeroase alte bunuri şi valori. Spre deosebire de România, Ungaria, cu aportul serviciilor sale speciale care au cotrobăit bibliotecile Rusiei, a reuşit deja să-şi recupereze Tezaurul de carte rară de la Moscova, confiscat de Armata Roşie în 1956, act perfectat cu doar câteva zile înainte de vizita lui Putin la Budapesta din 2006.
* Băsescu doar a râs
Despre relaţiile cu forţele instalate la putere după decembrie 2004, aflăm că, la data de 9 iunie 2005, preşedintele României Traian Băsescu încă nu îl cunoscuse pe co-preşedintele Comisiei care trata problema Tezaurului, profesorul Ioan Scurtu. Acesta a profitat de prezenţa preşedintelui la recepţia de Ziua Naţională a Federaţiei Ruse şi i s-a prezentat lui Traian Băsescu în timp ce acesta era cu Aleksandr Tolkaci, ambasadorul Rusiei de la acea dată.
Cum în zilele următoare era stabilită o nouă întâlnire a Comisiei, la Moscova, Băsescu, povesteşte Scurtu, l-a luat de după umăr şi, râzând, i-a zis: „Continuaţi discuţiile, continuaţi discuţiile!”.
În urma unei replicii a lui Scurtu, Băsescu a mai tras şi un hohot de râs, mai spunând: „Da, da. Discutaţi, discutaţi istorie…”.
„Nu ştiu ce a transmis ambasadorul Tolkaci la Moscova, dar în mod cert a observat că preşedintele României nu s-a arătat interesat de recuperarea Tezaurului, iar Comisia era doar pentru discuţii cu caracter istoric”, consemnează Ioan Scurtu în cartea sa.
Traian Băsescu a ţinut să afirme că el lasă trecutul în urmă şi priveşte spre viitor, o retorică folosită adeseori şi de „colegii” ruşi, atunci când se expunea situaţia contencioasă.
* Comisia rămâne fără finanţarea MAE, Constantiniu îşi dă demisia
Înainte de această nouă rundă de discuţii de la Moscova, a urmat o întrunire cu membrii părţii române, la sediul MAE, pe 16 iunie 2005, când apare prima breşă majoră în componenţa Comisiei.
Secretara Comisiei, Victoria Gavrilescu, a informat că nu există finanţare pentru activitatea Comisiei – adresa MAE către Ministerul Finanţelor „s-a pierdut” – şi că fiecare membru trebuie să obţină fonduri de la instituţia din care face parte.
Academia, reprezentată în Comisie de mai mulţi membri, nu ar fi alocat fonduri, în contextul în care preşedintele acesteia, Eugen Simion, se plângea peste tot că suferă de lipsă de bani.
Dincolo de problemele financiare, discuţia s-a aprins de la constatarea că „de vreme ce nici preşedintele Băsescu, nici ministrul de Externe Ungureanu nu au ridicat problema Tezaurului, era clar că oficialităţile noastre nu sunt interesate de acest subiect”, scrie Scurtu, precizând:
„Pe acest fond, Florin Constantiniu a declarat că se retrage din Comisie, deorece nu are încredere în eficienţa acesteia. Atâta timp cât preşedintele României susţine că Tezaurul este doar o problemă de istorie, era imposibil să se ajungă la un rezultat concret. Din cele spuse de doamna Gavrilescu, a dedus că vorba de un sabotaj din partea Guvernului român, care nu vrea să susţină activitatea Comisiei comune”.
Profesorul Scurtu a deplâns pierderea marelui istoric din Comisie.
* Averea Gojdu către Ungaria, DA, Tezaurul României de la Rusia, NU!
Cum Ministerul de Externe condus de Ungureanu şi Guvernul Tăriceanu nu aveau fonduri pentru Comisie, transportul la Moscova a decurs în condiţii umilitoare, povesteşte Scurtu. S-au luat bilete la cea mai ieftina cursă, întâmplător ungurească, MALEV, cu plecare la 6.15 (prezenţa pe aeroport la 4.15), cu escală la Budapesta şi apoi la Moscova, unde o parte din delegaţie avea să stea la Ambasadă, ca să nu mai coste nimic.
„Guvernul Tăriceanu făcea economii drastice cu această Comisie, nefiind interesat de recuperarea Tezaurului României de la Moscova, dar era culant în privinţa restituirii de bunuri şi proprietăţi, inclusiv către străini”, scrie Scurtu, cu referire la Moştenirea Gojdu şi înstrăinarea unor proprietăţi ale României către numeroşi „moştenitori” maghiari, deşi acestea fuseseră răscumpărate de statul româm după 1918.
„Statul ungar nu a pus niciodată problema restituirii bunurilor pe care etnicii români le aveau în Ungaria, dar statul român (prin guvernul Tăriceanu) s-a arătat dispus să renunţe la valorile Fundaţiei Gojdu, creată de Emanoil Gojdu pentru susţinerea materială a studenţilor români de religie ortodoxă. Aflasem că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu negocia cu omologul său de la Budapesta crearea unei fundaţii comune, româno-maghiare, care să fie finanţată din bunurile ce aparţinea Fundaţiei Gojdu”, adaugă Scurtu pentru a conchide, cu un gust amar:
„Aşadar, când era vorba de recuperarea Tezaurului României transferat la Moscova în 1916 şi 1917, guvernul Tăriceanu era reticient, dar când se discuta despre «restitutio in integrum», era mai mult decât generos”.
Deplasarea la Moscova a decurs cu peripeţii, după ce o parte din delegaţie a fost îndepărtată din avion de o delegaţie oficială a Ungariei, care urma să meargă tot la Moscova.
* Ordin de la MAE: încetaţi orice implicare în problema Tezaurului
Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, ambasadorul României la Moscova, la acea dată, i-a confirmat profesorului Ioan Scurtu, ajuns în Rusia, că urma să fie rechemat la Bucureşti după circa 18 luni de mandat.
În urma unei discuţii avute la o recepţie cu preşedintele părţii ruse a Comisiei, Aleksandr Ciubarian, Prunariu a trimis o informare la MAE, de unde a primit în schimb o „scrisoare-admonestare”, semnată de colegul de facultate al lui Ungureanu, Lucian Leuştean, adus de la Iaşi şi făcut secretar de stat la MAE, prin care i se cerea să nu mai abordeze sub nici o formă problema Tezaurului României pe teritoriul Rusiei, scrie Scurtu, amintind şi că, în aceeaşi perioadă, ambasadorul fusese abordat de un grup de presiune care susţinea că s-ar ocupa cu recuperarea Tezaurului.
„Dar «scrisoarea-admonestare» nu se referea la neimplicarea în aşa-zisa restituire printr-o firmă particulară, ci la problema Tezaurului în ansamblul său, inclusiv la Comisia Comună”, concluzionează istoricul român.
Ca să pună capac chestiunii, într-un articol semnat de ziarista de la revista GDS „22” Rodica Culcer, preferata preşedintelui României la TVR, se afirma că retragerea lui Prunariu de la post a survenit ca urmare a faptului că nu a făcut nimic pentru Tezaur.
Viorica Moisuc şi-a dat demisia din Comisie, ca urmare a informaţiei că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a dat instrucţiuni ambasadorului României la Moscova să nu se implice în problema Tezaurului. „Retragerea doamnei Moisuc din Comisia Comună a constituit o pierdere foarte serioasă, domnia sa fiind – alături de Cristian Păunescu – cea mai bună cunoscătoare a problemei Tezaurului românesc depus la Moscova în 1916 şi 1917”, rememorează Scurtu.
* Aventuri cu MALEVUL de la 1 noaptea
La următoarea întâlnire, din aprilie 2006, aventurile pentru deplasarea la Moscova continuă, cu aceleaşi piedici puse de ministerul lui Ungureanu. „Deşi guvernul Tăriceanu susţinea că economia românească «duduie», rezultatele fiind excepţionale, Ministerul Afacerilor Externe ne-a comunicat că trebuie să facă economii bugetare şi să limiteze cheltuielile privind Comisia pentru Tezaur. Ca urmare, numărul membrilor şi experţilor care urmau să facă deplasarea la Moscova trebuie redus la «strictul necesar»”. „MAE nu avea «resurse» (nici dorinţa de a sprijini activitatea Comisiei)”, conchide Scurtu. Şi de data aceasta s-a găsit tot compania aviatică cea mai ieftină, tot MALEV, cu plecare la 6.30 şi, pentru întoarcere, cu decolare de la Moscova la 1.30 (noaptea, evident). De data aceasta, Scurtu refuză „oferta generoasă” a MAE, cu observaţia că, dacă ruşii vor vedea cum este tratată Comisia de MAE, Guvern şi Preşedinţia României, la rândul lor o vor trata cu aceeaşi unitate de măsură. Se găseşte, până la urmă, o soluţie.
* Un ambasador îndrăgostit de WC-urile Ambasadei României de la Moscova
La Ambasada României de la Moscova, ca să nu se repete istoria cu predecesorul său, noul ambasador, Ioan Donca, numit de Ungureanu şi Băsescu, le vorbeşte la masă încontinuu despre gresia, faianţa şi WC-urile pe care le-a schimbat în clădirea ambasadei.
Ulterior, scrie Scurtu, a aflat că şi Donca primise de la MAE un ordin expres, de fapt o reactualizare a ordinului trecut, prin care i se cerea imperativ să nu se implice în chestiunea Tezaurului. Donca a îngroşat situaţia, pentru a fi sigur că istoricii vor trans¬mite mai departe.
Din acest motiv, le-a oferit spre transport şi cel mai ruginit microbuz al ambasadei.
* Guvernul Boc elimină problema Tezaurului din Programul de Guvernare
Eşecul parcă voit al diplomaţiei române – care a organizat cu fast la Bucureşti, în iunie 2006, un „Forum al Mării Negre” la care nu a venit nimeni din partea Rusiei, deşi era invitat chiar Vladimir Putin -, cât şi provocările verbale ale preşedintelui României şi, ulterior, subordonarea politicii externe, au dus la blocarea completă a activităţii Comisiei, partea rusă invocând diverse pretexte pentru a nu mai da curs întâlnirilor regulate.
Concomitent, în ţară se ducea o campanie asiduă de presă în favoarea unei firme private, care, chipurile, ar recupera Tezaurul prin mijloace proprii. În 2008, subiectul s-a „clasat”, fără informarea co-preşedintelui român al Comisiei comune, odată cu renunţarea la acest demers în noul program de guvernare al lui Emil Boc, liderul PDL, după cum consemnează Ioan Scurtu.
„Nu mi-am imaginat că guvernul României va merge atât de departe încât să scoată problema Tezaurului din rândul obiectivelor sale politice”, scrie Scurtu, care mărturiseşte că a aflat de acest lucru abia în 2012.
* Serviciile secrete româno-ruse au sabotat în egală măsură
În încheierea lucrării sale, dincolo de speranţa pe care şi-o exprimă chiar în ultimele rânduri, că „poate, într-o bună zi”, Rusia îşi va respecta propria semnătură pe un act valabil, dovedind că este un stat civilizat, istoricul Ioan Scurtu nu uită să sublinieze rolul serviciilor speciale în subminarea activităţii Comisiei.
Profesorul Scurtu nu se îndoieşte de implicarea serviciilor secrete ruse în blocarea Comisiei, dar observă cu regret că şi cele româneşti au acţionat, din păcate, la sugestia unor lideri politici, pentru sabotarea Comisiei şi menţinerea acestui diferend major dintre cele două state, român şi rus. Singura victorie diplomatică din această perioadă este momentul în care Tezaurul României a fost inclus într-o Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care recomanda continuarea negocierilor (2012).
* Pledoarie pentru o stare de spirit naţională
În prezentarea cărţii sale, la BNR, Ioan Scurtu a pledat pentru conştientizarea naţiunii române asupra recuperării Tezaurului românesc, a valorilor naţionale, a patrimoniului pierdut, pentru crearea unei „stări de spirit” în acest sens.
„Preşedinţia, Guvernul, partidele, societatea civilă, trebuie să-şi propună ca obiectiv fundamental obţinerea Tezaurului”, afirmă Scurtu.
Pentru Tezaurul Românei ar trebui să se implice nu numai BNR, consideră Scurtu, ci şi Academia Română, care continuă să stea ascunsă în această chestiune, CEC-ul, care are valori extraordinare la Moscova, diverse bănci particulare, Biserica Ortodoxă Română, Arhivele Naţionale, Casa Regală, mai adaugă istoricul, amintind că Regina Maria şi-a scos până şi cerceii din urechi pentru a-i pune în lăzile regale, care au urmat drumul fără întoarcere către Rusia revoluţionară.
„De ce membrii Casei Regale nu solicită, pe lângă pădurile României, şi bijuteriile Reginei Maria de la Moscova?”, se întreabă, public, Ioan Scurtu. „Această avere este a poporului român. Nu se poate renunţa la ea!”, a conchis istoricul.
* Partea rusă, ba bolnavă, ba bătrână
Este o carte unicat, a spus Dorin Matei, reprezentând dosarul complet al lucrărilor Comisiei comune româno-ruse, alături de povestea Tezaurului şi un complex dosar de presă pe aceste teme.
Directorul prestigioasei reviste Magazin Istoric a prezentat apoi o analiză la rece privind situaţia relaţiilor româno-ruse, începând de la semnarea Tratatului de bază şi provocarea cu aşa-zisul „Plan Belkovski” de „retrocedare a Basarabiei” şi până la încetarea lucrărilor acestei Comisii comune, conduse de Ioan Scurtu, pentru partea română.
Mihai Retegan a observat că profesorul Ioan Scurtu, deşi tracasat pe parcursul celor opt ani, a reuşit să ofere o abordare obiectivă a subiectului, graţie profesionalismului său, dar şi a darului de a consemna în permanenţă absolut tot ce face, conform unui obicei din tinereţe.
Din avatarurile co-preşedintelui Comisiei, Cristian Păunescu a amintit că până şi stabilirea datei unei noi întâlniri cu partea rusă, din ce în ce mai îmbătrânită, constituia un travaliu care necesita multă energie, răbdare, tact şi diplomaţie. „Amânările erau continue şi motivaţiile erau: s-a îmbolnăvit un membru al Comisiei; agenda Comisiei este foarte încărcată; agenda preşedintelui Comisiei este foarte încărcată, ş.a.m.d. Acum, la zi, care este motivaţia părţii ruse: nu mai avem specialişti în problematica relaţiilor bilaterale. Dar au făcut cu tona specialişti… Această scuză nu stă în picioare”, afirmă Păunescu.
* Se caută un aliat
Mai e puţin şi comemorăm 100 de ani de la predarea Tezaurului, a afirmat în final moderatorul dezbaterii, Cristian Păunescu, urând succes noii conduceri a Comisiei la vârful căreia se află azi academicianul Ioan Aurel Pop, conform sugestiei profesorului Ioan Scurtu. Nu trebuie să uităm însă şi de alte probleme litigioase similare: Fundaţia Gojdu – moştenirea din bănci şi proprietăţile imobiliare din centrul Budapestei, Tezaurul de la Sânnicolau Mare, aflat la Viena, Tezaurul de la Feldioara, o parte aflat în Egipt, Săbiile lui Ştefan cel Mare aflate în Turcia, faptul că Schitul românesc de la Prodromu este doar schit, deşi domnitorii români sunt cei mai mari donatori de la Sfântul Munte Athos, şi alte probleme asemănătoare care ar trebui rezolvate. Este nevoie de o mare putere aliată, din Uniunea Europeană, care să ne susţină în acest demers, al recuperării Tezaurului României de la Mos¬cova. Dacă există o asemenea putere aliată României şi dacă ar vrea să pună această problemă Rusiei, a fost concluzia lui Cristian Păunescu.
