Dezvaluiri de cenaclu: ASTRA (IV)
Asa cum am promis, continuam cu procesul verbal al Cenaclului „ASTRA”, din sedinta din data de 7 iunie 1976 si cu notele prozatorului George Puscariu, care in maniera domniei sale, bine cunoscuta de altfel de colegii de breasla apropiati, face comentarii demne de invidiat vizavi de scriitorii de atunci care populau Bunkerul, respectiv Barul Ziaristilor de la Coroana.
„Fauna din Bunker” (2)
„Deselaru, la masa lui, langa intrare, scria epitafe pentru Cimitirul militar (carte buna, care urma sa-i apara dupa aproape douazeci de ani) Mircea Brenciu recita, cu manie utecista, celor care il ascultau. Brumaru savura bautura ecologica, cu arome de chihlimbare amare, cu samburi de pruna plesnita si dulce ca un sex de fecioara, cum zicea el. Privea peste ochelari si ca un sfinx, cugeta. Nu ne deranja nimeni, decat lipsa banilor. De fapt mtotdeauna cand venea cineva la masa, isi cerea permisiunea. Exceptie o faceau «plisneii» se citeste «securistii». Nu prea ii bagam in seama, dar astia se bagau singuri in seama. Ei, bine, apare la masa un plisneu. II stiam cu totii. Era elegant ca un mort, cu costumul acela «sare si piper» cu 360 lei metru. Terminase de curand liceul postuniversitar. Eu tocmai incepusem sa recit din Rilke… Cine nu si-a facut casa/de-acuma nu-si mai face… Aceste versuri imi erau de-atunci un fel de motto, ce mi-a intrat in sange.
-Ce fac maestrii? intreaba el jovial si ironic.
-Iti place, maestre, Rainer Maria Rilke?
-O curvestina, domnule, ca toate poetesele, raspunde el sententios.
O clipa de tacere, urmata de o explozie de ras. Radea si el de i se umflase gusa ca un uger.
-Dar de Ana Maria Arsene, ce zici? il intreaba Arsene.
-Alta curvestina, domnule, ii raspunde plisneu printre sughituri. Apoi vazand privirea taioasa a lui Arsene, continua…
-Te pomenesti ca ti-e ruda, atunci, iarta-ma!
-Da, mi-e verisoara. Sa te ierte, dracu, tipa Arsene.
-Lasati femeile, nu le mai cautati atat, intervin eu razand. Arsene era mai incruntat.
-Mie imi place de George Sand, era un scriitor fain si frumos.
-Taci, domnule, a fost un poponar, a trait cu Copin.
Rasete indelungate. Spiritul enciclopedic al plisneiului, umilise masa.
Dupa inca vreo trei pahare, ca avea o sete oceanica, plisneul a plecat si noi ne-am bucurat. A te bucura ca nu esti ca altii, cred ca e un har de la Dumnezeu. Eram veseli, stiam ca tristetea e lenevia sufletului. Eram si slabi, nu pentru ca mancam uneori o data pe zi, ci pentru ca mandria e obeza si modestia, ca un schelet. Nu ne simteam goi de simtaminte sau saraci in ele, pentru ca ne salva tineretea si inavutia de iubire”.
Atmosfera incinsa: Cantarea Romaniei
Atmosfera se incinsese. Multi studenti, muze, salahori si someri in ale scrisului. Nu mai imi aduc aminte. Intrebati-l pe Baias, care ne inventaria. Incepusem Cantarea Romaniei – faza de mese. Am si comis cateva cantari, pe atunci interzise – «Desteapta-te romane» si «Treceti batalioane Carpatii», pana cand criticul literar imbracat in civil, Baias a ordonat cu gura, sa nu trecem Prutul si masura.
Primul solist Nicolaie Stoie si-a luat angajamentul sa cante numai cantece revolutionare si am trecut pe cantonete. In final, auzind ca Ion Ciutacu va ajunge in curand redactor sef al Astrei, am cantat „Un tigan avea o iapa si cara cu ea la ceapa”. Lipseau din cor doi prieteni dragi. Parca mi-e dor de ei – de aceea, cateva cuvinte despre George Boitor si Apathy Geza”.
Vom continua in numarul viitor.
Ileana R.
