„Suntem singuri pe lume. Obişnuiţi-vă cu această imagine, deoarece e singura reală!”
Vi se ridică (sau vi s-au ridicat) în slăvi tot felul de personaje dubioase care, chipurile, au fondat naţiunea. Vi se spun tot felul de minciuni şi vi se ascund informaţiile reale.
Probabil până acum nu vi s-a spus niciodată că prima unire a principatelor a fost una artificială, menită a servi două scopuri:
* pe de o parte subminarea Imperiului Otoman şi,
* de cealaltă parte, dar nu în ultimul rând, de a crea o zonă tampon aici pentru a servi configuraţiilor geopolitice viitoare.
Aţi ştiut asta? Bineînţeles că nu v-a spus-o nimeni.
De asemenea, Marea Unire a venit şi ea la pachet cu nişte condiţii despre care nu mai aminteşte nimeni nimic. V-aţi întrebat de ce?
Şi-acum să intrăm abrupt în problemă. Cu doar câteva excepţii, încă de la înfiinţare, România nu a fost condusă de români.
Excepţiile s-au numit Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.
În cazul lui Gheorghiu Dej putem spune că era în vârf, dar de condus nu conducea el. Şi nici în ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu, în ciuda faptului că a dat mai multe semne de independenţă, nu putem ignora un element esenţial: puterea sa se exercita în cadrul unui framework cenzurat de Moscova. Iar când Moscova a dat semne de slăbiciune, a intrat în acţiune Washington-ul.
Cu alte cuvinte, singurii conducători români au fost acceptaţi doar atunci când ţara a fost lipsită de suveranitate. Iar aceştia n-au fost niciodată aleşi din straturile superioare ale societăţii autohtone, ci de undeva de la bază deoarece era esenţial să nu deţină informaţiile esenţiale care i-ar fi făcut să orienteze ţara într-o direcţie cu adevărat benefică pentru poporul său.
Certitudinea pe care-o constatăm este că, de fiecare dată când ţara a fost independentă, ea a fost condusă de străini. Iar direcţia în care a fost condusă a fost întotdeauna una dubioasă.
O altă constantă pe care trebuie să-o aveţi în minte este cea legată de propagandă, identică încă de la Unirea Principatelor. De fiecare dată românii au fost diabolizaţi, iar alogenii ridicaţi în slăvi. Permanent, când un român apărut mai de nicăieri, dar român pur, tindea spre o funcţie mai înaltă, o propagandă violentă se îndrepta împotriva sa, exacerbându-i defectele şi minimizându-i calităţile. Permanent, a fi român şi a căuta să ajungi să-ţi conduci poporul a fost o infracţiune. Iar aceasta ţine de acele angajamente secrete luate încă de la fondarea României.
Dacă vreţi să faceţi un experiment, căutaţi persoanele diabolizate de presa de la noi în anii de după Revoluţie şi o să realizaţi că au ceva comun, anume faptul că sunt români. Ajungând mai aproape de zilele noastre, v-aş sugera ca atunci când citiţi ştirile, să înlocuiţi cuvântul „corupţie” cu „român”. Ştiu că mulţi îmi vor sări în cap, dar realitatea e că întreaga campanie anticorupţie e una antiromânească. De ce? Din aceleaşi motive pe care vi le-am expus.
Poate că ar fi momentul să privim în urmă cu obiectivitate şi să constatăm că unirile noastre au fost evenimente artificiale, menite a servi unor scopuri străine de noi. Din păcate aceasta este realitatea.
Suntem destul de maturi pentru a înţelege că Divanurile ad-hoc aveau tot atâta legătură cu talpa ţării cât ar fi avut Sultanul cu incaşii. De asemenea, ar trebui să înţelegem că nu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a făcut unirea, ci o seamă de interese, marea majoritate a lor absolut străine de noi.
Poporul român e unul uniform, care s-a dezvoltat şi a rezistat indiferent de conducerea pe care-a avut-o.
Ajunşi însă în acest punct, trebuie să realizăm şi altceva, anume că unirile acelea n-au însemnat în esenţă nimic. Poporul român e unul uniform, care s-a dezvoltat şi a rezistat indiferent de conducerea pe care-a avut-o. Faptul că de la un capăt la celălalt al ţării se vorbeşte o limbă unitară, faptul că, în esenţă, avem aceeaşi mentalitate ne arată limpede că, dincolo de falsele graniţe care ni s-au pus în istorie, poporul a fost întotdeauna unul singur. Pentru statele vestice, grozav de eterogene, o asemenea uniformitate e greu de înţeles. Estul Europei grupează popoare extrem de omogene cultural. Ruşii, polonezii, românii, ungurii, cehii, sârbii, bulgarii, grecii s.a.m.d., toţi sunt omogeni din punct de vedere al limbii şi mentalităţii. Multă vreme Franţa a luptat împotriva dialectelor locale, la un moment dat scoţându-le chiar în afara legii. În Spania aproape că nu te înţelegi (din punct de vedere al dialectului vorbit de localnici) de la un sat la altul, cu toate că sunt câţiva kilometri între ele. În Italia la fel.
Întorcându-ne la noi, e limpede de constatat că, pe măsură ce s-au produs unirile teritoriale, s-a înteţit propaganda împotriva românilor. Pentru ca, în final, să ni se nege tocmai elementul care e definitoriu pentru noi, anume existenţa acestui popor.
Poporul e mai important decât statul deoarece poporul înseamnă oamenii, acel suflet colectiv care ne uneşte şi care ne dă putere. Poporul e acel geniu, acea forţă care, în momentele cheie ale istoriei, se transformă într-o unitate de monolit. Ei bine, tocmai acest element este negat de forţele străine care ne conduc. Tocmai acest element se încearcă a fi distrus.
Toată emigraţia românească a fost un plan bine pus la punct pentru a slăbi poporul. Românii au fost împinşi să fugă care pe unde-a apucat pentru a-şi face un trai mai bun. Li s-a indus tuturor falsa iluzie că se pot realiza, că pot ajunge fericiţi, cerându-li-se aparent o bagatelă: să plece de-aici. Nu s-a gândit nimeni că, odată plecat şi rupt de ţară, faci o crimă deoarece îţi dezrădăcinezi copiii. Lipsiţi de rădăcina care creşte doar pe pământul ţării tale, copiii românilor care s-au rupt mult prea superficial de locurile natale, trăiesc în esenţă o tragedie. Au iluzia că au rădăcinile acolo unde, de fapt, nu le au. Sufletul lor, mentalitatea lor, idealurile lor sunt altele decât cele ale pământurilor pe care părinţii lor i-au obligat să trăiască. Şi, de-aici, o sursă de frustrare şi de nefericire. În ciuda siguranţei şi superiorităţii afişate, victimele acestui exod programat sunt tocmai odraslele celor plecaţi. Dar cei care constată asta o fac mult prea târziu, atunci când, de fapt, nu se mai poate face nimic.
Occidentalii vor să facă o ticăloşie şi mai mare, să înlocuiască o parte a populaţiei plecate cu populaţii „de import” care să submineze unitatea poporului şi să înlocuiască poporul cu o populaţie!!
Aşa cum otomanii ne luau şi copii ca bir, la fel Occidentul ne-a luat o halcă din populaţie ca bir. Însă, în timp ce otomanii se opreau la a ne lua copiii, occidentalii (ar trebui să citiţi altceva în spatele acestei sintagme) – prin cozile lor de topor de-aici – vor să facă o ticăloşie şi mai mare, anume să înlocuiască o parte a populaţiei plecate cu populaţii „de import” care să submineze unitatea poporului şi să înlocuiască poporul cu o populaţie – aşa cum le place ticăloşilor să vorbească despre noi.
Aveţi grijă la această sintagmă: când auziţi pe cineva vorbind despre „populaţia românească” şi nu despre poporul român, să ştiţi că aveţi de-a face cu un ticălos pe care ar trebui să-l ocoliţi. Asta deoarece e unul dintre pionii care pun umărul la planul ticălos de a destabiliza poporul şi a-l transforma într-o populaţie.
Poate vă întrebaţi care-i motivul pentru care ni se întâmplă doar nouă asta. De ce nu se întâmplă la fel cu ungurii, cu polonezii, cu cehii s.a.m.d. Cum se face de ei îşi găsesc resursele pentru a se opune şi noi nu? Asta ţine de un specific al nostru. Suntem într-o mare slavă. Niciodată nu ne-am simţit bine cu slavii pentru că noi nu suntem slavi.
Suntem un popor total diferit, cu idealuri diferite. De-aceea ne-am căutat permanent salvarea în Occident de care ne-am simţit apropiaţi. Ne-am simţit fraţi cu francezii, cu italienii, cu „popoarele noastre” latine. Problema e că această frăţie a venit doar dinspre noi către ei. Şi asta s-a întâmplat strict din cauza degenerării acelor popoare, a transformării lor ca efect al degradării rasei. Ştiu că aici voi fi luat în râs. Cum naiba să faci degenerat poporul francez în condiţiile în care Franţa se află cu atâta în faţa noastră. V-aţi întrebat însă dacă francezii aceia mai sunt francezii de altădată? V-aţi întrebat dacă italienii mai sunt italieni s.a.m.d.?
Transformarea care ni se pregăteşte este, în realitate, o împingere a noastră către degenerare, către pierderea sufletului nostru, adică a acelui element care ne face să gândim şi, mai ales, să trăim împreună, indiferent de furtunile istoriei. Asta e ceea ce primim de la „aliaţii” sau „fraţii” noştri occidentali. În realitate ei nu ne sunt nici aliaţi şi, cu atât mai puţin fraţi. Sunt o specie degenerată, plină de paraziţi dezrădăcinaţi, acţionând ca lupii în blană de oaie. Şi care, dacă nu ne trezim la timp, ne vor distruge.
Nici în partea noastră de Europă, adică în Est, nu avem cum să ne găsim aliaţi. Sunt popoare diferite care, chiar dacă n-o arată, nu sunt deranjate de planul de disoluţie pus la cale împotriva poporului român. Pe de o parte sunt chestiuni istorice care-i fac să se bucure de nenorocirea noastră, iar de partea cealaltă e o inconştienţă a lor deoarece, în cazul în care reuşeşte planul de degenerare a poporului român, asta va fi ca o bombă pe care-ar fi lăsat-o în proximitatea lor. Din păcate nu vor fi niciodată conştienţi de asta, iar dacă vor conştientiza va fi oricum prea târziu atât pentru ei, dar mai ales pentru noi.
Aici o să fac o paranteză pentru a le atrage atenţia tuturor naţionaliştilor români că sunt pe cale să repete o eroare a istoriei. Cu toate că aveam complexele noastre împotriva Germaniei rezultate din prima conflagraţie mondială, în Al Doilea Război Mondial naţionaliştii români au mers de partea Germaniei cu speranţa că vor scăpa de comunism. Acum, în confruntarea care se pregăteşte, naţionaliştii români sunt atraşi de Rusia întrucât aparent a rămas unicul bastion de normalitate. Problema e că, la fel ca Germania trecutului, Rusia prezentului pare că doar sclipeşte, iar căderea în capcana ei ne va fi la fel de păguboasă.
Iată aşadar tabloul complet şi real: suntem singuri pe lume. Obişnuiţi-vă cu această imagine deoarece e singura reală. Salvarea noastră n-are cum să vină de la Occident – care în acest moment şi-a pus plenar în aplicare planul criminal împotriva noastră – şi n-are cum să vină nici de la Rusia care, în ciuda apropierii fizice, e la o distanţă teribilă, din toate punctele de vedere, de aspiraţiile noastre naturale.
E bine să ştiţi toate acestea pentru a vă feri de falsele iluzii care vi se oferă. Şi, de asemenea, e bine să începeţi să salvaţi fiecare suflet de român. Ar trebui să încercaţi să-l faceţi pe fiecare dintre apropiaţii pe care-i aveţi să înţeleagă cu exactitate ce înseamnă să fii român şi că numai noi singuri ne putem salva.
România nu e o insulă de latinitate într-o mare slavă, ci e o insulă în oceanul lumii. Ocean care ne este potrivnic şi încearcă de atâta amar de vreme să ne inunde. Însă, faptul că nu reuşeşte, arată că fundaţia, pietrele pe care se sprijină această insulă, sunt puternice. Şi dacă vom fi capabili să înţelegem asta, puterea acelor pietre va creşte. Sper să mă fi făcut înţeles şi să fi reuşit prin acest articol să transmit ceea ce era de conştientizat!
Nota autor
În acest articol am dorit să abordez într-un context mai larg, continuând cumva discuţia despre istorie pe care am început-o cu câteva săptămâni în urmă. Când am început să vă dezvălui faţa reală a „marilor personalităţi” ale secolului XX românesc ştiam că voi şoca. Ştiam că îmi voi lua înjurături. Era normal, doar oamenii au fost crescuţi încă de mici cu anumite şabloane. Atunci când îi arăţi cuiva o realitate care suceşte cu 180 de grade tot ceea ce ştia el, te poţi aştepta inclusiv la reacţii violente deoarece ceea ce faci este să atentezi împotriva unuia sau mai multora dintre pilonii săi mentali. Cealaltă parte vede iniţiativa ta ca pe o agresiune, cu toate că nu-i nici vorbă de aşa ceva.
De-aceea, pentru azi, mi-am rezervat libertatea de a vorbi despre un subiect tabu al istoriei, anume românii şi România. Pare şocant? Ştiu, nu-i nevoie să-mi argumentaţi. Vă întrebaţi ce anume este tabu în ceea ce priveşte subiectele menţionate. Doar încă de mici vi s-a făcut „instructajul” în ceea ce priveşte „românismul”.
Ei bine, tocmai acolo este problema şi, dacă vreţi să înţelegeţi de ce e o problemă, o să vă întreb dacă vă simţiţi ataşaţi de vorbele goale ale politicienilor care se perindă în faţa camerelor de luat vederi pe la sărbătorile naţionale.
Vă plac toate acele baliverne fără sens, acele patriotisme de complezenţă rostite pe un ton care-ţi arată indubitabil că emitentul lor nu crede o iotă din ceea ce spune?
Vă plac comentariile bombastice ale jurnaliştilor cu prilejul aceloraşi evenimente? Ştiu, vă simţiţi la fel de jenaţi precum se simte orice om normal deoarece ştiţi că aceea nu e România şi că tot ceea ce spun ticăloşii cărora le-au fost distribuite pe repede înainte nişte roluri, sunt falsităţi de complezenţă. Problema cu adevărat importantă e că şi în ceea ce priveşte educaţia pe care aţi primit-o, mult prea mult e compus din acelaşi stil de baliverne.
Autor: Dan Diaconu
Trenduri economice & Lupul Dacic
