JUSTIȚIE SAU INJUSTIȚIE LA UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV!?

JUSTIȚIE SAU INJUSTIȚIE LA UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV!?

14 1406

Cetatea universitară din Regiunea 7 ,Centru Brașov, este cunoscută și recunoscută pe plan intern și internațional ca un puternic centru universitar, cu peste 17.000 de studenți, peste 1700 cadre didactice, peste 15 facultăți…etc.,  fiind de departe cea mai mare instituție publică din Brașov și una dintre cele mai mari din țară.

Pe lângă universitate, a fost creat un puternic centru de cercetare în care au fost făcute investiții de zeci de milioane de euro, instituție care trebuia să asigure formarea și pregătirea specialiștilor în cercetare. Din păcate, spațiile aferente activității de cercetare sunt goale, banii investiți fiind ,,aruncați pe fereastră”.

Artizanul investiției de zeci de milioane de euro a fost, în principal, prof VIȘA, rectorul instituției în două mandate, urmând sa fie directorul institutului. Se pare ca a fost deschis și un dosar penal în ceea ce privește ,,investiția total nerentabilă”, dar în acest moment nu cunoaștem soluția dată în acel dosar sau persoanele implicate.

Scandalurile și problemele nu au ocolit această instituție, acestea ținând în special de personajele interesante sub aspectul apartenenței și mentalității lor.

Amintim aici pe fostul rector al acestei instituții, Prof. CHIRIACESCU S. (trecut în neființă), întâmplător sau nu, primul prefect al Brașovului după revoluție și prieten cu longevivul ION ILIESCU.

JOIȚA T. – profesor la Facultatea de Drept, fost procuror general pe vremea când tandemul ILIESCU – NĂSTASE era in plenitudinea forțelor. Când mai erau de furat multe în Romania, se puteau semna acorduri inrobitoare pentru țară (Bechtel, Petrom, pădurile date în exploatare străinilor…etc.).

FULGA G. – profesor la Facultatea de Sociologie, director la SIE, om de casă și câine credincios pentru ION ILIESCU . A luat un ,,picior în dos” de la fostul președinte BĂSESCU, la pachet cu alți doi șefi de servicii secrete după ,,fuga” de sub nasul lor ca reprezentanți ai autorităților române a lui OMAR HAISAM.

ADAM I. – ilustru profesor la Facultatea de Drept, senator, implicat în dosare de corupție, împoriva căruia studenții au făcut miting și a cărui soție BULARCA R., din studentă devenită judecător, apoi ,,divorțată” ,și-a ocupat un post în învățămîntul universitar, pe vremea când la ,,butoane” ,la drept, se afla soțul său, marele profesor.

IONAȘ A. – fost milițian și conferențiar la Facultatea de Drept, cu marea performanță de a fi bătut manifestanții după revolta anticomunistă din 1987 de la Brașov, cănd muncitorii de la Uzina de Autocamioane s-au răsculat împotriva regimului comunist. A reușit marea performanță de fi terminat doctoratul la Academia de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București (fieful plagiatorilor din Romănia așa cum rezultă din investigațiile de presă) și de a-și fi angajat tot clanul în învățământul superior de stat (fiu, fiică, noră, rubedenie…etc. ). În cele din urmă, când s-a interzis cumulul pensie-salariu la stat, a plecat la ,,fabrica de diplome” Spiru Haret.

GLIGA I. – profesor la Facultatea de Drept, avocatul de casă al prea mult iertatului primar al Brașovului SCRIPCARU G., asociat într-o firmă de transporturi feroviare cu GANEA I.. A reușit performanța de a fi terminat și el doctoratul tot la Academia de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București.

NICOLAE I. – profesor la Facultatea de Drept, cățărată pe ,,mopul” mamei sale, fostă angajată secretară la universitate și care a revenit în activitate de mai multe ori pentru a-și încuraja și susține fiica în ,,drumul” către obținerea postului de profesor plin. Bineînțeles că doctoratul l-a obținut la aceeași Academie de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București.

MATEFI R. – profesor la Facultatea de Drept, doctoratul obținut la Academia de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București.

ȘARAMET O. – profesor la Facultatea de Drept, șef de catedră, are performanța de a fi fiica fostului procuror general comunist ȘARAMET și de a fi finalizat doctoratul în mai mult de 12 ani.

Printre personajele foarte interesante din această universitate, se numără și longevivul decan – pensionar MURZEA C., care face orice concesie doar să fie șef.

DRILEA M., procurorul cadru didactic care a ocupat un post de cadru didactic, în condiții suspecte, șef al comisiei fiind profesorul ACHIM G. ,cu doctoratul la Academia de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București și condamnat pentru fapte de corupție (vindea lucrări de diplomă contra cost studenților).

Nu poate fi omisă din această ,,ecuație academică”  ,,familia comercială” formată din profesorii SCHIAU și PRESCURĂ, cei care au pus ,,umărul” din greu la rămânerea în scaun a lui FERCALĂ la SIF Transilvania, încasând sume frumușele pentru aceste servicii deosebite.

O îndeletnicire foarte interesantă in această universitate sunt plimbările prin lume pe banii contribuabililor, (ex. Brazilia – șefa comisiei de disciplină și etică profesor SALCĂ C. împreună cu jurista instituției, profesor MANEA L., în Ungaria, profesor CIOBANU R). Desfășurarea mai multor activități prin suprapunerea orelor în care acestea au loc ori cumulul de norme și activități didactice, cu încalcarea prevederilor art. 287 din Legea învățământului nr. 1/2011, care prevede că norma didactică și de cercetare nu poate depăși 16 ore convenționale pe săptămână. În același articol se prevede și faptul că suma totală a orelor de muncă dintr-o normă didactică și de cercetare nu poate depăși 40 de ore pe săptămănă.

Vor fi ,,surprize” foarte mari dacă Curtea de Conturi, Ministerul Invățămăntului, CNADCU, ARACIS, Ministerul Finanțelor și Parchetul vor desfășura verificări și cercetări sub aspectul suprapunerilor normelor didactice și de cercetare la specializările zi, plata cu ora, frecvență redusă, învățămănt la distanță, masterat, alte activități desfășurate ca jurist în aceeași instituție ori alta, avocat, procuror…etc., prin raportare la sumele de bani încasate pe fluturașul de salariu, în sensul că nu se pot desfășura activități în mod legal în două sau mai multe locuri în același timp.

Important ar fi să aflăm și dacă au fost respectate prevederile legale ori sunt persoane implicate din conducerea universitații în accidentul in care fostul prorector TALABĂ și-a pierdut viața la volanul unei mașini proprietatea universității.

Cerem public Ministerului Învățămăntului, CNADCU si ARACIS, celorlalte autorități și instituții cu competențe în verificarea și cercetarea unor astfel de situații să dispună anchete pe suprapunerile de norme, activității didactice și de cercetare, a verificării tezelor de doctorat obținute la Academie de Poliție ,,Alecsandru Ioan Cuza” din București, pentru a vedea dacă sunt plagiate, a legalității organizării și desfășurării concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare, precum și a legalității deplasărilor în străinătate a cadrelor didactice sub aspectul sumelor cheltuite din banii contribuabilului, cu încasarea în același timp și a salariului în țară.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. pe profesorul hlipca l ati uitat?
    si pe profesorul Achim?
    dar pe Bujdoiu?

  2. Buna ziua, cum puteti sa- l mentionati pe Chiriacescu in aceasta insiruire? Cap de lista?

  3. Buna ziua, cum puteti sa- l mentionati pe Chiriacescu in aceasta lista? Cap de lista?

  4. Buna seara, domnule Hlipca!
    Ce mai faceti, toate bune? Casa de piatra, sa fiti fericit. Vorba aia, ce mai e inca o pensie alimentara?
    Noroc cu oamenii de bine ca dvs, care aduc basarabencele acasa…
    Sunteti un om de mare valoare stiintifica, Excelenta! Sper sa ajungeti conferentiar cat mai repede, de pe mopul de la Codlea!
    Pwp, pa!

  5. un indiciu…ce rol joaca vasile dancu…in acest articol…articol excelent dealtfel…felicitari,,,

  6. ia vedeti domu rinder cati bani europeni a sifonat ionescu cu ‘fundatia’ lui

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.