Grup infracțional destructurat de poliția Brașov

Grup infracțional destructurat de poliția Brașov

0 275

Săptămâna trecută poliţiştii Serviciului de Investigații  Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Cluj-Napoca și în localitatea Gheorghieni, județul Cluj, dar și în județul Dolj, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 29.10.2015 – 18.11.2015, membrii unui grup infracțional organizat, format din 7 persoane fizice și 3 persoane juridice, au acționat în 44 de unități administrativ teritoriale comunale situate pe raza județelor Brașov și Sibiu.

Astfel, membrii grupului, folosind mijloace frauduloase, ar fi determinat și indus în eroare reprezentanții autorităților locale, în vederea obținerii semnăturilor și ștampilelor pe unele înscrisuri, care în fapt reprezentau contracte de furnizare servicii fictive, ce creau obligații financiare și care aveau drept consecință prejudicierea bugetelor instituțiilor locale cu suma de aproximativ 452.000 lei.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe documente care atestă activitatea infracţională și care prezintă interes pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, polițiștii brașoveni, cu sprijinul celor din cadrul I.P.J. Gorj au pus în aplicare 4 mandate de aducere pentru persoane suspecte de săvârșirea infracțiunilor cercetate, iar în urma probatoriului administrat, au reținut, pentru 24 ore, doi bărbați, cu vârste de 36 ani, respectiv 42 ani, din municipiul București și municipiul Târgu-Jiu.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar, la data de 10 iulie a.c., Tribunalul Brașov a dispus, față de ei, măsura arestării la domiciliu.
Pe numele altor 3 membri, a fost dispusă măsura controlului judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara.

Acțiunea a fost efectuată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov și Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Secțiilor 1-5 Poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și I.P.J. Gorj.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.