Pana pe 21 iunie, ziua se afla in crestere continua
De sambata, 23 decembrie, pana la 21 iunie – momentul Solstitiului de vara – durata zilei va creste continuu. Vineri, soarele a avut cea mai scurta aparitie pe bolta cereasca, 8 ore si 50 minute, iar durata noptii a avut cea mai mare valoare din an – 16 ore si 10 minute. Acesta a fost solstitiul de iarna.
Solstitiul de iarna este data la care in emisfera nordica ziua are cea mai scurta durata, iar noaptea cea mai lunga durata. De obicei cade pe 21 sau 22 decembrie.
Paganii sarbatoreau in aceasta noapte, noaptea in care Marea Zeita dadea nastere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Solstitiul de iarna era deci sarbatoarea Soarelui divinizat. Din acest moment Soarele incepe sa creasca si din „mos” cum era, incepe sa „intinereasca”. Ca si la echinoctii, era impamantenit obiceiul urcarii pe munte, cu torte aprinse, la rasaritul Soarelui. Pe varful muntelui, oamenii se inchinau Soarelui aducand rugaciuni dumnezeilor neamului nostru. Dupa aceasta se petrecea cu foc, in cantece si jocuri, pana la apusul Soarelui cand oamenii coborau catre case.
Reminiscente ale cultului solar dacic se mai gasesc si astazi in traditiile noastre. Spre exemplu, in Bucovina si in muntii Apuseni, Ardeasca presupune aprinderea de focuri in dimineata zilei de Boboteaza. Flacaii si fetele joaca in jurul focului, pentru ca apoi sa sara peste el. La Apa-boboteaza, mai toti romanii aprind paie si frunze si fac para mare, si dupa ce se miceste para, sar peste ea. Romanii ii sarbatoreau in aceasta zi pe Saturn, zeul recoltelor, si pe Mithras, zeul imprumutat din Orient al luminii.
In religie se arata ca nasterea Domnului a fost vestita de steaua care i-a calauzit pe regii magi, asa cum Craciunul este precedat de solstitiul de iarna, moment in care soarele se opreste din drumul sau, asteptand miracolul, asa cum si steaua s-a oprit deasupra Betleemului.