Păstrarea identității maghiare prin asimilarea culturii românilor
Cum au îmbinat alte etnii din România cultura proprie cu cea românească, ar putea-o face și maghiarii/secuii, în loc s-o respingă.
Dar, cum a scris Valeriu Braniște, și chiar și un maghiar, Prohászka Lajos, ungurilor le este parcă frică de întâlniri interculturale, ca nu cumva să-și piardă identitatea. Ceea ce mă face să concluzionez că au o identitate puțin cam nesigură, pe fondul inconștientului colectiv
Căci puterea identității se arată nu prin refuz, cum cred secuii/maghiarii, ci prin capacitatea de asimila, de a îmbină cele două culturi. Dacă prin asimilare preiei valori culturale românești, nu înseamnă că pui în pericol identitatea culturală a etniei tale minoritare.
Mai bine ne îmbogățim reciproc, dacât să ne dezmembram prin izolare. Oricât de mare ar fi orgoliul cultural maghiar, românii au valori culturale foarte mari, pe care le putem asimila înbogatindu-ne prin ele.
Pe de altă parte, secuii umblă peste tot prin Europa pentru a copia modele de autonomie. Trecând peste faptul că nu prea le găsesc, a copia înseamnă însă că cel copiat rămâne după aceea tot în exterior, adică neasimilat. E adevărat că această este o caracteristică a întregii culturi occidentale, despre care Vasile Băncilă scria că trăiește din imitație.
Ungurii refuză însă cu încăpățânare să ia în calcul acea variantă a păstrării identității prin asimilarea culturii majoritarilor, a românilor, îmbogățindu-se organic, din interior, deci nu prin ceva impus din exterior, cum e ideea autonomiei.
Din asimilarea culturii majoritarilor poate rezultă o cultură maghiară nouă, organică! Și nu e nicio problemă dacă va fi diferită de cea maghiară din Ungaria. Ba chiar e mai bine, căci putem contracara ideologia naționalistă, culturală, neohorthysta a ungurilor din Ungaria lui Orbán Viktor, prin care ne uniformizează potrivit ideilor lor și ne iubim propria identitate culturală, de maghiari/secui, transformându-ne într-o remorcă a culturii neohorthyste.
Noi, ungurii, niciodată n-am realizat îmbinarea specificului gândirii neamului cu alte culturi, adică organicitatea manifestată într-o filosofie modernă, pe fond ortodox, pe care au reușit-o filosofi români ca Noica, Nae Ionescu sau Vasile Băncilă. Iată un exemplu pe care l-am putea urmă și noi, secuii/unguri, pe plan cultural. Căci nu totul este postmodern.
Un articol de Nagy Attila-Mihai
Sursa: bilunarul CERTITUDINEA
