Avertizară meteo ANM – val de căldură persistentă până marţi cu...

Avertizară meteo ANM – val de căldură persistentă până marţi cu nopţi tropicale!!

0 248

O atenţionare cod galben de caniculă este în vigoare până marţi, în toate zonele de câmpie şi podiş, unde temperaturile vor ajunge şi până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopţile vor fi tropicale, transmite Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie.
Potrivit sursei respective, valul de căldură va persista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august) în toate zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

La Brașov, luni și marți zile insorite, cu temperaturi de 31/33 grade Celsius, cu vânt slab din sud. Miercuri temperatura scade puțin, cca 29 grade Celsius iar incepănd de joi vin averse de ploaie.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate până spre 37-38 de grade, duminică (11 august) în sud-vestul ţării, iar luni (12 august) şi marţi (13 august) în vest, nord-vest şi local în sud, mai arată avertizarea ANMH.
Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale (temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.