Noi reguli privind reducerea vârstei de pensionare

Noi reguli privind reducerea vârstei de pensionare

0 323

Braşovenii care au lucrat în condiţii deosebite de muncă vor putea să se pensioneze mai repede decât până acum. Asta graţie unei noi legi, respectiv 215 pe 2019, document care a intrat în aplicare din 17 noiembrie.

„Potrivit acestui act normativ, persoanele care au lucrat în condiţii deosebite – după aprilie 2001, beneficiază de un stagiu suplimentar de patru luni, pentru fiecare an lucrat în aceste condiţii. O altă modificare este reducerea vârstei de pensionare.
Dacă înainte se putea reduce vârsta de pensionare dacă a lucrat cel puţin 6 ani în condiţii deosebite sau grupa a II-a de muncă, acum reducerea începe de la un an de zile.
Deci, dacă a lucrat un an în condiţii deosebite şi grupa a II-a cel puţin beneficiază cu reducerea vârstei de pensionare cu 4 luni, pentru doi ani cu 8 luni etc”, a explicat pentru BZB purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Braşov, Delia Tîrcolea.

Practic, înainte de acest act normativ, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite se reducea vârsta de pensionare cu trei luni.
Aceste prevederi se vor aplica, însă, doar persoanelor care se pensionează de acum înainte.
Cei pensionaţi pentru limită de vârstă înainte de 17 noiembrie 2019 nu vor putea beneficia de noul mod de calcul, deoarece legea nu prevede nicio măsură de recalculare pentru cei deja pensionaţi.
I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.