Condamnare a regimului comunist ?

Condamnare a regimului comunist ?

0 282

Regimul comunist, regimul deceniilor de intuneric ce a fost lasat peste o parte de lume si-a aratat cu prisosinta hidosenia si peste timp si peste acest moment de prezentare din Parlamentul Romaniei.


Deportari, munca fortata, intemnitari, elite izolate, drepturi calcate in picioare, in concluzie, cel mai profund dispret pentru om ca individ. Sunt date suficinte pentru ca regimul comunist din Romania sa fie declarat unul ilegitim si criminal.


Presedintele Traian Basescu: „Ca sef al statului roman, condamn explicit si categoric sistemul comunist din Romania, de la infiintarea sa, pe baza de dictat, in anii 1944-1947 si pana la prabusire, in decembrie 1989. ….Regimul comunist din Rom?nia a fost ilegitim si criminal.”


In Raport sunt condamnate instrumentele regimului comunist, in primul rand Partidul Comunist Roman si Securitatea, (Militia a fost un pic uitata). Seful statului a tinut sa-si exprime regretul si compasiunea pentru toti care au fost victime ale dictaturii comuniste si sa elogieze glasul unor intelectuali precum Paul Goma, Doina Cornea, sau Mircea Dinescu, cativa dintre cei care au incercat sa tina piept regimului ilegitim si criminal.


Traian Basescu, presedintele Romaniei mai afirma: „Trebuie sa recunosc ca mentalitatea comunista mai exista in societatea romaneasca. Am vrut sa uitam comunismul, dar nu ne uita el pe noi.”


?


Raportul a fost insotit de scandal si circ


Raportul de condamnare a comunismului, prezentat luni de presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declansat reactii diferite in Parlament. Cei mai virulenti, reprezentantii PRM, au apelat la toate mijlocele posibile de bruiere a momentul solemn. Fluieraturi, pancarte si invective au transformat un moment dorit solemn intr-o manifestare de stadion.


O atmosfera de stadion, greu de imaginat, cu flueraturi, huidueli si injuraturi, a fost pusa la cale de parlamentarii PRM, care impreuna cu un grup de sustinatori amplasati strategic in sala, au incercat sa boicoteze sesiunea dedicata condamnarii comunismului. O pancarta imensa care il infatisa pe Traian Basescu in spatele gratiilor unei celule de puscarie, a fost purtata de Vadim Tudor si Nicolae Iorga, senator de Brasov, in prima parte a discursului presedintelui.


Solemnitatea momentului a fost compromisa de boicotul zgomotos al partidului Romnia Mare, de fata fiind, in calitate de invitati Lech Walensa si Jeliu Jelev sau regele Mihai si surorile marelui Corneliu Coposu.


Corneliu Vadim Tudor impreuna cu tineri peremisti, au provocat un mare scandal si in loja invitatilor, tinta fiind: Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, care au fost la un pas sa fii aruncati in sala. Asediatii din loja nu au primit sprijin din partea fortelor de ordine, care nu au intervenit in scandal.


Discursul sefului statului, pe tema condamnarii comunismului a fost in totalitate perturbat de fluieraturile si huiduielile parlamentarilor PRM.


?


Cateva reactii la Raport


Cu tot scandalul din sala Parlamentului Presedintele Traian Basescu si-a continuat netulburat discursul pina la capat, fara ca fortele de ordine sa intervina.


?


Premierul Calin Popescu Tariceanu: „Cred ca ar trebui sa ne aplecam asupra acestui raport pentru a-l intelege mai bine. Raportul va avea un impact puternic asupra celor tineri, care nu stiu ce s-a intamplat. Acest raport vine sa intregeasca ceea ce s-a intamplat din 1989 pana in prezent.”


?


Emil Boc: Se poate spune ca miza condamnarii comunismului este asumarea la nivel de stat a trecutului, recunoasterea si asumarea ororilor regimului comunist, reconcilierea nationala. Numai afland adevarul te poti reconcilia. Pe de alta parte, condamnarea regimului comunist facuta acum de la nivelul cel mai inalt al statului are valoare de recunoastere pentru cei care au avut de suferit de pe urma regimului comunist si nu este o vanatoare de vrajitoare si nici nu va declansa o vanatoare de vrajitoare.


?


Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului declara: „Mesajul presedintelui este asumat de el, nu de Parlament. Credem ca analiza unei perioade de peste 45 de ani necesita o munca si mai serioasa.”


?


Mircea Geoana, presedinte PSD declara: „Raportul in sine este opusul a ceea ce a prezentat presedintele, aceasta nu ar trebui sa fie forma sa finala, trebuie o dezbatere, Basescu a gresit cand a facut public raportul inainte sa-l prezinte.”


?


Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.