Brasovul ca in basme
Miercuri, 6 decembrie 2006, in Piata Sfatului a fost inaugurata iluminarea pomului de Craciun si a fost dat startul sarbatorilor de iarna in intreg municipiul. Evenimentul a atras personalitati si mare parte din populatia Brasovului care a avut ocazia sa admire becurile colorate, ornamentele luminoase de pe stalpi si bradutii special impodobiti pentru sarbatori, dar si pentru cumpana dintre ani, cand Romania va intra oficial in Uniunea Europeana.
Timp de o luna, Brasovul va fi oras de poveste
Deschiderea oficiala a sarbatorilor de iarna a avut loc la orele 17.00, iar primarul George Scripcaru a aprins luminile in oras spre bucuria brasovenilor. Asadar, Brasovul va arata timp de o luna ca un oras din poveste. Autoritatile spera ca stradania lor sa fie rasplatita de turistii care ne viziteaza orasul de sarbatori, se afla in tranzit sau vin in vacanta.
Mentionam ca Municipalitatea a mai organizat cu acest prilej un concert de colinde interpretate de corurile Unison si Astra. Seara a fost incheiata cu un concert extraordinar sustinut de Stefan Hrusca.
Bradul a fost incarcat cu 4 km de cablu
George Scripcaru, primarul Brasovului, a declarat cu acest prilej: „Anul acesta Brasovul s-a pregatit mult mai bine decat in anii anteriori sa isi intampine cetatenii, dar si pe cei care ne viziteaza orasul. In bradul din Piata Sfatului au fost montate peste 5.000 de becuri si beculete, 200 de figurine si s-au folosit peste 4 kilometri de cablu. Alaturi de acest brad au mai fost amplasati 10 braduti in Piata Sfatului, si altii pe str. Republicii, pentru a da acea nota caracteristica Craciunului. Totodata, strazile din centru au fost impodobite, astfel incat cei care se vor plimba in aceasta zona sa simta ca sunt in luna sarbatorilor de iarna”.
Ileana R.