Viceprimarul din Codlea, Erwin Albu, a scăpat cu viță în urma unui...

Viceprimarul din Codlea, Erwin Albu, a scăpat cu viță în urma unui atac!

1 356

Viceprimarul oraşului Codlea, Erwin Albu, a anunţat, pe Facebook, că a fost atacat în plină stradă, de trei bărbaţi, înarmaţi cu levier şi cuţit.
Incidentul s-a petrecut pare-se, pentru că Albu i-a apostrofat că au aruncat un ambalaj pe geamul maşinii în care se aflau.
El a făcut o plângere la Poliţie şi a cerul ajutorul cetăţenilor pentru identificarea agresorilor.
Tocmai am fost atacat în plină stradă de trei indivizi cu levier şi cuţit, în parcarea de lângă primărie. Un concetăţean care a sărit să mă apere a fost şi el atacat. Indivizii au fugit cu o dubă albă.
Duba a fugit spre Braşov (sau Vulcan). Vina mea a fost că i-am apostrofat că au aruncat o hârtie pe geam când aşteptau în coloana de maşini în faţa primăriei (…).
Ei au tras pe dreapta şi şi-au făcut damblaua. Poliţia îi caută acum. Dacă puteţi da informaţii, vă sunt recunoscător”, a scris viceprimarul pe Facebook. 
IPJ Brașov spune că a fost deschisă o anchetă pentru găsirea agresorilor. „La nivelul municipiului Codlea a fost înregistrată o sesizare a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, cu privire la faptul că în data de 4 iulie, în jurul orei 19.30, ar fi fost agresat fizic, în timp ce se deplasa pe o stradă a municipiului Codlea. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune o soluţie legală la finalizarea cercetărilor”.

Ieri Erwin a venit cu o nouă precizare spunând că ,, Nu, nu trebuie sa incetam sa luam atitudine. Eu voi continua, chiar daca joia trecuta se putea termina foarte rau. 
De fapt, daca tacem, vom păți cu totii mai rau.
Multumesc concetatenilor care au intervenit si mi-au sarit in ajutor
”.
Erwin Albu, este consilier local din partea Alianței UPC (Uniunea pentru Codlea) și a ajuns viceprimar la începutul acestui an al municipiului Codlea cu susținerea celor opt consilieri locali ai PNL, dar și cu cinci voturi din PSD, împotriva sa votând reprezentanții ALDE.  
El este considerat acum candidatul PNL la primăria Codlea.
Aceasta ar fi a treia candidatură, după cele din 2012 și 2016, când a fost învins de fiecare dată de candidatul PNL, Cătălin Muntean, cel care s-a retras brusc din funcție, pe 26 mai, dându-și demisia, deși la alegerile europarlamentare la Codlea PNL a obținut un scor superior celorlalte partide, respectiv 27,45% față de 25,7% USR, 19,69% PSD sau aproximativ 4,3% ALDE sau PMP.
Astfel atribuțiile de primar le-a preluat, interimar ex- viceprimarul Mihai Cîmpeanu, de la PSD, iar în locul acestuia a ajuns, tot interimar, Erwin Albu.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.