Vecinii stresanți puși la punct prin lege – cine dă muzica prea tare riscă amenzi mari!!
Cei care organizează petreceri cu caracter privat în corturi, alte amenajări sau în spații neacoperite situate în apropierea locuințelor riscă amenzi mai mari conform modificărilor la Legea privind ordinea publică și siguranța. Sancțiunile sunt cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, iar recidiva în 24 de ore va fi și ea taxată aspru.
Cine dă muzica prea tare riscă amenzi de până la 6.000 de lei sau muncă în folosul comunității
Astfel, potrivit modificării Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban” se va sancționa cu amendă între 2.000 și 3.000 de lei.
Până acum, petrecerile care deranjează vecinii erau sancționate cu amenzi între 500 și 1.500 de lei.
De asemenea, potrivit legii promulgate, se introduc noi pedepse în cazul în care fapta se repetă într-un interval de 24 de ore. Astfel, în cazul petrecerilor, amenzile pornesc de la 3.000 lei și pot ajunge la 6.000 lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Legea a fost promulgată vineri și va intra in vigoarea imediat.