Comunitatea nu e la comun
Din sipetul cu bijuterii lingvistice pe care le vom asorta la costume in Noaptea de Anul Nou, cea mai pretioasa giuvaericala este termenul comunitar. Totul este comunitar in noua lume in care ne vom integra peste 12 zile: spatiul e comunitar, acquis-ul este asijderea, valorile sunt comunitare si ele. Cu cainii ne-am obisnuit deja. Este evident ca cea mai tare moneda pe piata europeana este comunitatea. Ansamblul civilizat, disciplinat de reguli democratice al indivizilor a caror parere conteaza. Comunitatea este dincolo un corpus social care trebuie consultat negresit in momentul in care lumea politica, legiuitorul, este pe cale sa ia decizii majore pentru soarta fiecaruia dintre membrii ce o compun.
Specialistii responsabili de elaborarea mecanismului complicat al integrarii au comunicat recent niste observatii pe cat de relaxante, pe atat de alarmante pentru evolutia noilor membri. Se pare ca, odata intrate sub pulpana Uniunii Europene, statele proaspat aderate incetinesc ritmul reformelor pe care fusesera obligate sa le demareze si accelereze in perioada in care erau monitorizate sever de comisarii si raportorii europeni. Fara ca UE sa mai poata interveni sau macar ameninta, cum o facea pe cand agita santajul cu respingerea candidaturii.
Se pare ca Romania isi va permite sa nu fie tocmai conforma cu statutul de tara europeana in mai multe domenii. Pe asta mizeaza probabil si optimistii care incearca sa vaccineze angoasa cetateanului, descumpanit, daca nu cumva lejer ingrozit de ce i se va-ntampla in noua zodie in care paseste. Desi ne-am putea exersa nepasarea pentru norme si criterii severe pe mai multe planuri, unul este deja privilegiat. Taman cel mai de soi. Comunitatea.
La Brasov, fenomenul este foarte vizibil, in pofida statului de urbe cu pretentii, cu sol fertil in proximitati pentru cultura cartofului si a valorilor europene. Comunitatea este tratata loco cu siktir din cel mai gros. Nu va spun, evident, nimic nou: este postura clasica in care au impietrit autoritatile cand intalnesc cetateanul de cealalta parte a tejghelei. Ce s-antamplat reccent sunt, insa, cazuri flagrante, in care victimele nu sunt cetateni izolati si, de aceea, mai expusi dispretului functionaresc, ci intreaga comunitate, mobilizata si constituita ca atare in sustinerea unei doleante.
La Bod, o firma privata, intretinand zvonul ca proiectul sau este sustinut de Guvern, vrea sa construiasca un incinerator de deseuri medicale. Investitorul a inceput lucrarile inainte de a avea autorizatie de constructie. Mai mult, Agentia de Mediu de la Sibiu, institutia abilitata sa-si dea acordul final pentru demararea proiectului, a aprobat investitia, in ciuda opozitiei comunitatii. Care s-a pronuntat raspicat, in cursul unei dezbateri publice, impotriva incineratorului. Ca reactia oamenilor este reflexul punerii de-a curmezisul din vocatie, din insuficienta informare, din indreptatire deplina sau este rodul instigarii de catre opozantii primarului local, principalul promotor, conteaza mai putin. Scandaloasa este ignorarea parerii comunitatii, stipulata expres de lege si foarte in ton cu abordarile europene a situatiilor de risc pentru mediu. Presiunea asupra comunitatii bodene este potentata de contextul spitalicesc din judet: Spitalul Judetean si-a inchis de curand incineratorul, tendinta generala este oricum de externalizare a instalatiilor de cremare, la Prejmer se va ridica in curand cel mai mare spital din zona. Care va avea nevoie, la randul sau, sa-si incinereze deseurile.
Tocmai cazul de la Bod consemneaza al doilea esec al comunitatii la Brasov. Oferta spaniolilor de la Ibadesa de a construi un spital clinic universitar care sa deserveasca o zona imensa a transferat dezbaterea exclusiv pe taram politic. Viitorul investitiei atarna de umorile pediste si peneliste de la Brasov; primilor nu le place locatie, ultimii o gasesc nimerita. Si unii si altii, dintr-o mie de motive, pertinente si futile laolalta. Parerea comunitatii pacientilor virtuali, lipsita de culoare politica, nu pare sa intereseze pe nimeni.
Comunitatea se va bucura, in schimb, de prerogativa deciziei intr-un al treilea caz, care se consuma dincolo de limitele judetului. Dupa certuri, ofuscari si ifose minoritare, demne de o controversa iconoclasta reinviata, comunitatea crestinilor, la sugestia Bisericii, va hotari ce insemne religioase va expune pe peretii salilor de clasa. Inainte sa ne bucuram de victoria comunitara, sa remarcam ca in tarile democratice care au dat sens conceptului de comunitate, decizia a luat-o, in acest caz, justitia.
Vifor Rotar
