Miting de solidaritate cu disponibilizatii Airbus, la IAR
Muncitorii de la IAR Ghimbav au participat, vineri, la un miting in incinta societatii, in semn de solidaritate cu actiunile organizate de Federatia Europeana a Metalului pentru sustinerea angajatilor care urmeaza sa fie concediati de concernul aeronautic european Airbus.
Potrivit liderului sindical de la IAR Ghimbav, aceasta actiune de protest nu are legatura cu greva japoneza la care au participat, miercuri, angajatii IAR, nemultumiti ca majorarea salariala de 30 la suta solicitata de sindicalisti le-a fost respinsa de conducerea societatii.
„Mitingul este unul de solidaritate sindicala europeana intre constructorii de avioane, beneficiari fiind angajatii de la la Airbus. In semn de solidaritate organizam acest protest in curtea fabricii”, a precizat Arpad Suba, liderul de sindicat al muncitorilor de la IAR.
Airbus, divizie a companiei europene EADS, care are peste 57.000 de angajati, a anuntat recent un plan de restructurare, care prevede concedierea a peste 10.000 de angajati din Franta, Marea Britanie, Germania si Spania. Anuntul a fost urmat de proteste ale angajatilor din statele in care urmeaza sa aiba loc disponibilizarile.
Angajatii IAR Ghimbav s-au aflat, miercuri, in greva japoneza, nemultumiti de modul in care au decurs negocierile contractului colectiv de munca atat in privinta cresterilor salariale, cat si a platilor compensatorii in cazul privatizarii.
?