Abramovici a pierdut doua miliarde de euro in favoarea fostei sotii
Presa britanica a tinut sa precizeze ca Roman Abramovici, patronul formatiei de prima liga engleza Chelsea Londra, ar putea vinde clubul, ca urmare a complicatiilor financiare ce vor surveni dupa divortul de sotia sa Irina.
Divortul care tocmai s-a pronuntat, il va lasa pe magnatul ucrainean mai sarac cu aproximativ doua miliarde de euro, plus trei palate din sudul Frantei si Spania.
Magnatul rus a dezmintit insa zvonurile precum ca ar vinde pe Chelsea. „Domnul si doamna Abramovici au divortat in Rusia de comun acord si au ajuns la un consens in privinta incredintarii copiilor, dar si la o intelegere financiara. Interesele domnului Abramovici, incluzand aici clubul de fotbal Chelsea, nu vor fi afectate de procedurile de divort”, se mentioneaza intr-o declaratie oficiala a patronului gruparii londoneze.