Senatorul Daniel Zamfir, parlamentarul de Brașov cu cele mai tari proiecte pentru protecția cetățenului în confruntarea cu băncile
Lupta politică, ce ține capul de afiș al evenimentelor din ultimele săptămâni, pune în mare pericol multe proiecte de legi aflate în procesul legislativ. Avem în vedere printre altele de proiectele senatorului Daniel Zamfir dar și proiectul de lege legat de pensiile speciale ce a trecut de Senat, ocolit sau uitat la Camera Deputaților.
Daniel Zamfir, cu o contribuție legislativă fără precedent în rândul parlamentarilor de Brașov, a intrat prima dată în Parlament pe lista PNL, trecând în al doilea mandat la ALDE.
În timp a pierdut sprijinul partidului pentru sprijinirea proiectelor cu impact major în protecția cetățenilor abandonați de instituțiile statului în fața băncilor și a BNR .
Lipsa sprijinului și conflictul deschis declanșat de Ludovic Orban l-a obligat pe Daniel Zamfir să opteze pentru ALDE. Seismele provocate de Tăriceanu în ALDE din ultimele zile îl vor obliga probabil să se bazeze acum pe social-democrați pentru a-și promova vechile sau mai noile inițiative legislative.
Cunoscut de români pentru atitudinea față de bănci și față de excesele BNR, Zamfir propune proiecte legislative pe tema plafonării dobânzilor la credite, cea a conversiei la cursul inițial plus cel mult 20% din devalorizarea leului dar și dreptul consumatorului de a răscumpăra creditul pe care banca i l-a vândut, la prețul ”real”.
Așa cum s-a văzut din declarațiile publice, este vorba de 4 proiecte de legi:
1. Legea de protecție a consumatorilor împotriva dobânzilor excesive (denumirea veche: legea ”anti-camătă”;
2. Legea de protecție a consumatorilor împotriva cesiunilor speculative de creanțe;
3. Legea de protecție a consumatorilor împotriva executărilor silite abuzive și intempestive;
4. Legea de protecție a consumatorilor împotriva riscului valutar (conversia).
”Legile vizează circa patru milioane de familii care sunt expuse azi abuzurilor creditorilor, fie că vorbim de bănci, de IFN-uri sau colectori de creanțe. Mă voi asigura că acum direcția legislație din Senat va solicita și avizul Consiliului economic și social sa nu mai existe pretexte de neconstituționalitate. Îi am alături de mine, până acum, pe parlamentarii PSD care au semnat inițial proiectele și vrem ca ele sa treacă cat mai repede prin parlament, fiind deja solicitată procedura de urgenta”, spune senatorul Zamfir.
Vlad T.
Zamfir este cel mai tare parlamentar ce a candidat și a fost ales la Brasov. El nu poate fi comparat, prin efectele proiectelor sustinute, cu niciunul din zecile de deputati si senatori in care brasovenii si-au pus increderea si votul. Oameni ca Zamfir sau av. Pipera sunt oamenii de care au nevoie romanii. Zamfir ar fi trebuit sa candideze la presedintia tarii.
Dle Marinescu cata dreptate aveti! De la primii parlamentari, Bran Vasile deputat cu „n” mandate) sau Fercala Mihai (printre primii senatori de Brasov), pana la cei de azi, nu exista posibilitatea de comparatie cu Daniel Zamfir. Poate dacă ar fi acceptat să candideze la presedintie sigur salva si ALDE de acest Tariceanu (s-a vulnerabilizat singur datorita lacomiei), un campion al tradarilor, inclusiv politice.
Daniel Zamfir este ROMAN si un MARE PATRIOT!!!
FELICITARI!!!