V-am zis?
Dupa cum va vad de pleostiti n-ati luat in seama averstismentul meu de ieri si v-ati uitat aseara la televizor. E drept ca nici una dintre absolut toate televiziunele care au dorit sa imortalizeze momentul epocal de condamnare a comunismului nu a afisat in coltul din dreapta jos varsta pana la care vizionarea se poate face fara riscuri. Dupa atmosfera de ieri din cele doua camere reunite ale Parlamentului, cifra corecta de incadrat in cerc rosu ar fi fost cel putin varsta la care a ajunsese comunismul in Romania inainte ca Revolutia din 1989 sa-i curme existenta.
Latraturile, huiduielile, fluieraturile emise de haita de agitatori peremisti adusi cu autobuzele de tribunul Vadim Tudor, mai agitat decat un drogat in sevraj, au acoperit cu o crusta murdara de mahala ceea ce ar fi putut fi semnalul onest de incepere a analizei comunismului. „Pe baze stiintifice” asa cum a dorit presedintele Basescu. Si cum se spune, indreptatit pe alocuri, ca n-ar fi reusit comisia condusa de Vladimir Tismaneanu.
Pentru ca intrunirea dedicata deconspirarii cangrenei comuniste a virat ieri, sub veghea regizorala a lui Vadin Tudor, intr-un montaj largit de „Look who’s talking!”. Pasamite, nu denuntarea ororilor comuniste ca ideologie imorala i-a deranjat pe acolitii de partid ai tribunului, ci faptul ca tocmai Basescu, un profitor al regimului incheiat in 1989, face acest lucru de la tribuna Parlamentului.
Partial corect. Pe firul acestei logici, insa, cel mai nimerit sa ceara condamnarea terorii rosii implantate cu forta de la Rasarit este un prunc neprihanit, care sa nu poata fi banuit ca a avut ceva de-a face cu regimul comunist. Ar fi singurul indreptatit sa gangureasca legitim despre cat de ilegitima si criminala a fost solutia imaginata de Lenin in delirurile sale ideologice despre viitorul lumii.
Orice moment ar fi ales presedintele pentru gestul sau de ieri, ar fi fost la fel de prost ales. Desi comunismul a parut caduc, neavenit, rejectat odata cu iesirea oamenilor in strada la Timisoara si apoi in intreaga tara in urma cu 17 ani, a continuat sa traiasca in cugete strambe si indobitocite de zeci de ani de dictatura comunista. Necondamnata, insa, la vreme printr-un act oficial, pe care presedintele de atunci sa si-l asume in numele tarii, lepra si-a extins pe epiderma societatii nu numai plagile fetide, dar si eczema iluziei ca se va intoarce candva.
Nu era nevoie sa se intoarca. Dupa reactia dementa de ieri, insamantata in tribune de retardati peremisti sau pesedisti, comunismul n-a fost plecat nici o clipa. A stat doar ghemuit in colturi intunecate ale constiintei, in care lumina slaba a democratiei noastre cu abajur n-a razbatut in tot acest timp.
Pacientului Romania, suferind de comunism in stare avansata, i-a fost deschisa gura cu forta in 1989 ca sa i se administreze un medicament de urgenta. Leacul a venit, insa 17 ani mai tarziu, cand i se anchilozasera deja falcile ca sa mai vorbeasca vreo limba democratica.
Vifor Rotar
