Prezumția de nevinovăție le-a fost furată românilor prin modificarea codurilor penale!
Codurișe penale sunt chiar mult mai periculoase decât cele din comunism!
În 1994, România s-a angajat să respecte Convenţia privind drepturile fundamentale ale omului şi jurisprudenţa CEDO de la Strasbourg. În momentul în care România a ratificat acest tratat internaţional, care potrivit art. 20 din Constituţie are întâietate în faţa oricărei reglementări din legislaţia noastră internă, Justiţia română opera cu Codul penal şi Codul de Procedura penală din 1968 – perioada comunistă.
Aşa nenorocită cum a fost perioada comunistă, când dacă îţi parca maşina neagră în faţa casei îţi luai adio de la familie şi te pregăteai de vreun canal sau muncă silnică la mină, avea însă codurile penale mult mai aliniate cu Drepturile Omului decât codurile penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014 graţie regimului Boc-Băsescu.
Pentru arestarea cuiva în perioada comunistă şi cea din 1990 şi până la 1 februarie 2014, se cerea prin lege existenţa unor „probe şi indicii temeinice” că ai săvârşit o faptă penală faţă de care se impune arestarea ta. Mai mult, exista şi o fază a actelor premergătoare (în care aveai calitatea de făptuitor) şi în care, până să se înceapă urmărirea penală împotriva ta, erai chemat de organ să fii întrebat cum te aperi în faţa unor acuzaţii.
Chiar dacă apărarea ta nu conta în acele vremuri, aparenţa de Drept exista şi, culmea, era respectată, în sensul că niciodată nu se începea urmărirea penală a cuiva fără ca respectivul să fie citat în prealabil şi, după ce era pus în faţa acuzaţiilor i se dădea posibilitatea să dea declaraţie şi să se apere cum credea de cuviinţă.
Abia după această etapă se începea urmărirea penală (ţi se atribuia calitatea de învinuit), apoi se punea în mişcare acţiunea penală (ţi se atribuia calitatea de inculpat) şi erai propus pentru arestare iar apoi trimis în judecată.
Erau aparenţe ale Dreptului de la care nu se făcea rabat. Prezumţia de nevinovăţie era respectată până la condamnarea finală cel puţin la nivel de aparenţă!
Codurile penale (cel penal şi cel de procedura penală) intrate în vigoare prin lege la 1 februarie 2014, asumate de guvernul Boc-Băsescu, au transformat legislaţia penală în ceva ce nici comuniştii nu au îndrăznit a gândi.
A dispărut faza actelor premergătoare, dar şi prezumţia de nevinovăţie. Rolul procurorului comunist de a strânge probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea acuzatului, a fost înlocuit cu rolul unui procuror care nu mai are nicio obligaţie de aflare a adevărului, care te poate ridica cu mascaţi din casă, direct fără nicio întrebare prealabilă, pentru ca odată ajuns în faţa lui să-ţi spună că s-a început urmărirea penală împotriva ta (devii din start suspect – fosta calitate de învinuit), iar peste o oră primeşti şi pe cea de inculpat, propus pentru arestare.
Să recapitulăm:
– procurorul actual te poate ridica direct cu mascaţii din casă (cu mandat de aducere), fără a avea obligaţia să te citeze în prealabil, pentru că i s-a conferit acest drept, dacă el consideră că o atare măsură este utilă în folosul bunei instrumentări a cauzei. În faţa vecinilor eşti din start proscris după o asemenea ridicare;
– procurorul actual nu mai are obligaţia ca atunci când s-a formulat o plângere/denunţ împotriva ta să te cheme să te întrebe cum te aperi… el poate începe direct urmărirea penală împotriva ta, fără să te întrebe cum te aperi;
– procurorul actual poate emite comunicat de presă în 5 minute după ce te-a anunţat că ai fost pus sub învinuire (ai dobândit calitatea de suspect);
– procurorul actual poate să te reţină şi să îţi ceară arestarea, pe motiv că dacă nu ai fi ofensat, opinia publică ar trăi cu sentimentul că „Justiţia” nu funcţionează şi s-ar pierde încrederea în sistemul judiciar, deşi procurorul este cel care a creat sentimentul public de vinovăţie prin punerea ta sub acuzare şi prin comunicatul de presă prin care te-a pus la stâlpul infamiei, fără să aibă bunul simţ să te întrebe cum te aperi;
– procurorul te poate plimba cu cătuşe în faţa presei, fără ca să răspundă penal, disciplinar, material pentru prejudiciul de imagine pe care ţi-l crează prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie;
– procurorul actual nu mai este obligat să aducă probe temeinice când te acuză, pentru că noul cod de procedură penală a înlocuit sintagma de „probe şi indicii temeinice” cu cea de „suspiciuni rezonabile”.
Şi aici este necesar să fie explicat de ce formularea „suspiciuni rezonabile” este cea mai mare ticăloşie introdusă în noile coduri.
Atenție! Există mai multe tipuri de probe, care se pot împărţi în două categorii mari:
– probe cu valoare de sine stătătoare: expertizele, înscrisurile, flagrantul;
– probe indirecte (care nu au valoare decât dacă sunt coroborate cu alte probe): declaraţiile de parte vătămată, de martor, denunţurile, plângerile penale, interceptările audio/video.
Prin înlocuirea sintagmei „probe şi indicii temeinice” din codurile comuniste cu cea de „suspiciuni rezonabile” pentru începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea inculpatului, probele au căzut în derizoriu. Adică poţi fi urmărit penal pe un simplu denunţ şi o interceptare (interpretată cum vrea procurorul), pentru că acele probe care nu puteau înainte să aibă o valoare probantă decât coroborate cu alte probe temeinice, au devenit suficiente pentru formarea unei „suspiciuni rezonabile”. Cu alte cuvinte, pe un simplu denunţ poţi fi urmărit penal şi propus pentru arestare şi dat în presă ca marele infractor naţional.
Este exact ceea ce face de ani buni DNA. Un caz elocvent de asemenea abuz contra drepturilor omului s-a petrecut cu Elena Udrea (ce paradox!) care a fost arestată pe baza unui simplu denunţ potrivit căruia i s-ar fi lăsat la poarta ministerului pe care l-a condus o valiză cu 900.000 euro. Graţie noilor coduri, procurorii de la DNA au invocat „suspiciunea rezonabilă” că Udrea a luat şpagă pe o probă fără valoare de sine stătătoare, în lipsa oricărui flagrant sau altă probă temeinică.
De asemenea, în vestitul caz Rarinca, pensionara care îi cerea şefei ICCJ să îi plătească datoria, a putut fi arestată graţie noilor coduri pe baza plângerii de parte vătămată a Liviei Stanciu şi a declaraţiei de martor a cumnatului Liviei Stanciu. Adică pe probe indirecte, fără valoare probantă de sine stătătoare cum spune legea! Iată ce aberaţie! Ne mai miră că la judecata finală, Mariana Rarinca a fost achitată?
Aşa se face că din 1 februarie 2014 şi până în prezent au explodat arestările în România, dar în egală măsură şi achitările în cauze cu persoane care au fost anterior arestate. Pentru că noile coduri permit ca arestarea să fie făcută pe „suspiciuni rezonabile”, dar condamnarea pe probe temeinice. Până nu se vor îndrepta noile coduri, cauzele de achitări cu arestaţi vor exploda în România, pentru că aceste acte normative făcute sub ministeriatul lui Cătălin Predoiu au vizat exclusiv întărirea instituţiilor de forţă!
De aceea avem azi procurori care îşi permit să interzică unui parlamentar să vină la serviciu şi să îşi exercite mandatul, pentru că ştiu că ei nu răspund nici penal, nici disciplinar şi nici material. Pentru că ei pot interpreta lega cum vor, că sunt protejaţi.
Aşa se face că anumiţi procurori numiţi politic au ajuns să se imixtioneze şi să controleze puterile executivă şi legislativă. Au băgat frică în exponenţii acestor puteri ale statului. Au ajuns să acuze judecători că încalcă legile când dau soluţii de achitare – vezi cazul fostei şefe a DNA Laura Kövesi, care în orice stat democratic pentru aşa ceva era dată imediat afară din magistratură!
Cum te mai poţi apăra ca demnitar din Guvern sau Parlament, ori chiar din puterea judecătorească (judecător) când un procuror te poate lua cu mascaţii din casă şi duce la audieri? Îţi dă calitatea de suspect pe loc şi te acuză prin comunicat de presă că eşti un infractor, fără ca ţie să ţi se dea posibilitatea să te aperi.
Până şi apărarea a devenit formală, pentru că procurorii când vor să te distrugă îţi lasă doar câteva ore din momentul în care te-au adus cu mascaţii la parchet, fără să ştii nimic din ceea ce ţi se va pune în cârcă, să îţi dai declaraţia de suspect, după care îţi acordă automat calitatea următoare de inculpat şi eşti dus la arest.
Dacă vrei să îţi alegi un apărător şi acesta nu se mişcă într-o oră, două, ţi se pune unul din oficiu, gata intimidat şi cooperant cu procurorii.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg sunt călcate sistematic în picioare de noile coduri şi de procurorii politici din marile parchete. Dreptul la un proces echitabil dat de art. 6 din CEDO nu mai există! Pentru că în practică ai un singur drept: să dai un singur telefon cui vrei tu, să anunţi că ai fost săltat! Nu mai există prezumţie de nevinovăţie. Eşti dat pe comunicat de presă ca mare infractor, înainte ca să îţi dai prima declaraţie!
Regimul de forţă creat sub Traian Băsescu!
O ţară în care parlamentarul şi ministrul ori judecătorul – adică exponenţii celor trei puteri în stat – au ajuns la cheremul unor procurori susţinuţi de serviciile secrete care fac activităţi de urmărire penală contrar legii. O ţară în care în loc ca jurisprudenţa CEDO şi Convenţia să aibă întâietate în faţa codurilor penale, instituţiile de forţă atentează zi de zi la democraţie şi la drepturile fundamentale ale omului.
