Zi linistita la Codlea
Dupa trei zile de proteste, duminica a fost liniste in Penitenciarul Codlea. Si asta nu s-a datorat deputatului Nati Meir, care i-a vizitat vineri si sambata pe detinuti, ci faptului ca duminica este ziua in care pot primi vizite de la prieteni si de la familie.
Desi deputatul preocupat de soarta detinutilor impreuna cu conducerea inchisorii dadeau asigurari ca sambata seara va fi liniste la Codlea, incurajati ca protestul lor initial s-a extins la mai multe penitenciare din tara, detinutii de la Codlea s-au razvratit din nou sambata, in jurul orei 20,00, cand au inceput sa loveasca cu obiecte metalice in gratii si au dat foc la mai multe cearsafuri pe care le-au aruncat apoi pe ferestre.
Deputatul PRM Nati Meir, cel care a initiat proiectul de gratiere, a discutat aproximativ cinci ore cu detinutii, el sustinand ca a incercat sa ii calmeze.
Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) a luat masuri pentru stoparea protestelor din inchisori, in 15 dintre ele inregistrandu-se nemultumiri ale detinutilor. Potrivit ANP, majoritatea protestelor inregistrate in ultimele zile in inchisori, au izbucnit de la proiectul de gratiere propus de Nati Meir.
?
Autoritatile guvernamentale au fost nevoite sa intervina pentru a opri criza declansata in mai multe penitenciare din tara. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, le-a cerut directorilor de penitenciare din Romania sa evite luarea unor decizii restrictive fata de detinuti, apreciind, de asemenea, ca actiunea individuala a deputatului Nati Meir este nepotrivita. „Initiativele legislative se promoveaza si se sustin in Parlament”, spune un comunicat al ministerului.
Ministrul Justitiei a transmis conducerii penitenciarelor din Romania sa dialogheze permanent cu detinutii, sa le prezinte exact procedura legala de adoptare a unei initiative legislative si sa nu le interzica accesul la activitatile zilnice programate (vizite, plimbari, activitati educative, munca in ateliere, etc) si la informatiile furnizate de mass-media. Referitor la conditiile de detentie, ministrul Justitiei este preocupat de gasirea unor solutii de imbunatatire a acestora, fiind prevazute fonduri pentru modernizarea unor unitati de detentie si pentru construirea altora la nivelul intregii tari, se mai arata in comunicat.
?
Nati Meir este membru in Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor, iar in aceasta calitate face vizite in penitenciare pentru a sta de vorba cu detinutii pe probleme privind incalcari ale drepturilor constitutionale. In cadrul unor astfel de vizite, Meir a facut lobby pentru proiectul sau de lege privind gratierea in intregime a pedepselor principale cu inchisoarea pana la cinci ani, precum si pedepsele cu amenda aplicate de instante, prin hotarari definitive. Totodata, proiectul propune inlaturarea masurii educativa a internarii intr-un centru de reeducare aplicata de instantele de judecata in cazul minorilor care au comis fapte penale.
Camera Deputatilor se dezice de actiunile lui Nati Meir. Presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a declarat ca deputatul nu reprezinta Parlamentul in actiunile sale din penitenciare, ci raspunde personal pentru acestea si pentru eventualele incalcari ale legii.