ISTORIA UNEI RETROCEDARI – Castelul Bran

ISTORIA UNEI RETROCEDARI – Castelul Bran

1 1652
  • Prima cerere de retrocedare a domeniului Bran a fost depusa de arhiducele Otto de Habsburg si surorile sale, care au cerut retrocedarea castelului pe 13 august 2001, la Prefectura Brasov si la Primaria Bran. Pe 4 martie 2003 – au cerut retrocedarea si la Muzeul Bran? S-a cerut restituirea in echivalent, in conformitate cu Legea 10 din 2001. In urma evaluarii, valoarea imobilului a fost stabilita la 25 milioane de dolari (aproximativ 20 milioane de euro).
  • A doua cerere de retrocedare a fost depusa in luna august 2005, dupa ce modificarea legii a facut posibila cererea retrocedarii in natura.
  • La 13 octombrie 2005 presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), Ingrid Zaarour, a declarat ca Palatul Bruckenthal din Sibiu si Castelul Bran din Brasov vor fi restituite fostilor proprietari si ca niciunul dintre fostii proprietari nu va schimba destinatia amplasamentelor, pentru ca in astfel de cazuri intervine Legea de protectie a monumentelor istorice.
  • Pe 27 octombrie 2005 demersurile pentru retrocedarea Castelului Bran, aflat la 30 de kilometri de Brasov, se apropiau de final, conform spuselor lui Ioan Onisei, secretar de stat in MCC la acea vreme. Cererea de restituire a renumitei cladiri a fost trimisa in 2001, Ministerului Culturii si Cultelor, de catre o firma de avocatura care ii reprezinta pe descendentii Principesei Ileana.
  • In 2005, mostenitorii cereau retrocedarea „prin masuri reparatorii”, dar Onisei sustine ca intre timp mostenitorii au renuntat la Varianta Baneasca si solicita retrocedarea in natura a castelului.
  • ianuarie 2007 – 60 de milioane de euro – omagiu pentru Regina! In 2001, cand a cerut retrocedarea castelului, familia regala au precizat, in notificarea depusa la Prefectura Brasov, ca, in cazul in care aceasta nu va putea fi facuta in natura, vor o despagubire de 25 de milioane de dolari. Pentru ca, odata restituirea in natura devenita fapt implinit anul trecut, valoarea castelului sa sara brusc la 60 de milioane de euro, adica aproape 80 de milioane de dolari la actuala paritate euro-dolar. „Avand in vedere calitatea potentialului cumparator – Consiliul Judetean Brasov – care reprezinta, in fond, insasi comunitatea brasoveana, incheierea tranzactiei ar insemna, pentru noi, un omagiu adus mamei si bunicii noastre, care si-ar fi dorit ca Domeniul Bran sa apartina, daca nu familiei, macar comunitatii pe care au indragit-o si slujit-o cu devotiune”, astfel argumenteaza Dominic Habsburg&Co pretul de 60 de milioane de euro cerut pentru Castelul Bran dupa retrocedarea lui! Si asta in conditiile in care nici Dominic Habsburg&Co, nici mama lor, principesa Ileana, si nici bunica lor, regina Maria, nu au contribuit cu nimic la ridicarea castelului, care a devenit proprietatea acesteia din urma in 1920, sub forma de donatie din partea obstii Brasovului.
  • 60 de milioane de euro- tranzactie record! Aceasta este suma pe care proprietarii Castelului Bran, familia de Habsburg, o cer celui care intentioneaza sa-l cumpere. Suma depaseste cu mult evaluarile initiale care se invarteau in jurul sumei de 25 de milioane de euro. Insa, daca avocatii Casei Regale dau lovitura si Castelul se vinde la aceasta suma, ne putem afla in fata celei mai mari tranzactii imobiliare din Romania. Pretul platit pentru castelul Bran ar depasi chiar valoarea celei mai mari tranzactii imobiliare din lume in 2006.
  • Intr-un top al celor mai scumpe tranzactii imobiliare ale anului 2006, alcatuit de revista Forbes, locul I este ocupata de o proprietate ce a costat 58 milioane dolari. Bancherul J. Christopher Flowers, aflat pe locul 322 in topul celor mai bogati 400 americani realizat de Forbes, a realizat a doua tranzactie imobiliara importanta cumparand in octombrie cladirea Harkness Manison aflata in Mahattan. Suma platita a fost de 53 milioane dolari. Cel mai scump imobil din lume ramane Castelul Updown Court, din Anglia, cotat la 139 de milioane de dolari. Resedinta londoneza are 103 camere, dintre care 22 sunt dormitoare, fiecare cu baie proprie. Pana cand Branul va fi vandut, afacerea imobiliara a secolului in Romania ramane tranzactia facuta de catre statul roman, care a platit fostului rege Mihai 30 de milioane de euro in contul castelelor Peles, Pelisor si Foisor, precum si pentru colectiile, obiectele si celelalte bunuri mobile aflate in inventarul acestora.
  • Autoritatile brasovene nu vor sa cedeze prea usor si au decis sa faca demersuri pentru a pastra Castelul Bran in patrimoniul judetean. Presedintele CJ, Aristotel Cancescu, dorea, inca de atunci, sa ceara guvernului sa negocieze cu viitorii proprietari pentru a le oferi despagubiri. Aristotel Cancescu a anuntat ca va trimite guvernului o adresa prin care va cere gasirea unei solutii pentru ca imobilul sa ramana al comunitatii brasovene: „Voi cere sa inceapa negocieri cu mostenitorii, pentru a fi convinsi sa accepte despagubiri materiale, si sa nu fie retrocedat castelul in natura. Acesta trebuie sa ramana muzeu, in proprietatea comunitatii judetene. Plus ca este si aducator de bani si de turisti in zona”, spune Cancescu.
    Seful CJ Brasov spera ca executivul va plati despagubirea pe care o vor cere mostenitorii: „Valoarea este de aproximativ 25 de milioane de euro, dar poate mostenitorii vor avea pretentii mai mari. Oricum, Guvernul Romaniei nu sta in acesti bani si a gasit, in trecut, aceeasi suma pentru Castelul Peles. Muzeul trebuie sa ramana in circuitul turistic”, sustine Cancescu.

Decembrie 2006 In lupta pentru cumpararea Castelului Bran, Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) va renunta sa-si exercite dreptul de preemptiune la cumpararea Castelului Bran, daca avocatii lui Dominic de Habsburg vor mentine oferta de 60 de milioane de euro, a declarat ministrul Adrian Iorgulescu. „Eu nu ma joc cu banul public si nu-l cheltui in mod iresponsabil. Nu exista niciun fel de intelegere intre mine si Aristotel Cancescu in privinta pretului de vanzare, astfel incat sa castig eu vreun comision”, a declarat Iorgulescu, care a considerat, de la inceput, ca suma este „indecent de mare”. In plus, Iorgulescu a avertizat ca, in cazul in care castelul va fi vandut altcuiva decat MCC, Dominic de Habsburg „va vinde doar zidurile goale„. „Ii vom lua toate bunurile si obiectele de patrimoniu care se gasesc in prezent in Castelul Bran, pentru ca statul roman este proprietarul lor„, a subliniat ministrul. Totusi, daca Guvernul ii va solicita ministrului Culturii achizitionarea acestui castel, pentru o suma mai mica decat oferta facuta de avocatii lui Dominic de Habsburg Consiliului Judetean Brasov, acest lucru se va face in urma unei „evaluari foarte serioase”. In plus, ministrul Adrian Iorgulescu sustine ca retrocedarea Castelului Bran s-a facut in mod legal, respingand orice acuzatie referitoare la faptul ca principesa Ileana, dupa ce s-a calugarit, si-a fi lasat bunurile mostenire unei biserici ortodoxe din SUA.

  • Seful CJ Brasov, spera ca executivul judetean va vota plata despagubirii pe care au cerut-o mostenitorii: „Valoarea este de aproximativ 25 de milioane de euro, dar poate mostenitorii vor avea pretentii mai mari. Oricum, Guvernul Romaniei nu sta in acesti bani si a gasit, in trecut, aceeasi suma pentru Castelul Peles. Muzeul trebuie sa ramana in circuitul turistic”, sustinea Cancescu.
  • Aranyosi Stefan, seful comisiei de cultura din CJ Brasov, il completa : “Branul e nepretuit si daca nu ne grabim o sa-l revendice casa regala maghiara”!
  • La 22 ianuarie 2006 ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, anunta ca statul roman se pregateste sa achite circa 50 de milioane de euro pentru rascumpararea castelelor Peles, Pelisor si Bran, dupa ce acestea vor fi retrocedate fostilor proprietari. Oficialul a mai afirmat ca domeniul Bran va fi retrocedat unor descendenti din familia de Habsburg ai principesei Ileana, cu care, potrivit lui Iorgulescu, negocierile sunt mai avansate decat cele cu familia regala, iar un acord ar putea fi semnat in urmatoarele zile. El a mai afirmat ca Ministerul Culturii si Cultelor a primit, din partea unei firme de avocatura care ii reprezinta pe descendentii principesei Ileana, o cerere de restituire „prin masuri reparatorii” a castelului Bran, in locul imobilului fiind solicitate 25 de milioane de dolari.
  • In aprilie 2006 primarul localitatii Bran, Gheorghe Hermeneanu, a declarat ca tine legatura cu Dominic Habsburg, fiul Principesei Ileana, mandatat sa faca toate demersurile legale pentru retrocedare. Autoritatile romane nu au organizat decat o intalnire cu semnatarii cererii de retrocedare din 2001, si aceea mai mult protocolara. Desi reprezentantii guvernului au dat asigurari ca negociaza cu acestia, ca edificiul va fi retrocedat curand si ca actele ar putea fi semnate in martie, nimic din toate astea nu s-a intamplat. Edilul este aproape sigur ca proprietarii Castelului Bran vor dori sa colaboreze cu administratia locala, pentru ca acest obiectiv sa fie pastrat in circuitul muzeal si turistic. El infirma zvonurile conform carora viitorii proprietari ar putea da alta destinatie cladirii, si anume cea de hotel. „In primul rand, sunt obligati de lege ca 3 ani sa il mentina ca muzeu. De altfel, fiind amenajat ca muzeu, nu ar fi posibil sa se locuiasca in el, iar frigul si curentul din zona ar permite asta doar cam doua luni pe an. Castelul este principalul punct de atractie din localitate, fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din tara, cu aproape 3.000 de turisti anual”, a precizat Hermeneanu.
  • La 26 mai 2006, abia sosit de la New York, Dominic de Habsburg, nepot al Reginei Maria, a primit, alaturi de cele doua surori ale sale, cheile Branului. Dupa 58 de ani in care a apartinut statului roman, Castelul Bran s-a reintors in posesia mostenitorilor fostilor proprietari, nepotii Reginei Maria. Transferul s-a facut chiar la castel, in cadrul unei ceremonii ce i-a avut ca protagonisti pe Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen, Elisabeth Sandhofer si ministrul Adrian Iorgulescu. In urmatorii trei ani, cat timp muzeul isi va pastra statutul actual, Ministerul Culturii si Cultelor se va ocupa doar de administrarea lui, Iorgulescu neexcluzand insa ideea unei viitoare rascumparari. Totusi, nici noii proprietari si nici autoritatile nu pot prevedea soarta castelului decat dupa anul 2009. Primii argumenteaza ca „este prea devreme pentru astfel de planuri”, iar MCC depinde in mare masura de hotararea pe care o vor lua mostenitorii. Mostenitorii Principesei sunt Maria-Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer, care locuiesc in Austria, si Dominic Habsburg-Lothringen, arhitect la New York. Acesta din urma declarase pentru „The Guardian”, cu cateva zile inainte de acest moment, intr-un interviu, ca nu agreeaza asocierea castelului cu legenda lui Dracula: „E fictiune, si una nu foarte placuta. Dar ce pot sa spun? E parte a imaginii de azi. Pentru mine este casa mea si a fost casa bunicii mele, iar bunica mea a fost o regina de basm in multe acceptiuni ale cuvantului, asa ca asta ar fi o imagine mult mai placuta pentru mine”. Nepot al Reginei Maria, Dominic Habsburg a dobandit Castelul Bran la sase decenii dupa ce familia sa a fost fortata de regimul comunist sa paraseasca tara, pe cand el avea doar 10 ani. „Era iarna cand s-a intamplat„, isi aminteste el momentul din 1948 cand familia regala a plecat in exil. „Am fost dati afara din tara si nu ni s-a permis sa ne intoarcem decat pentru a ne lua cateva lucruri. Am vrut tot timpul sa ma intorc, iar acum pot”, a adaugat el. Cei mai multi dintre turistii straini care viziteaza castelul o fac datorita faptului ca acesta este asociat cu legenda lui Dracula, faima care-si are originile intr-un roman celebru, „Dracula”, al lui Bram Stoker. Inafara de castel din domeniul Bran fac parte mai multe imobile:
  • Casa de ceai,
  • Casa administratorului,
  • Casa Principesei Ileana,
  • Casa portarului,
  • Parcul castelului,
  • Doua lacuri,
  • Doua drumuri de acces,
  • Tabernaculul Reginei Maria.
  • In iunie 2006 autoritatile locale brasovene au declarat ca in acest an se vor finaliza, din fonduri locale, lucrarile de reabilitare a vechii fortificatii a Brasovului, care inconjoara centrul istoric al orasului. De-a lungul timpului restaurarile au inghitit peste 1,5 milioane de euro. Ideea restaurarii monumentelor istorice pe banii autoritatilor locale nu a starnit, totusi, o aprobare deplina. Astfel, au existat voci in cadrul Consiliului Judetean care au cerut o strategie clara privind investitiile. S-a cerut ca CJ sa faca demersurile necesare pentru achizitionarea castelului Bran.
  • In septembrie 2006, presa a scris ca readucerea la Bran a inimii Reginei Maria a fost in repetate randuri ceruta de Consiliul Judetean Brasov, Primaria Bran, asociatiile neguvernamentale din zona, istorici, preoti, locuitorii comunei si chiar de Familia Regala. Inima ar putea fi expusa pentru public acolo unde fostei suverane ii placea sa-si petreaca verile. Numai ministrul culturii se opune, pe motiv ca fie inima, fie cutia in care se afla ar face parte din patrimoniul national cultural. Si, ca urmare, relicva zace intr-un depozit al Muzeului National de Istorie a Romaniei. Oficialii se contrazic atunci cand vine vorba despre valoarea de patrimoniu a inimii reginei: „Nu inima a fost declarata obiect de patrimoniu, ci cea de-a doua caseta in care se gaseste…”, spune Crisan Museteanu, directorul Muzeului. El arata ca nu poate sa instraineze pretioasa relicva pana cand nu exista un acord in acest sens din partea Ministerului Culturii si Cultelor. De cealalta parte, ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, sustine: „Inima Reginei Maria face parte insa din patrimoniul cultural national, ca bun cultural cu valoare memorialistica exceptionala. Si, trecerea bunului cultural in domeniul public al Primariei Bran se poate face la cererea consiliului local, prin hotarare a guvernului”.
  • La 13 decembrie 2006 proprietarul Castelului Bran a trimis o oferta reprezentantilor Consiliului Judetean Brasov prin care isi exprima dorinta de a le vinde castelul. Potrivit unor surse din cadrul institutiei, s-a afirmat ca pretul cerut de Dominic Habsburg-Lothringen, descendent al Principesei Ileana Hohenzollern-Sigmaringen, se ridica la aproximativ 25.000.000 de euro, dar conducerea consiliului judetean nu s-a decis inca daca va cumpara castelul: „Am primit o oferta de achizitionare a Muzeului Bran cu castel cu tot. Este un obiectiv turistic foarte important pentru judet, dar nu am zis inca da pentru ca nu am inteles exact care este montajul financiar propus. Oricum, ar trebui sa platim in rate acest obiectiv timp de mai multi ani”, a declarat Aristotel Cancescu, seful Consiliului Judetean Brasov.
  • Pe 8 ianuarie 2007 ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, a declarat ca Ministerul Culturii si Cultelor are dreptul de preemptiune pentru eventuala cumparare a Castelului Bran. El a raspuns astfel initiativei Consiliului Judetean Brasov, care a anuntat ca va cumpara Castelul Bran pentru suma de 60 milioane de euro: „Este o tranzactie care nu exista. Oricum, suma este exorbitanta in raport cu obiectivul”, a declarat ministrul culturii. Iorgulescu a subliniat ca, in cazul in care proprietarii doresc sa vanda Castelul Bran, ei trebuie sa faca mai intai o oferta MCC, institutie care are dreptul de preemptiune asupra cumpararii celebrului obiectiv turistic si de patrimoniu. Ministrul a precizat insa ca, in acest moment, nu exista nicio oferta oficiala din partea proprietarilor, dar, daca va exista, expertii MCC vor face o evaluare a obiectivului si, eventual, se va negocia suma de cumparare a castelului. Potrivit lui Iorgulescu, suma avansata de Consiliul Judetean Brasov este cu mult mai mare fata de evaluarile facute la nivelul Ministerului Culturii si care stabilesc pretul castelului Bran in jurul a 15 milioane euro.
  • La 9 ianuarie presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca administratia locala va plati pentru achizitionarea Castelului Bran maximum 2,7 milioane de euro, iar restul se va achita din incasari timp de zece ani. Firma care se va ocupa de acest lucru este E-Cultura din Spania, acceptata de mostenitorii Castelului Bran, ea fiind specializata in exploatarea mai multor obiective istorice.
  • Tot pe 9 ianuarie, patronatul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) solicita mentinerea Castelului Bran in circuitul turistic: „Actuala disputa dintre Prefectura Judetului Brasov si Ministerul Culturii si Cultelor trebuie rezolvata indiferent prin ce modalitate. Important este ca acest monument de patrimoniu sa revina in proprietatea autoritatilor romane, care sa-l lase la dispozitia turismului romanesc”, a declarat presedintele ANAT, Gheorghe Fodoreanu.
  • Si tot la 9 ianuarie Corin Trandafir, avocatul de la Rubin, Meyer, Doru&Trandafir, firma aleasa de Habsburgi, spune ca pot negocia cu oricine: „Nu exista nicio tranzactie, deci nu am incalcat legea, asa cum afirma ministrul Iorgulescu. Am inaintat o oferta CJ Brasov, iar ei vor raspunde in scris”. Testezi piata si vezi cat se poate obtine„, rezuma Corin Trandafir aceasta afacere. Presa scria ca el este fratele Liei Doru Trandafir. Fost consilier al premierului Victor Ciorbea, Lia Trandafir lucreaza la aceeasi firma cu fratele ei. „Suntem casuta postala a familiei Habsburg”, descrie ea rolul firmei in acest contract.?Si totusi castelele europene, prezentate pe internet nu depasesc 3 milioane de euro bucata, cu tot cu mobila de epoca din interior, cu gradini amenajate si zeci de ha de teren anexate! De ce e totusi acest castel Bran atat de urias de scump fata deaceste castele? O întrebare la care nu s-a primit răspuns.
  • Pe 10 ianuarie, cotidianul Evenimentul zilei sustinea ca in spatele ofertei de cumparare a Castelului Bran de catre Consiliul Judetean (CJ) Brasov se afla, ca angajati ai familiei de Habsburg, fosti oficiali guvernamentali si personaje cu conexiuni influente in mediul politic.
    Fratii Trandafir sunt colegi in firma cu Mark. A. Meyer, toti trei avand statut de membri. Meyer a fost decorat in 2004 de presedintele Ion Iliescu, dupa ce Emil Constantinescu il numise in fruntea unei comisii a oamenilor de afaceri in Romania. Meyer, contestat de o parte a diasporei romanesti din SUA, este membru al diverse organizatii romano-americane.
  • La 10 ianuarie, Presedintele Institutului National de Consultanta Imobiliara, Artur Silvestri, a lansat, in cadrul unei emisiuni televizate, o noua ipoteza in privinta proprietarului castelului Bran, ipoteza care a fost insa infirmata de catre Ingrid Zaarour, presedinta Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. Conform lui Silvestri, statul roman ar fi trebuit sa restituie castelul Manastirii Eliud City din SUA, pentru ca mama actualului mostenitor, Dominic de Hasburg, a ales un ordin calugaresc si toate bunurile acesteia au devenit proprietatea manastirii in care a intrat Alexandra de Hasburg.
  • La 11 ianuarie Ingrid Zaarour a declarat ca aceasta informatie nu este adevarata. ”Am analizat tot dosarul, avem si cartea funciara, iar principesa Ileana a lasat un testament familiei de Hasburg”, a declarat Ingrid Zaarour.
  • Tot la 11 ianuarie – Presedintele Consiliului Judetean Brasov s-a aratat dispus sa plateasca esalonat pe 10 ani suma de 60 de milioane de euro lui Dominic de Hasburg, dar Ministerul Culturii si Cultelor, care are drept de preemtiune pentru eventuala cumpararea a castelului, a aratat ca suma este exorbitanta. Adrian Iorgulescu, ministrul culturii si cultelor, a subliniat ca, in cazul in care proprietarii doresc sa vanda Castelul Bran, ei trebuie sa faca mai intai o oferta MCC. El a estimat ca pretul castelului este in jur de 15 milioane de euro.
  • Si tot pe 11 ianuarie primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu, s-a declarat extrem de multumit de intentia Consiliului Judetean de a-l achizitiona.
  • De asemenea, la 11 ianuarie 2007, secretarul general al MCC, Virgil Nitulescu, a declarat ca daca Ministerul Culturii si Cultelor nu va achizitiona Castelul Bran, dreptul de preemtiune trece automat la Consiliul judetean Brasov. El a precizat ca in nici un caz castelul nu poate fi scos la vanzare pana nu se face oferta catre MCC, care are dreptul de preemtiune. Totodata, secretarul general al MCC a spus ca nu exista dispute intre minister si Consiliul judetean Brasov si, in general, MCC nu are cu nimeni dispute referitor la acest subiect. Nitulescu a subliniat ca Branul este pe lista monumentelor istorice si oricine ar deveni proprietar, dupa vanzare, nu are dreptul sa faca vreo modificare, fara avizul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, aflate in subordinea MCC.
  • La 12 ianuarie Presedintele Partidului Noua Generatie – Crestin Democrat, Gigi Becali a declarat ca a oferit, in urma cu doua luni, suma de 20 de milioane de euro pentru castelul Bran si si-a exprimat surprinderea fata de suma de 60 de milioane, vehiculata in ultimele zile: „Aud acum de 60 de milioane de euro, dar lasa ca luam din banii publici, care este problema? Il luam in leasing dar asa in 10 ani platim 100 de milioane, cu dobanda cu tot, asta nu mai spune nimeni”, a afirmat Becali.
  • Pe 13 ianuarie, Presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a declarat, la Brasov, intr-o conferinta de presa, ca ceea ce se intampla cu Castelul Bran, cu Castelul Peles, cu marile proprietati care se restituie „intr-o veselie” catre fostii proprietari romani sau din strainatate nu este decat efectul unor acte legislative „de extrema dreapta” promovate in 2005: „Acum constatam ca active si simboluri nationale in valoare de sute de milioane sau chiar miliarde de euro au fost restituite intr-un mod abuziv, excesiv si contrar interesului national catre un numar limitat de oameni care incearca, dupa obtinerea acestor proprietati, sa le speculeze si sa ne faca tot pe noi, contribuabilii, sa platim intreit sau inzecit pretul”, a afirmat Mircea Geoana.
  • La 15 ianuarie – Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, a dat publicitatii un comunicat de presa in care precizeaza ca asista, in aceste zile, la o actiune denigratoare la adresa lui si a Consiliului Judetean, realizata prin intermediul unor fluturasi raspanditi in municipiul si judetul Brasov. „Dorinta noastra de a ne lupta pentru pastrarea Castelului Bran, cel mai important monument si obiectiv turistic al tarii, in patrimoniul comunitatii brasovene, nu este pe placul acelor adversari politici care, in lipsa unor realizari personale cu care sa se evidentieze in fata electoratului, vor sa obtina capital de imagine din exploatarea unui subiect pe cat de delicat, pe atat de important pentru judetul nostru”.
  • Tot la 15 ianuarieConsiliul Judetean Brasov solicita ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, prin intermediul unei adrese, sa puna la dispozitia Consiliului Judetean evaluarea Castelului Bran, in situatia in care a fost intocmit un raport de evaluare anterior restituirii acestuia. In adresa se solicita evaluarea imobilului pentru a se putea analiza oferta de vanzare a Castelului, trimisa Consiliului Judetean in luna decembrie 2006, avand in vedere ca imobilul a fost restituit in temeiul Legii nr.10/2001.
  • La 16 ianuarie – Plenul Consiliului Judetean Brasov a votat infiintarea unei comisii formate din cinci consilieri judeteni – cate unul de la PSD, PNL, PD, UDMR si un independent – care va analiza oportunitatea si capacitatea Consiliului Judetean Brasov de a prelua Castelul Bran. De asemenea, Aristotel Cancescu, presedintele CJ a anuntat ca a trimis oferte la patru firme din Bucuresti – BDO Conti Audit SRL, Deloitt & Touche, Price Waterhouse Cooper si KPMG – pentru un audit in ceea ce priveste valoarea reala a castelului. ‘‘Suma de 60 de milioane de euro propusa de mostenitorii castelului poate fi discutata, si de aceea vrem sa facem un audit asupra valorii reale a castelului. Sper ca in urmatoarele zile sa primim un raspuns de la cele patru firme”, a precizat Cancescu in sedinta de plen.
  • Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu (PNL), a refuzat sa fie audiat de catre Comisia parlamentara de ancheta a retrocedarii Castelului Bran si a modului de ofertare a acestuia catre administratia brasoveana de catre mostenitori. Asta, in ciuda faptului ca respectiva comisie l-a convocat.
    Comisia parlamentara a fost infiintata ca urmare a suspiciunilor privind existenta unor nereguli si ilegalitati in demersul de retrocedare a Castelului catre Dominic de Habsburg.
    Contactat pentru a ne prezenta rolul audierii la care a fost convocat Cancescu, presedintele Comisiei parlamentare, deputatul PD Dumitru Puchianu, a spus canu este vorba despre vreo ancheta si voi incerca sa ma implic cat mai putin, pentru a nu se interpreta ca este vorba despre vreo revansa in actualul context politic, respectiv al iesirii PD de la guvernare”. Scopul audierii lui Cancescu este legat de faptul ca oferta de vanzare cu 60 de milioane de euro a monumentului istoric a fost adresata direct CJ Brasov si nu Ministerului Culturii, care avea drept de preemtiune. La vremea respectiva acest subiect a iscat numeroase suspiciuni, fiind sursa de scandal pana la momentul in care mostenitorul si-a retras oferta si a anuntat ca a gasit un cumparator dispus sa plateasca 100 de milioane de euro. Presedintele CJ Brasov, Aristotel Cancescu, spune ca nu va merge la audieri, nefiind prea interesat de activitatea comisiei …parlamentare.
  • Presedintele din Brasov al Comisiei judetene de negociere a cumpararii Castelului Bran, Iancu Vespasian Augustin, ne-a declarat ca a fost contactat de parlamentari si a trimis la Bucuresti toata documentatia pe care a avut-o la dispozitie: „Mai sunt multe lucruri asupra carora ar trebui sa se faca lumina”, a mai spus consilierul judetean.
  • Ancheta retrocedarii Castelului Bran ridiculizata! Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, a declarat in presa ca nu s-a prezentat la Comisia de Abuzuri din cadrul Camerei Deputatilor care ancheteaza modul in care a fost retrocedat Castelul Bran catre familia de Habsburg deoarece nu are „timp de prostii”. Aceasta este a doua audiere la care presedintele CJ Brasov nu s-a prezentat, prima convocare fiind in data de 12 aprilie. Datorita refuzului de a se prezenta la audieri este posibil ca lui Cancescu sa i se deschida dosar penal pentru neprezentare. „Eu n-am timp de prostiile unor deputati PD care vor sa-si faca deja campanie electorala si imagine. Toate documentele necesare au fost trimise la Bucuresti prin consilierul judetean Iancu Vespasian Augustin, iar in ceea ce priveste retrocedarea asta nu mai este treaba noastra. Iar la cumparare, am primit o oferta care apoi a fost retrasa. Nu avem ce discuta la acest subiect. Chiar n-am timp de prostii”, a spus Aristotel Cancescu.
  • Tot in 12 aprilie a fost audiat si directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion (insotit de avocatul personal), care a aratat ca nu s-au facut presiuni asupra sa in ceea ce priveste semnarea actului de retrocedare a domeniului Bran. Iar saptamana viitoare va fi audiat si ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Conducerea Camerei Deputatilor a decis, sa mai acorde inca doua luni subcomisiei de ancheta privind retrocedarea castelului Bran, pentru ca aceasta sa poata finaliza audierile si sa poata intocmi un Raport. Deputatii din subcomisia de ancheta privind cercetarea legalitatii retrocedarii castelului Bran si a procedurii de scoatere la vanzare a acestuia trebuie sa depuna un raport pana pe 20 iunie.
  • Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, nu s-a sfiit sal atace pe presedintele subcomisiei parlamentare de ancheta a retrocedarii Castelul Bran, deputatul democrat Dumitru Puchianu, dupa ce acesta a anuntat ca membrii subcomisiei au ajuns la concluzia ca restituirea monumentului este lovita de nulitate. Parlamentarii au considerat ca nu s-a procedat conform legii pe motiv ca nu s-au luat in calcul drepturile tuturor mostenitorilor Principesei Ileana, iar restituirea nu a fost precedata de scoaterea monumentului din domeniul public al statului si trasferarea lui in cel privat, astfel incat sa poata fi instrainat. Ministrul a declarat ca retrocedarea Castelului Bran este legala si l-a invinuit pe Puchianu ca si-a exprimat un punct de vedere personal si nu decizia Parlamentului. Aceste declaratii survin dupa ce, ministrul i-a acuzat pe membrii subcomisiei ca au dat o tenta politica subiectului, ba mai mult a sustinut ca: „In fond, retrocedarea Branului n-a facut-o Iorgulescu si nici Ministerul Culturii, ci directorul Castelului Bran, Narcis Dorin Ion, pe baza indicatiilor primite de la ANRP. Daca exista o problema, ea nu este opozabila din punct de vedere juridic forului pe care il conduc”.
  • Reactia lui Puchianu nu a intarziat, parlamentarul sustinand ca atacul ministrului Adrian Iorgulescu este unul surprinzator: La audieri, domnul Iorgulescu nu a avut o pozitie asa de critica. Eu il anunt ca nu am interesul de a cere restituirea castelului Bran. Singurul interes a fost acela de a ne deosebi de celelalte comisii create pana acum, respectiv am facut lumina. Este un adevar dureros, care denota superficialitatea institutiilor implicate”, a spus Puchianu. Deputatul a explicat ca raportul va pleca spre Curtea Constitutionala si va exista o hotarare a Camerei Deputatilor care sa responsabilizeze institutiile si persoanele. Deputatul a adaugat ca doar un singur membru al comisiei, care era membru PNL, s-a abtinut sa voteze raportul, argumentand ca a procedat asa „din solidaritate fata de colegii mei liberali”.Deputatul a reluat si argumentele care au stat la baza deciziei subcomisiei: „Dupa aproximativ 8 luni de la retrocedare, s-a facut transferul bunului din domeniul public al statului in cel privat, cu toate ca legea cerea ca aceasta procedura sa stea la baza restituirii. Nu am intrat in analiza pe fond a actelor, insa am constat lipsa originalelor unor documente”. In plus, Puchianu a precizat ca „nu s-a prezentat nici un testament, nici macar o copie a acestui document”, ci doar o traducere legalizata a actului.
  • mai 2007 – Atac la Consiliul Judetean Brasov; „Desi nu este precizat in raport, exista suspiciunea ca ar fi existat un aranjament intre avocati si executivul Consiliului Judetean Brasov. Cu toate ca oferta avocatilor catre CJ s-a realizat in decembrie, cu o luna inainte exista un plan de afaceri la forul judetean prin care se puneau la punct detalii legate de societatea care administra domeniul”, spune Puchianu. Totusi, in raportul parlamentar se face doar precizarea ca reprezentantii CJ au actionat prematur, prejudiciind procesul de vanzare. Afirmatiile lui Puchianu l-au starnit pe presedintelui CJ Brasov, Aristotel Cancescu: Nu inteleg de ce trebuie sa mai facem comentarii pe aceasta tema, daca noua ni s-a retras oferta! Domnul Puchianu formuleaza acuze care nu au nici un fundament real, pe care nu le poate demonstra. Este vorba de un joc politic! A spus ca valoarea acestui castel a fost supraevaluata, dar a luat in calcul unele monumente fara valoare din Europa. Castelul Bran este, insa, cel mai important edificiu din Romania”…
  • Aristotel Cancescu, Vespasian Augustin Iancu si Staicu Florin audiati de parlamentari pentru Afacerea „Castelul Bran” Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu (PNL) a dat piept, pana la urma cu membri Comisiei parlamentare de ancheta a retrocedarii Castelului Bran, precum si a modului de ofertare a acestuia spre administratia brasoveana de catre mostenitori. Dupa doua convocari in care nu s-a dat dus de pe mosie, Cancescu a dat curs, invitatiei la dezbaterile Comisiei parlamentare, condusa de deputatul pedist Dumitru Ioan Puchianu. Comisia in cauza a fost infiintata ca urmare a suspiciunilor privind existenta unor nereguli si ilegalitati in demersul de retrocedare a Castelului catre Dominic de Habsburg, dar si ca oferta de vanzare s-a facut direct la CJ Brasov si nu catre Ministerul Culturii, care are drept de preemtiune. In contextul in care Aristotel Cancescu refuzase de doua ori sa se prezinte la Comisia de ancheta, membrii acesteia au cerut Biroului Permanent al Camerei Deputatilor sa sesizeze organele abilitate. In aceasi zi cu Cancescu, a mai fost audiat si ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Referitor la audiere, Cancescu a declarat ca „am prezentat exact tot ceea ce s-a intamplat si am predat o caseta cu inregistrarea sedintei plenului CJ cand s-a luat decizia negocierii cumpararii Castelui Bran”. Totusi, Aristotel Cancescu a adaugat ca „nu vad rostul acestei comisii, care este condusa de un parlamentar democrat care vrea sa-si faca imagine”, referindu-se cu certitudine la Dumitru Puchianu.
  • iunie 2007 – Cancescu improasca cu vina! Cancescu sustine ca niciodata CJ Brasov nu a acceptat sa plateasca 60 de milioane de euro proprietarilor castelului, care au facut o oferta in acest sens. Presedintele CJ Brasov spune ca ministrul Culturii a gresit cand a lansat suma de 15 milioane de euro ca posibila valoare a castelului si ca declaratiile acestuia au avut o importanta mare in generarea scandalului legat de vanzarea castelului. Referitor la suma pe care CJ era dispus sa o plateasca pentru cumpararea castelului, Cancescu a spus ca, „daca planul de afaceri era in regula“, ar fi platit 2,6 milioane de euro. Gura targului vorbeste insa ca datele si probele prezentate de presedintele CJ Brasov ar fi intarit mult mai mult suspiciunile legate de maniera in care s-a facut oferta de vanzare, de pretul vehiculat (60 de milioane de euro la vremea respectiva), dar si de implicarea directa a administratiei judetene in „Afacerea Bran”. Interesant este si faptul ca parlamentarii n-au reusit sa clarifice cum de exista un plan de exploatare a obiectivului inainte sa fi fost facuta oferta de vanzare !!! catre administratia judeteana a Castelului Bran.
  • Iulie 2007 – Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu s-a aratata mirat de conditiile in care s-a ajuns ca CJ Brasov sa se substituie titularului dreptului de preemptiune si nu stie nici de unde a ajuns sa fie aruncat pe piata, suma ceruta de proprietarul Castelului, fara nici o evaluare prealabila. Ministrul sustine ca doar interventiile sale si ale presei au blocat pagubirea bugetului judetean si national de o suma imensa.
  • Marti 25 septembrie 2007, am vazut la ce concluzie a ajuns Comisia parlamentara de ancheta. Intre timp pretul Castelului a ramas undeva la 100.000 de euro, fiind expus vanzarii pe site-urile si televiziunile americane.
  • Daca la toate acestea adaugam amenintarile familiei de Habsburg la adresa deputatilor daca acestia vor vota Raportul, imaginea se clarifica: „Consecinta juridica a acestei decizii nu exista, pentru ca titlul de proprietate ramane în continuare valabil. Clientii nostri sunt în cursul unei discutii de vanzare a castelului. Am aflat de aceasta decizie din presa, nici macar nu am fost invitati la audieri”, a declarat Trandafir. De asemenea, Trandafir a mai precizat ca „practic, Camera Deputatilor nu întelege cum niste copii nu pot sa-si mosteneasca mama”. Consideram decizia de astazi a Camerei Deputatilor ca fiind un act politic. E un act politic iresponsabil, care aduce grave prejudicii statului roman”, a mai spus acesta. Trandafir a mai precizat ca „decizia aduce grave prejudicii Romaniei (…) deoarece aduce aminte de spatiul ex-sovietic, unde proprietatea privata nu era luata în serios”.
  • Proprietarii Castelului Bran: Dominic Habsburg-Lothringen, aria Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer, au transmis marti, 18 septembrie, o scrisoare Parlamentului, amenintand ca vor da în judecata statul roman la Washington D.C., cerand o despagubire de 150 de milioane euro, daca nu va fi respins raportul subcomisiei de ancheta parlamentara ce califica drept ilegala restituirea castelului…

… Si „RAPORTUL” s-a votat!

Vlad T.

 

COMENTARII

  1. […] Castelul Bran, o propietate incă neclară, a intrat în posesia moştenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen şi arhiducesa Elisabeth Sandhofer, încă din 2006 (cu transfer efectiv în anul 2009), printr-o forțare a legilor și „binevoința” cetățenului Adrian Iorgulescu, fostul ministru al Culturii. Din câte se pare proprietatea cătățenilor orașului Brașov asupra Castelui Bran nu a fost transferată niciodată ci a fost cedată doar folosința. Nu știe care a fost motivul care l-a făcut pe primarul George Scripcaru să blocheze la un moment dat acțiunea în Justiție de recuperare a proprietății. Vlad T. Nota redacției Vă propunem să urmăriți: ISTORIA UNEI RETROCEDARI – Castelul Bran http://infobrasov.net/istoria-unei-retrocedari-castelul-bran/ […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.