Fraţilor săcui, spre cugetare !
Fără îndoială, noi, românii, suntem urmaşii celor care, prin curajul legiunilor şi cohortelor, măiestria inginerilor şi arhitecţilor, înţelepciunea dascălilor şi a filosofilor şi abilitatea tribunilor, senatorilor, consulilor, principilor şi împăraţilor au durat Europa civilizată, la început păgână, apoi creştină. Şi, ca ”artefact” al istoriei europene şi autentici ”bătrâni”, adică ”veterani” ai Romei * avem în limba noastră, cândva vorbită în toate colţurile Lumii Vechi, o expresie grea de înţelesuri ”a fi mai catolic decât papa”. Adică a încerca să dai, ca ou, lecţii de clocit găinii.
Sau a pretinde, tu, proaspăt ieşitul din păduri ori abia descălecatul din marile stepe, tu care ai prins din zbor vorbirea despre Dumnezeu, să tălmăceşti Cuvântul Lui creştinilor dintâi ai continentului. I
Istoria cunoaşte, din păcate, numeroase exemple de astfel de ”mai catolici decât papa” care, având un trecut şi o apartenenţă de ascuns, au excelat, ca nou veniţi la masa stăpânilor, prin sălbăticia reprimării fraţilor şi părinţilor lor de care se lepădaseră. Să-i amintim, de exemplu, pe asasinul lui Vlad Dracul şi temnicer al temutului Ţepeş, regele Ungariei care a înecat Transilvania uneori şi Moldova în sânge românesc, Matia Corvinul, fiului voievodului Iancu, nepotul lui Voicu şi strănepotul românului Şerb, pe ”grobienii” valahi Téleki şi Bocskay, pe apologeţii hungarismului din familiile, foste româneşti, Banffi, Dragffi, Kendeffi, pe sârbo-croatul Petić-Petöffi, pe slovacul Kossuth, consideraţi, Cuvântul a evoluat din lat. Veteranus îmbrăcând în limba română, succesiv, formele – ”betranus”, ”betran”, ”bătrân” cu sensul de ”înţelept”, nu numai ”în vârstă”. ca şi marele umanist român Nicolaus Olahus, drept ”hungarus” puri, pe micul evreu austriac Adolf, soţul Evei Braun şi apologet al purismului rasial ”arian”, pe miliardarii comunişti George Söros şi Tom Lantos, sponsori ai ”maghiarismului” şi ”globalismului” marxist, pe marele român neromân Zelea Codreanu sau pe Iudele noastre actuale, apologeţi ai altor ”isme” (”nistreanism”, ”moldovenism”, ”transilvanism”, ”vlahism”, ”dacism”, etc., başca…”europenism”).
Pe aceleaşi coordonate se înscrie astăzi, inconştientă şi manipulată, ”maghiarimea” judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, căreia ne-am gândit că n-ar fi rău să-i mai amintim, din când în când, ”din ce ape au izvorât şi cură”, dându-i suficiente motive de cugetare.
Poate aşa va renunţa la eterna sinucidere în favoarea aceloraşi vechi călăi, în slujba fantasmei masonice lansată în veacul XVIII de contele Palffi şi numită ”Regatul Coroanei Sfântului Ştefan” (care Szent Istvan s-a născut român şi el, fiind botezat Voicu)! Şi va înceta să mai propovăduiască orbeşte minciunile despre ”Ardealul unguresc”, ”nedreptatea” sau ”diktatul Trianon-ului”, ”misiunea civilizatoare” a ungurilor, cerând ”consilii” separatiste, ”autonomii” şi ”autoguvernări” sau proclamân- du-şi ”scârba de limba română”.
În ceea ce ne priveşte, ne-am gândit să îi întrebăm pe ”maghiarii” amintiţi, de ce ungurii din Ungaria îi privesc in corpore ca pe nişte paria, drept ”ţigani” sau ”unguri de mâna a doua”? De ce mai există încă în ”secuime” bătrâni care ştiu că au avut până nu demult limba lor, total diferită de cea ”maghiară”, din care mai pot pronunţa chiar şi câteva cuvinte (”türk”, ”Oituz” sau ”küküllo”, de la turcicul ”kok” = ”albastru”)? O limbă veche, derivând din ”Eski turkce” (Turca veche sau ”Oguza”) şi care ar fi fost limba strămoşilor lor secui, realitate asumată astăzi (2006) de puţinii membri ai Forumului Tinerilor Secui, condus de Börbely Levente din Cristur, repudiaţi cu ură de ”ovicii” din fruntea UDMR?
Şi de ce, dacă la recensământul din 1910 erau 441.636, la cel din 1972 – 5.000, în 1992 au fost 1/200 de cetăţeni din ”Secuime”, iar zece ani mai târziu 498 care s-au declarat nu ”unguri”, nu ”maghiari”, ci ”secui”? Cum şi când toţi ceilalţi au devenit ”maghiari”, adică UNGURI?
De ce, pe de altă parte, asemeni învăţătorului György Lázar (Gheorghe Lazăr), ”secui” din Jigodin, care, în 1927, îi mărturisea cercetătorului Sabin Opreanu, că părinţii săi au fost ”în copilărie”, români, există şi astăzi o mare mulţime de ”secui”, adică de autodeclaraţi ”maghiari” care ştiu că părinţii şi bunicii lor ţineau de ”Olah Vallas”, ”legea” sau ”religia românească”?
De ce numele unor sate (ex. Vlăhiţa, Olteni, Dăneşti, etc.), părţi de sate (ex. ”Olahseg” la Borşoneul Mic) ori cimitire (ex. ”Olahtémetö” la Dobolii de Sus) atestă o altă realitate etnică decât aceea recent declarată, de ”maghiară”?
De ce au existat şi încă mai există, acolo unde n-au fost distruse în anii 1867-1918 sau 1940-1952, străvechi biserici ortodoxe româneşti, chiar dacă fără enoriaşi, în mai toate localităţile ”secuieşti” cu populaţie ”maghiară” (ex. Gheorghieni, Curteni, Sărata, Budin, Iobă- geni, Şoimeni, Ciumani, Lăzăreni, Olteni, Moacsa, Ghid- falău, Atia, Cristur, Mărtiniş, Daia, Corund, Odorhei, etc.)?
De ce ”secuii” de rând, adică, pardon, ”maghiarii” de astăzi cunosc, din tată-n fiu, ”Mioriţa”, superstiţiile româneşti, oraţiile pizăraşilor, pomana morţilor, solomonelile, deochiul, strigoiul, ducerea aghiasmei de Bobotează acasă, Sânjorul sau Arminden-ul şi altele, pătrunse din universul neolitic şi traco-roman în creştinismul românesc?
De ce vechile cruci din cimitirele ”secuieşti” poartă nume româneşti sau, în puţinele registre păstrate ale vechilor biserici ”uniate” găsim, ca la biserica din Atia, pentru anul 1720, nume de enoriaşi ca Boca, Boer, Costa, Costan, Ion, etc? Ce sunt astăzi strănepoţii acelor români…”maghiari”, ”unguri”, ”secui”? Sau de ce în unii ”secui” adică ”maghiari” de astăzi îi descoperim pe saşii de altădată, ca la Jimbor, Lueta, Szaszfalu (”Satul saşilor”) sau Ditrău (mag. ”Ditrö”) fost ”Ditters- dorf”?
De ce, declaraţi ”maghiari”, ”secuii” de altă dată, trimit astăzi în Parlamentul de la Bucureşti, aleşi cu nume trădând originea românească (Columban, Puşcaş, Raduly, Koszokar, etc.) care se manifestă ca mai ”unguri” decât ungurii de la Budapesta?
Subsemnatul s-a născut în Târgu-Mureş în 1955 şi se numeşte Dogaru! Dacă se năştea în 1941-1945 acum se numea… Kadar? Şi, oare, nimeni nu se întreabă ce fel de etnie este aceea care se desemnează sub trei nume diferite (fiecare cu ”ziua” ei ”naţională”), trădând, în curgerea firească a Istoriei, trei naţionalităţi distincte: ”SECUI”, ”MAGHIAR”, ”UNGUR”? Ba, chiar sub patru nume, recent fiind revendicaţi ca ”unguri”, pardon ”maghiari” … şi românii catolicizaţi din Moldova, sub apelativul ”ceangăi”?
Ca Popa Oslobanu de exemplu, din amintirile lui Creangă, al cărui nume îi trădează originea din Voşlobenii Harghitei!
Tuturor acestor întrebări şi multor altora încearcă să le răspundă studiul de faţă, autorul considerând că este datoria sa, ca istoric şi patriot român, să întindă ”secuilor” o creştinească mână de ajutor întru regăsire şi redeşteptare, în speranţa că, (re)venindu-le ”mintea românului cea de pe urmă”, vor rezista noilor manipulări sinucigaşe, de sorginte comunist-globalistă şi pretenţie ”ungurească”. Şi aceasta pentru că, încălcând grav articolele 1 (Al.1), 2 (Al.1), 3 (Al.1-3), 13 şi 30 (Al.7) ale forţat- ”europenei” Constituţii a României, principiile democraţiei europene şi Drepturile Omului, susţinuţi de un antipopă ungur, Lászlo Tökes, care îndeamnă nu ”la iubirea aproapelui”, ci la rebeliune armată (”obţinerea prin luptă a autonomiei”), un grup de cetăţeni români, constituiţi într-un ”Consiliu Naţional Secuiesc”, solicită, în cea mai bună tradiţie hungaristă, într-o Europă care se visează unită şi fără graniţe interioare, crearea unui bantustan ”secuiesc” în interesul nu al aproape dispăruţilor SECUI, ci al…”MAGHIARIMII” la general!
Ce să înţeleagă bietul Consiliu al Europei din tot talmeş-balmeş-ul care înlocuieşte Sfânta Trinitate sau Treime (Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sau Duh) cu una nouă, de ”Secui-Unguri-Maghiari”, pe cale de lărgire prin ”CEANGĂI”, ai cărei termeni au distincte conotaţii etnice, religioase, istorice şi politice? Şi cum de este posibil ca, într-un stat european, membru la NATO şi pe cale de (dez)integrare în UE, un grup de terorişti fanatici, animaţi de anacronice viziuni medievale, actualizate de KOMINTERNISM, de dominaţie în pământ străin lor, să tulbure viaţa unei naţiuni şi a unui continent întreg, periclitându-le viitorul, prin răzvrătirea împotriva EVIDENŢEI ISTORIEI şi a CEASULUI EUROPEAN?
Cuvintele cheie ale explicaţiei sunt DEZORIENTARE şi MANIPULARE! Bieţii oameni (în majoritate FOŞTI ROMÂNI) care îşi zic ”SECUI”, dar care acţionează ca ”UNGURI” în solda viziunii lui Horthy, sub numele de ”MAGHIARIME”, habar nu au, în fapt, cine sunt! Motiv pentru care sunt gata, din nou, să cadă pradă mai vechilor lor călăi şi latrones gentium. Iată de ce, FRATE SECUI, VADEMECUM!
Col.dr. Mircea Dogaru, istoric militar
Sursa: facebok
1.„Dicţionar enciclopedic ilustrat. Dicţionar istoric şi geografic universal”, apărut în 1931:
„Ceangăi, locuitori din mai multe comune din jud. Bacău şi Roman. Maghiari de origine şi catolici, emigraţi probabil prin secolul XIII din Transilvania în Moldova. Ei au avut un episcopat la Bacău înffinţat în vremea lui Alexandru cel Bun (1401). Astăzi bisericile lor ţin de episcopatul din Iaşi.”
Sursa: I.A. Candrea, Gheorghe Adamescu – „Dicţionar enciclopedic ilustrat. Dicţionar istoric şi geografic universal”, Bucureşti, Editura Cartea Românească S.A., 1931, pag. 1567
2. „Fiindcă ungurii au rămas neclintiţi în legea lor papistăşească, şi-au păstrat şi limba ţării lor: dar ei înţeleg cu toţii şi limba moldovenească.” (Dimitrie Cantemir – “Descrierea Moldovei”, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2001, pag. 171)
3. „Locuitorii judeţului Bacău sunt, cea mai mare parte, Români. Găsim încă, printre sătenii agricultori, şi vechi coloni de origină maghiară, păstrând până acum limba lor şi religiunea catolică. Apoi, ca mai în toate judeţele ţărei, se află, printre locuitorii statornici, Evrei, Armeni şi Ţigani. Populaţiunea română se compune din Moldoveni, băştinaşi ai locului, şi din Mocani, veniţi mai de curând din Ardeal. Fiecare din aceste ramure îşi păstrează caracterele sale etnice, în aşa grad, că sunt sate întregi de sute de familii de Ciangăi, cari nu ştiu încă un cuvânt româneşte, spre exemplu în: Faraoani, Cleja etc.”
(George Ioan Lahovari, „Marele dicţionar geografic al României”, volumul I, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, 1898, pag. 178)
4.„Populaţiunea ungurească stabilă în Moldova care se bucură de drepturile cetăţeneşti numără 50-60 000 suflete. Strămoşii Ciangăilor au alcătuit nişte colonii militare, aduse de Coroana ungară în Moldova pentru paza graniţei Regatului şi aşezate chiar pe graniţă, alcătuită de râul Siretiu.”
(Radu Rosetti – “Despre unguri şi episcopiile catolice din Moldova”, Analele Academiei Române, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1905, pag. 247)
5.”În regiunile moldoveneşti dintre vechea graniţă cu Ardealul şi Prut se află actualmente peste 200 aşezări, care cuprind o populaţie catolică ungurească ce se poate evalua, cu destulă preciziune, la cifra de 75.000 de suflete.”
(Gheorghe Năstase – “Ungurii din Moldova la 1646 după Codex Bandinus”, Arhivele Basarabiei, 1934, pag. 397-399)
6.„De la o vreme, unii dintre Secui trecură şi peste munţi, în Moldova, unde se aşezară în părţile Bacăului şi Romanului: sunt Ciangăii de astăzi.”
(Constantin Giurescu – “Istoria românilor”, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, f.a., pag. 131)
7.„Încă din secolul al XIII-lea aflăm pe secui răspândiţi prin partea de jos a Moldovei actuale (Bacău-Putna), în valea Trotuşului. Ei ţineau de Sate secueşti se întâlnesc mai târziu şi pe valea Siretului, răspândite prin ţinuturile Bacău, Roman, Iaşi. Aceşti secui din Moldova sunt cunoscuţi sub numele de „ciangăi”
(Octav George Lecca – „Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României”, Editura „Universul” S. A., 1937, pag. 469)
8.„O varietate etnică a Secuilor formează Ciangăii. Locuiesc mai ales în Moldova, în basinul Trotuşului cu afluenţii săi, în basinul Bistriţei inferioare între Piatra şi Bacău, spre gura Moldovei şi în valea Siretului mijlociu. Îndeosebi sunt două nuclee mai complete în jurul oraşelor Bacău şi Roman.”
(Ion Simionescu – “Ţara noastră”, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1937, pag. 300)
9.„Secuii au trecut şi dincolo de Carpaţi, formând în Moldova populaţia numită a Ciangăilor.”
(P. P. Panaitescu – “Istoria românilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1942, pag. 68)
10.”Aceasta ne face să credem că acei incantatores întâlniţi de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populaţie maghiară din Carpaţii moldoveneşti).”
(Mircea Eliade – “De la Zalmoxis la Genghis Han”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1970, pag. 204)
11.”În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce.”
(Ioan Polescu – articolul de presă “Limba ungurească în Moldova”, “Amicul familiei”, IV. 2. 27., 1880, pag. 127)
12.“Iară până atuncea să ne mângâiem, fraţilor, cu nădejdea şi cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ţinutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu aceşti ceangăi de lege şi limbă străină.”
(Mihail Sadoveanu – “Nicoară Potcoavă”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, pag. 40, 1962)