Accesul pe piata muncii din Spania, restrictionat

Accesul pe piata muncii din Spania, restrictionat

0 299

Departamentul pentru Munca in Strainatate informeaza persoanele interesate cu privire la decizia Spaniei in ceea ce priveste regimul aplicabil cetatenilor romani si bulgari, dupa 1 ianuarie 2007.
Conform comunicatului autoritatilor spaniole, s-a decis sa se impuna Romaniei si Bulgariei perioade tranzitorii privind accesul pe piata muncii pentru o durata de maximum doi ani de la data aderarii.
Decizia spaniolilor are ca obiectiv, potrivit declaratiilor facute, adaptarea acestei perioade de o maniera flexibila, in sensul in care, daca evolutia pietei de munca spaniola o va permite, perioada va fi redusa fata de termenul initial. In acest sens, se prevede ca la finalul primului an, Guvernul, impreuna cu partenerii de dialog social, sa evalueze efectele aplicarii perioadei de tranzitie aprobate si, in functie de concluziile la care se va ajunge, va decide continuarea perioadei de tranzitie sau terminarea acesteia.
Guvernul spaniol va elabora instructiunile si procedurile necesare pentru punerea in aplicare a acestei decizii, pe care Departamentul pentru Munca in Strainatate le va aduce la cunostinta opiniei publice imediat ce vor fi comunicate.
Din informarile primite, a rezultat si ca Guvernul spaniol a aprobat, in sedinta din 22 decembrie 2006, contingentul de lucratori din tari noncomunitare pentru anul 2007, ce prevede o cifra provizorie de 27.034 de locuri de munca stabile, ce poate fi modificata in caz de cerinte, 455 de vize pentru cautarea unui loc de munca in domeniul casnic, aproximativ 61.000 de contracte sezoniere si 92.000 de contracte nominative, necunoscandu-se inca daca lucratorii romani si bulgari vor putea accesa aceste locuri de munca si/sau va exista un regim diferit.
Orice informatie suplimentata va fi facuta cunoscuta opiniei publice de urgenta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.