Remember: Revolutia romana din 1989
Revolutia romana din 1989 a constat intr-o serie de proteste si demonstratii la sfarsitul lui 1989, care au schimbat regimul comunist al lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce in ce mai violente au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. In timpul desfasurarii revolutiei romane, alte state est-europene treceau in mod pasnic la democratie; Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si care si-a executat conducatorii.
Inainte de revolutie
La fel ca in tarile vecine, in 1989 majoritatea populatiei din Romania nu era multumita de regimul comunist. Totusi, spre deosebire de alte tari est-europene, Romania nu trecuse pana atunci deloc printr-un proces de de-stalinizare. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandioase si un regim de austeritate menit sa permita Romaniei sa-si plateasca intreaga datorie nationala) era considerata responsabila pentru saracia extinsa din tara; in paralel cu cresterea saraciei, politia secreta (Securitatea) era omniprezenta, facand din Romania un stat politienesc.
Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. In timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, Ceausescu imita linia politica, megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunistii est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Il Sung. Chiar si dupa caderea Zidului Berlinului sau inlocuirea in noiembrie 1989 a tovarasului sau de la sud, liderul bulgar Todor Jivkov, Ceausescu ignora semnele care amenintau pozitia sa ca sef de Stat comunist in Europa de Est.
Protestul de la Timisoara
La 16 decembrie a izbucnit un protest in Timisoara, ca raspuns la incercarea guvernului de a evacua un dizident maghiar, pastorul reformat Laszlo Tokes. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului in mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privandu-l astfel de dreptul de a folosi apartamentul la care era indreptatit ca pastor. Pentru ceva timp, enoriasii sai s-au adunat in jurul casei sale pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si studenti romani religiosi, s-au alaturat protestului, necunoscand detaliile si afland de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua incercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.
Cand a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot, a facut cateva declaratii, sugerand ca s-ar fi razgandit in privinta evacuarii lui Tokes. In acelasi timp, multimea crescuse amenintatorincepand sa scandeze sloganuri anticomuniste. In consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat in scena. Protestul s-a extins, cauza initiala trecand in planul secund. Unii protestatari au incercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Roman (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, in timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat in jurul Catedralei Metropolitane si au plecat intr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.
Protestele au continuat in ziua urmatoare, pe 17 decembrie. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai inalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Desi armata a esuat in incercarea sa de a restabili ordinea, a reusit sa transforme Timisoara intr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini in flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate inarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pana la Opera, inclusiv in zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului. Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul in oras, in timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si Stefan Gusa au inspectat orasul, care arata ca dupa razboi: cladiri distruse, cenusa si sange.
In dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de soldati si agenti de Securitate in haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat lege martiala, interzicand populatiei sa circule in grupuri mai mari de doua persoane. Sfidand interdictiile, un grup de 30 de tineri au inaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema comunista. Asteptandu-se sa se traga in ei, au inceput sa cante „Desteapta-te, romane!” , un vechi imn national care fusese interzis din 1947. Intr-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, in timp ce unii au avut norocul sa scape.
Steagul Republicii Socialiste Romania
La 19 decembrie, Radu Balan si Stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat in a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi „Piata Victoriei”) si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. Intre timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu (Nicolae Ceausescu era la acel moment intr-o vizita in Iran) sa se intalneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa indeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas in mare neschimbata; in ziua urmatoare trenuri incarcate cu muncitori din fabricile din Oltenia au ajuns la Timisoara. Regimul a incercat sa-i foloseasca la inabusirea protestului, dar pana la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strans in curte, ne-au dat bate din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la inabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat.”
Azi in Timisoara, maine-n toata tara
Evenimentele din Timisoara au fost descrise in jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani, precum si de catre studentii care se intorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.
In dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu s-a adresat unei adunari de o suta de mii de oameni, condamnand rascoala de la Timisoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a rostit o litanie de realizari ale „revolutiei socialiste” si a „societatii socialiste multilateral dezvoltate” din Romania. Populatia, totusi, a ramas indiferenta si doar randurile din fata il sprijineau pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de intelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma ridicula de 100 de lei pe luna (echivalentul a 12 lei noi) si a continuat sa laude realizarile Revolutiei Socialiste, neputand sa accepte ca revolutia se desfasura chiar in fata sa.
Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a incercat sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat linga hotel Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a intors in interiorul cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa isi dea seama ca se intampla ceva neobisnuit.
Incercarile cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca „Alo, alo” sau „Stati linistiti la locurile voastre” au ramas in istorie. Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante in dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti”. In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul de pe Bulevardul Mihail Kogalniceanu din apropierea Universitatii Bucuresti, un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.
Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau in strada. Curand, protestatarii – neinarmati si neorganizati – au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri,ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate imbracati in haine civile. Se tragea asupra multumii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prin impuscare, injunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental; un jurnalist francez, Jean Louis Calderon, a fost omorat). Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar politia batea si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de apararea in fata restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost in cele din urma doborata de fortele guvernamentale. Focuri de arma continue s-au auzit pana la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla in fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate.
Caderea lui Ceausescu
Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie Ceausescu ar fi crezut ca incercarile sale disperate de a suprima protestele ar fi avut succes. Totusi, pe la ora 7:00, sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un numar mare de muncitori de la multe platforme industriale inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate (armata si militia) au reintrat in scena, trecand de partea protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest ramane si astazi un mister.
Plecarea elicopterului lui CeausescuLa ora 10:00, cand radioul anunta introducerea legii martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din proprie initiativa in centrul Bucurestiului (multimea din ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu a incercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere imparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vantului nefavorabil) in care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor „tentative de diversiune”, ci sa mearga acasa si sa se bucure de sarbatoare de Craciun.
In aceeasi dimineata, candva intre orele 9 si 11, Vasile Milea, ministrul apararii la acel moment, a murit in conditii suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau sa respecte ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat in noiembrie 2005 ca acesta s-a sinucis intr-adevar cu pistolul unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost sinuciderea ci o stare de incapacitate insa glontul i-a sectionat o artera si acesta a murit la scurt timp.
Afland ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta ezitare acesta a acceptat. Insa Stanculescu a ordonat imediat trupelor sa se retraga in unitati iar peste cateva ore l-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzand sa puna in aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu, comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o lovitura de stat militara: „M-am aflat intre doua plutoane de executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!”. Stanculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care incercau sa preia puterea.
Ceausescu la proces
Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un elicopter, impreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ei se indreptau spre resedinta lui Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre Targoviste. In apropiere de Targoviste au abandonat elicopterul, caruia i s-a cerut sa aterizeze de catre armata. In acel moment, armata inchisese spatiul aerian al Romaniei. Calatorind cu masina, sotii Ceausescu au fost arestati in cele din urma de fortele armate la un blocaj rutier si transportati la o garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, in ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid, si au fost executati de un pluton de executie din Targoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost difuzata in aceeasi zi la televiziunea nationala.
Ultimele momente ale vechiului regim si instalarea celui nou
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra in semn de izbanda si dispret.
La putin timp dupa aceea, in jurul orei 12, Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor lasa in continuare loc interpretarilor, fiind departe de a fi elucidate in amanunt.
In acele momente aveau loc lupte inversunate la Aeroportul International Otopeni intre trupe trimise sa lupte una impotriva alteia, spunandu-li-se ca se confrunta cu teroristi.
Ion Iliescu anunta constituirea FSNTotusi, procesul de preluare a puterii de catre noua structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care „emana” din cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist, nu era inca incheiat. Fortele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate „teroristilor”) au deschis focul asupra multimii si au atacat puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scanteii (centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.
Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23 decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, in special in zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (in cele din urma castigand, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabele, s-au iscat lupte adevarate, soldate cu victime reale. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii.
Identitatea „teroristilor” ramane invaluita in mister pana in ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata pana in momentul de fata de comiterea unor acte de „terorism” in cadrul revolutiei din 1989, iar acet fapt a ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre „teroristi” si nou guvern.
