Cum au torpilat latifundiarii maghiari militarizarea românilor si secuilor din regimentele graniceresti!
Un studiu al răposatului scriitor și gazetar Adrian Hamzea, publicat la sfarsitul secolului trecut in Revista Astra („Gesta Sicullorum„, partea 5-a)
In deceniul al Vl-lea al secolului XVIII, guvernator al Ardealului era contele Kemény Laszlo. El a fost însărcinat de Cancelaria vieneza să înceapă „conscrierea” românilor şi secuilor, în vederea militarizării lor pentru apararea granitzelor Imperiului.
Guvernatorul Kemény eludează dispoziţiile primite, recurgînd la felurite subterfugii situate în marginea legalităţii — afirmînd, printre altele, că o atare măsură poate fi votată… numai de către Dieta de la Cluj, dominată de oligarhia maghiară. Stia prea bine contele-guvernator ca Dieta nu va accepta înarmarea satelor de iobagi şi astfel, ieşirea acestora din starea de semirobie. Moşierimea ar fi pierdut o mînă de lucru gratuită şi – perspectivă care o înfricoşa cel mai mult – într-o „bună” zi s-ar fi pomenit faţă în faţă cu o oaste de foşti iobagi, înarmaţi cu puşti şi tunuri. Avea şi nobilimea memoria ei…
Pe lîngă aceasta, contele Kemény mai îndrăzneşte să susţină că „numerosul poporul român nu este fiul acestei patrii, ci numai tolerat de unguri ; aşadar monarhul nu are dreptul să militarizeze acest popor strain.
Cancelaria vieneză (înţelegînd din timp că intreaga aristocraţie maghiară, ca şi patriciatul săsesc, se vor opune creării regimentelor româneşti şi secuieşti) il demite pe Kemény, în locul său numind (neîngăduind Dietei să aleagă !) pe inflexibilul general baron Nikolaus Adolf von Buccow, în calitate de guvernator şi totodată de comandant al armatei.
Insă von Buccow soseşte în Ardeal cu unele dispoziţiuni şi prerogative care le suplimentează pe cele anterioare, privitoare la militarizarea românilor si secuilor. In primul rînd, era vorba de trecerea cu forță a tuturor viitorilor grăniceri ortodocsi, la confesiunea greco-catolică — act excesiv ce se încadra în proiectele pan-catolice ale împărătesei Maria Terezia.
Dacă pînă atunci românii — atraşi în modul cel mai firesc de perspectivele eliberării lor din starea de iobăgie ungureasca— dăduseră năvală pentru a se „conscrie” ca voluntari, acum nu numai că începură să ezite, dar cei mai mulţi depuseră armele şi uniformele care li se şi distribuiseră. Michael Konrad von Heidendorf, în Autobiografia sa (p„ 129) scrie textual: „...Daca ar fi fost nevoie şi daca li s-ar fi permis iesirea din iobagie, toţi iobagii români ar fi devenit grăniceri”.
Adversarii declaraţi ai militarizării, nobilimea maghiara si cei care urzeau din umbră torpilarea acestei acţiuni, au ştiut să profite de nefericitele circumstanţe oferite de conflictele interconfesionale ale românilor, („Români se certau şi îşî smulgeau bărbile unii altora din atasament pentru poveştile religioase ale călugărilor” — cum se exprima Fr. Vanicek în „Specialgeschichte der Militärgrenze,..” — Wien, 1875). Sä nu uitam : spiritul iluminismului nu răzbătuse încă în Ungaria,; ori în Transilvania .nici atat.Pe acest fundal — la urma urmei deplorabil — se creează şi terenul pe care va rodi „sămînţa” unor neînţelegeri, puse la cale cu premeditare, (legate de formula jurămîntului pe drapel) torpiland înfiinţarea regimentelor grănicereşti, ce cunoaşte un prolog tragic…
Se disting Ştefan Cutea, un ţăran energic şi curajos din comuna Feldru, împreună cu sasul lakob Schankebank, mic neguţător. Acestia dezvăluie public o serie de abuzuri şi fraude comise de magistratura bistriţeană. Iar Ştefan Cutea nu pregetă sä se adreseze şi „Gubernium”-ului de la Sibiu — fără vreun rezultat însă — fapt ce îl determină pe primul să ia drumul Vienei. Drumul de mai tîrziu al craisorului Horia !
Cancelaria aulică dispune instituirea unei comisii care să investigheze malversaţiunile ale căror victime erau romanii din Valea Rodnei ! Comisia se constituie, dar sub preşedinţia… contelui Bethlen Miklos, unul dintre cei mai avuţi si reactionari latifundiari ai epocii.Se încearcă intimidarea românilor iar Ştefan Cutea — simtind scopul, nedeclarat, al posibilei sale arestări — este citat în mai multe rînduri spre audiere (!).
Atunci cînd, în cele din urma, se prezintă, vine însoţit de 100 de bărbaţi înarmaţi şi acceptă să intreîn clădirea unde funcţiona Comisia numai după ce o umileşte: cere doi ostatici care să fie păziţi de „escorta” sa, pînă ce va ieşi el…Atitudinea lui cutezătoare şi fermă în sprijinul militarizării sub drapel imperial, sileşte Comisia sa nu se atingă de nici unul dintre cei 101 bărbaţi…(Va urma)
