Violența tot mai sufocantă în sociatatea noastră

Violența tot mai sufocantă în sociatatea noastră

0 263

Polițiștii au emis într-o zi trei ordine de protecție provizorii datorită violenței în famile
Conform IPJ Brașov numai în ziua de joi a săptămânii trecute au fost emise trei ordine de protecție provizorie datorită viloențelor conjugale. Interesant de amintit este cădoi dintre cei trei agresori au peste 60 de ani și unul singur are doar 30. Acești ,,masculi” alfa feroci s-au ales cu dosare, ordine de restricție și dosar penal.
Vă prezentăm ce spune poliția în fiacre caz în parte.

La Feldioara…
în data de 08 august a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 60 ani, din loc. Hărman, jud. Brașov.
În fapt, la data de 08 august 2019, în jurul orelor 20.00, bărbatul ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soacra sa,în vârstă de 78 ani, iar pe fiica acesteia, al cărei concubin este, ar fi agresat-o fizic, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, dispunându-se evacuarea temporară din locuință a acestuia. 
De asemenea, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

În Beclean…
polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, față de un bărbat, în vârstă de 62 ani, din loc. Beclean, jud. Brașov.
În fapt, la data de 08 august a.c., în jurul orelor 23.00, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Și la Săcele…
tot în data de 08 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 30 ani, din mun. Săcele, jud. Brașov.
În fapt, la data 07 august a.c., în jurul orelor 04.00, bărbatul, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, în vârstă de 26 ani, creându-i acesteia o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, dispunându-se evacuarea temporară din locuință a acestuia, precum și păstrarea unui distanțe de minimum 100 de metri față de femeie și membrii familiei acesteia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.