Cireasa de pe tortul autonomiei secuiesti! (1)

Cireasa de pe tortul autonomiei secuiesti! (1)

0 290

Chestiunea autonomiei „Tinutului Secuiesc”, devine din ce in ce mai serioasa. In ultimii ani, Serviciul Roman de Informatii (SRI) a sesizat o amenintare din ce in ce mai puternica la adresa sigurantei nationale a Romaniei din partea cercurilor radicale maghiare. De altfel, referendumul intern, neoficial, organizat de Consiliului National Secuiesc (CNS), privind autonomia Tinutului Secuiesc, s-ar parea a fi cireasa de pe torul exploziv al unui climat din ce in ce mai tensionat. Directorul Serviciului Roman de Informatii, George Maior a fost chemat, recent, la raport de catre Comisia parlamentara de control a SRI. In fapt, el trebuie sa trimita o informare scrisa referitoare la datele pe care le detine serviciul informativ despre situatia din „Tinutul Secuiesc”. Solicitarea vine din partea PRM, care, alaturi de PC sau PSD, si-a manifestat dezacordul fata de discursurile autonomiste din ce in ce mai radicale ale UDMR.


?


Referendum inca in desfasurare


Amintim faptul ca refrendumul cu urna mobile, neoficial, al secuilor a inceput sambata in patru localitati din zona orasului Baraolt, Scaunul Bardoc-Miklosvarszek. El este inca in desfasurare. Demersul Consiliului National Secuiesc se va finalize in 23 decembrie. Presedintele CNS Bardoc, Szabo Miklos, a declarat ca referendumul se desfasoara fara incidente in localitatile Filia, Bradut, Talisoara si Doboseni, unde, potrivit estimarilor, intre 95-98 la suta din populatia cu drept de vot si-a exprimat deja optiunea in privinta autonomiei, cei mai multi raspunzand afirmativ, doar cativa pronuntandu-se impotriva autonomiei secuilor.


?


Rapoartele SRI


In nici un rapoart anual al SRI, din 2001 si pana in 2004, nu lipsesc demersurile pentru obtinerea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc. In acesti ani, Serviciul Roman de Informatii a sesizat o amenintare din ce in ce mai puternica la adresa sigurantei nationale a Romaniei din partea cercurilor radicale maghiare. Astfel, daca in 2001, SRI vorbea doar despre „influentarea si manevrarea anumitor grupuri si categorii sociale in sensuri contrare intereselor nationale”, avand ca instrument minoritatile etnice,? in 2004, raportul Serviciului devine ingrijorator.? „Activitatile derulate de cercurile radicale maghiare (cu sprijinul unor entitati externe interesate) au asigurat cristalizarea si consolidarea unor formule organizatorice care militeaza pentru obtinerea unui statut de autonomie largita pentru regiunea Tinutului Secuiesc”, se precizeaza in raportul din 2004. Cu toate ca rapoartele SRI nu sunt directionate explicit catre UDMR, discursurile autonomiste ale cercurilor radicale maghiare pe care SRI le-a incadrat in categoria riscurilor la adresa sigurantei nationale, au fost imbratisate in repetate randuri si de reprezentantii Uniunii.


?


Statul fara control in Har-Cov si Mures


Raportul SRI pe anul 2001 a facut referiri vagi la riscurile de securitate nationala asociate actiunilor de factura autonomista. La capitolul „Protejarea si promovarea intereselor Romaniei pe dimensiunea externa a securitatii nationale”, SRI a avut in vedere, printre altele, actiunile derulate direct sau intermediar de entitati externe ce vizau „influentarea si manevrarea anumitor grupuri si categorii sociale in sensuri contrare intereselor nationale”. Intre temele actiunilor de aceasta factura s-au aflat, intre altele, aspecte asociate precum „situatia minoritatilor etnice si confesionale”, se arata in raportul SRI pe 2001. De asemenea, in capitolul „Apararea ordinii, valorilor, atributelor si mecanismelor constitutionale” se face referire la pericole la adresa sigurantei nationale precum „manifestarile remanente ale unor cercuri interne si externe animate de obiective anticonstitutionale, care au luat inclusiv forma unor campanii de denigrare a statului roman si a institutiilor sale”.


Pe 21 noiembrie 2001, Comisia parlamentara de control a SRI dadea insa publicitatii un material amplu privind riscurile sigurantei nationale asociate fenomenului terorist, in care a atras atentia asupra pericolului cauzat de procesul de autonomizare a asa-numitei zone a „Pamantului Secuiesc”, plasata in judetele Harghita si Covasna. Avertismentul Comisiei SRI a venit dupa ce ministrul de interne, Ioan Rus, vorbise despre lipsa de control a statului in Har-Cov si Mures, urmat de seful de la acea vreme a SRI, Radu Timofte, care a vorbit despre federalizarea regiunii Harghita-Covasna. Cercul a fost inchis de insusi presedintele de atunci al tarii, Ion Iliescu, caruia temerile nu i s-au parut intemeiate.


Va urma


?


Marius Ola


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.