BRUMA GROASA PESTE TOAMNA LIBERALA

BRUMA GROASA PESTE TOAMNA LIBERALA

0 459

Saptamana agitata in viata interna a doua partide importante de“opozitie”: PSD si PNL. Primul aflat in opozitie fata de Putere, cel de al doilea, PNL aflat dar in opozitie fata de puterea de la Cotroceni.


Certurile, scandalurile, divizarile, bataliile intre tabere, etc. (subiectul PSD este tratat separat in Analiza saptamanii), sunt lucruri care tin traditie, practic de “normalitatea interna” la liberali. Cunoscuta butada – “pace si prietenie nici n- a fost nici nu o sa fie” se potriveste extrem de bine la ceea ce se intampla in PNL. Si nu de ieri, nici de azi ci de decenii.


Cu totii asistam la zbaterile fara succes ale lui Tariceanu care nici din pozitia de premier, (la care se adauga forta data de “imperiul” financiar al “petrolistului” Patriciu)nu poate face fata tornadei dezlantuite de catre “locatarul nr.1” din Palatul Cotroceni, sprijinit fireste de alte institutii (mai galonate) ale statului. “Curatenia morala” si excluderile se intorc ca un bumerang impotriva lui Tariceanu, inca presedinte al PNL.


Ne este tot mai clar – “politica dosarului” – dezvaluirea, santajul si amenintarea cu oprobiul public – manuite magistral, fac “minuni” printre liberali, impingandu-i impotriva propriei conduceri.


Ultima ofensiva pornita impotriva liberalilor, pare a fi foarte bine pregatita, fiind utilizate metode moderne de lupta. Daca nu s-a putut face mare lucru din exterior pentru a “convinge” liberalii sa fie inghititi de PD si transformati in “populari”, s-a trecut la demolarea din interior a redutei liberale.


?


Scrisoare-apel a 35 de liberali


Putini au crezut ca apele tulburate prin plecarea grupului Stolojan din PNL urmau sa se limpezeasca odata cu trecerea timpului. Dupa “plimbatul” prin cateva organizatii PNL a “exclusilor”, Stolojan, Stoica si Musca, (o actiune de imagine menita sa acopere operatiunea speciala, de tipul “membrul – liderul si dosarul”) luptele sunt scoase la lumina zilei.


Apelandu-se la strategia “scrisorii” (mecanism eficient, verificat de istorie), 35 de liberali (in majoritate parlamentari, aaah listele!!), in frunte cu vicepresedintele Gheorghe Flutur (de altfel ministru in Cabinetul Tariceanu), au solicitat printr-un document intitulat “Apel pentru unitatea PNL” reprimirea in PNL a lui Theodor Stolojan, considerat de semnatarii comunicatului ”liberalul cu cea mai mare credibilitate publica”.


Acest moment bine pregatit si ales cu grija pentru declansare, a dus la o rasturnare spectaculoasa a situatiei. Totul le iese bine, multi lideri de filiale judetene s-au solidarizat cu aceasta solicitare, in timp ce doar cativa reprezentanti de frunte ai partidului, mai spun ca “revenirea lui Stolojan nu ar fi in interesul PNL”.


Dupa cateva teste in Muntenia, lovitura de imagine vine din Moldova. Peste 90% din membrii organizatiei Botosani au aderat la platforma Stolojan-Stoica. Catalin Flutur (tot un FLUTUR!), primarul municipiului Botosani, a declarat ca peste 90% din membrii organizatiei Botosani au aderat la platforma Stolojan-Stoica si cer o reformare a partidului. Ei sustin ca Stolojan este (dupa Basescu evident), figura cea mai importanta de pe scena politica romaneasca.


?


Cine controleaza Moldova …castiga!


Regula – cine controleaza Moldova castiga – dovedita, verificata? si rasverificata de PSD, este principala componenta a strategiei penelistilor razvratiti.


Calin Popescu Tariceanu este obligat sa “joace in deplasare” (la Suceava) unde participa la o intalnire a liderilor organizatiilor PNL din judetele Moldovei.


La finalul intalnirii de la Suceava cu lideri ai filialelor din Moldova, Tariceanu cedeaza, declarand ca toti liberalii sunt interesati ca PNL sa fie un partid puternic, ca fostul lider liberal Theodor Stolojan, isi poate regasi locul in partid daca respecta regulile formatiunii (nici nu s-ar fi putut altfel!).


Din declaratia data, razbate, dincolo de limbajul politic utilizat, miza jocului:Cu totii suntem de acord ca un partid puternic nu se poate realiza decat daca exista o singura voce, daca toti membrii partidului respecta valorile liberale, ideile, principiile, statutul partidului, hotararile care sunt luate in forurile de conducere ale partidului, asta daca dorim cu totii pastrarea identitatii liberale”.


?


Finalul? (ne)asteptatat? Negocierea, compromisul si ?…congresul!


?


Horia D.R.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.