2006, un an bun, un an rau?

2006, un an bun, un an rau?

0 294

Am pasit tantosi in 2007, mandri de statutul de europeni, precum odinioara de blugii cumparati din talciocul de la Timisoara. Suntem atat de plini de prezentul european, de “Oda Bucuriei”, de cele 12 stele ce ne licaresc in ochi, incat cu greu putem privi in urma, de manie nici nu mai poate fi vorba!


Si totusi un nou inceput, presupune un sfarsit, un sfarsit presupune daca nu un bilant, macar o trecere sumara in revista. Asadar, cum a fost in 2006?


?


Matusa Tamara


Pentru ca in politica romaneasca ce e val nu mai vrea sa treaca precum valul, ci vrea sa ramana incremenit in functie, langa sipetul cu galbeni, badica Traian a pus DNA-ul sa agite apele, sa treaca valurile…Si din toata turbulenta asta provocata au iesit la iveala niscaiva bussinesuri, niscaiva dosare penale si niscaiva vedete.


Vedeta anului a fost, de departe, Matusa Tamara. Stie deja toata lumea a cui matusa. A lui Ady. S-a bucurat de o celebritate aparte, fiind subiect de comentarii intreaga Europa: o babuta de 95 de ani, deportata, plimbata de colo colo, dupa cum spune Nastase, ba prin Georgia, ba prin Polonia, ba prin Romania, a umblat cu bijuterii in bocceluta si tablouri in spinare, pe care dupa cateva zeci de ani I le-a vandut dragului de Bitner si ?a investit banii intr-o afacere imobiliara de nota 15. Iar nepoata Dana, mostenitoarea babutei, si-a imbogatit sotul cu 1 milion de euro, care sot a dat tot anul cu subsemnatul pe la DNA. I-a tinut isonul si ex-colegul de partid Dan Ioan Popescu, “maritat” si el cu o nevasta bogata. Suspect de bogata. Nici nu stie cum naiba si-a pricopsit sotul du 4 milioane de dolari.


Si uite-asa, din DNA in DNA, Titanicul policitii romanesti care a fost PSD a esuat lamentabil in reciful coruptiei. Nava pesedista, odinioara mandria megalomanilor gen Iliescu, care plimba poporul in croaziera tranzitiei este doar, vorba cuiva, un morman de fiare vechi. Iar Geoana incearca sa-l revalorifice. E cam pe langa.


?


In PSD, anul marilor schimbari


Pe motiv de matusa Adrian Nastase a fost facut KO si tinut in corzile partidului. A pierdut functia de presedinte executiv, ajungand sa fie simplu membru, admonestat in organizatia de cartier.


Dan Ioan Popescu a fost azvarlit de la conducerea organizatiei Bucuresti a PSD si suparat, s-a refugiat in bratele primitoare ale lui Dan Voiculescu.


Miron Mitrea a fost fentat la Congresul din 10 decembrie, cand a pierdut functia de secretar general in favoarea lui Titus Corlatean. Si cand te gandesti ca a si carat scaune in sala, numai sa fie bine!


Sorin Oprescu a pierdut din noi. De data aceasta el s-a luptat cu Geoana pentru functia de presedinte al partidului. N-a fost sa fie. Drept urmare, Sorin Oprescu a demisionat si din functia de presedinte al organizatiei municipale Bucuresti a PSD.


Iliescu a acceptat, tot in decembrie functia de presedinte de onoare, din care promite sa faca treaba. Nu o vede nicidecum ca pe o functie decorativa. Oare Geoana ce vede? Treaba lui. Partidul o ia incet incet la vale. In sondaje e tot mai mic, oricate schimbari s-ar face. PSD, fara stalpii sai nu mai e PSD, iar cu ei duhneste a coruptie! Dar nu numai PSD s-a impotmolit, ci si Alianta D.A.


?


?


Moartea Aliantei


Oricat au incercat liberalii si democratii sa ne convinga de unitatea Aliantei D.A., nu au putut ascunde faptul ca aceasta e pe moarte.


Realitatea este ca Alianta n-a fost Alianta decat cu numele. Doar o parte din PNL s-a inteles foarte bine cu o parte din PD, respectiv Elena Udrea, demisionara, plecata la PD, Mona Musca, demisionara, plecata la nou infiintatul Partid Liberal Democrat, Valeriu Stoica, demisionar, plecat la PLD si celebrul (Adio) Stolo, demisionat si el din PNL si plecat la PLD. Asadar, cei plecati de la liberali de dragul farmecelor lui Basescu! Acesti basescoliberali au vrut sa intre cu partid cu tot in PD, adica fuziune. Nu ca n-ar fi vrut si ceilalti liberali fuziune, dar invers, sa intre PD in PNL. Si de-aici a pornit circul, finalizat, deocamdata cu un partid hibrid, nitel liberal si nitel democrat, care partid va sustine PD. Dar de ce nu s-au bagat oamenii aia direct in PD? Oare nu erau siguri ca Base le va rasplati fidelitatea?


Ne lustram, nu ne lustram, ne lustram, nu ne lustram…


De cum au dat florile, politicienii s-au pus pe smuls petale murmurand “ne lustram, nu ne lustram, ne lustram…”. A iesit ca se lustreaza, dar nu prea le-a placut. Sa-l lustreze acum pe Iliescu e ca si cum ar lustra plopii de pe marginea drumului. Puterea n-a prea avut chef de lustratie jelindu-l anticipat pe Mihai Razvan Ungureanu, ministrul de Externe al Romaniei, fost membru al CC al UTC si plangand-o cu lacrimi de sange pe Miorita Justitiei romanesti, Monica Macovei, fost procuror inainte de `89. Numai la gandul ca cei doi n-ar mai pupa politica timp de 10 ani le-a inmuiat alesilor portocalii inimile si mainile cu care au votat. Se poate? Nu ne mai lustram! Dar deconspiram….


Marea deconspirare


Frati romani, CNSAS a gasit intr-un an patru insi care au facut politie politica. In ritmul asta, in 25 de ani ii vom afla pe primii 100 cei mai fraieri care n-au stiut sa-si stearga urmele. Ni s-au aratat cartoteci sterse sau rupte. File sau chiar dosare intregi au fost sustrase. Ce rost mai are circul deconspirarii? Si cand te gandesti cu cata energie a intervenit Traian Basescu pentru a pune pe masa CNSAS TOATE DOSARELE, in vreo cateva zile. Mai sa fie, ce superperson, sa nu zic superman ca suna a discriminare lingvistica!


In fine, hai sa vedem ce-a gasit CNAS in 2006: Mona Musca, Rodica Stanoiu, Ioan Ghise si Dan Voiculescu au facut politie politica. A mai gasit si Liviu Turcu vreo 12 bucati colaboratori, printre care Nastase, Mitrea, Cozmanca, Cosea, Melescanu. Deci in total cunoastem vreo 15-16. Asa-i ca e ridicol? Sau mai stii, poate in 2007 vor mai fi deconspirati inca vreo 5789?


?


Evenimentul anului: Sommet cu francofone


Pe langa lupta cu clauzele, cu salvgardarea, cu raportul de tara, o singura mare grija au mai avut autoritatile de la Bucuresti:? sommetul francofoniei. Circulatie oprita, investitii de 300.000 de euro, hoteluri de lux… A meritat. Sommetul a fost un succes, ne-am facut cunoscuti in lume: printul Albert de Monaco a poftit la francofone autohtone, i s-au pus la dispozitie trei, cu care el stie ce french kiss o fi exersat! Maria Basescu a dus 6 cucoane la muzeu, iar Presedintele Basescu s-a dat iar de jandarm mondial. Nu l-a invitat pe presedintele libanez Emile Lahoud fiindca il suspecteaza de colaborare la asasinarea premierului libanez Rafiq Hariri. Cam deplasat! Si noi l-am suspectat pe Basescu ca a facut politie politica si cand colo, CNSAS a decis in unanimitate ca n-a facut!


?


Aventuri bruxelleze


Ca tot suntem acuzati pe la colturi ca ne tratam rau minoritatile. Ia ziceti, asa o fi? Cand tocmai la un minoritar ne-am gandit sa-l trimitem la Bruxelles si cand colo, minoritarul Vosganian a facut majoritatea romanilor sa roseasca. Tariceanu al nostru l-a vrut comisar cu orice pret, cand, vorba unui ziar central, era mult mai bun Comisarul Moldovan (n.r. personajul interpretat de Sergiu Nicolaescu). Pe Vosganian (colaborator al lui Sorin Ovidiu Vantu, al securitatii si al lui Tariceanu) ni l-a trimis Barosso la pachet.


Lumea zice ca Basescu a punctat. In realitate, daca si Basescu are un amestec in rusinea asta, e grav. Inseamna ca a sacrificat onoarea tarii, doar pentru a mai infige o sula in coasta premierului, care chiar pare sa nu priceapa ca se afla in fruntea unui guvern. A cedat apararea, unde Base l-a infipt pe Funzaverde, l-a scos pe Orasanu din AVAS, l-a varat pe Atanasiu in locul lui Orasanu, Orasanu a ajuns la DNA.


Asta-i alba, asta-i negra, asta-i alba, asta-i neagra, care-i alba, care-i negra? Cam asa ne-am nominalizat noi comisarul european. La a doua incercare, Leonard Orban, am reusit. El a fost acceptat si insarcinat cu multilingvismul. Are si proiecte mari pe teava: nu mai spunem chairman ci chairperson, sa nu facem discriminare lingvistica


?


Lui Horia Roman Patapievici nu-i mai este rusine ca-i roman


Cu atatea intamplari extraordinare si cu protagonistii lor minunati, nu este de mirare ca Horia Roman Patapievici a marturisit ca s-a „vindecat“de rusinea de a fi roman si a ajuns de-si iubeste tara „irational, fara un motiv precis“. Are si motiv, dar n-a fost atent si nu l-a sesizat! Mai sa moara-n Parlament, aruncat de Vadim Tudor de la balcon, fara sa fi aflat de ce-si iubeste tara: fiindca, sorry, intr-o anumita perioada a avut si el lipici pe aripioare si s-a asezat, biet fluturas, pe umerii securitatii. Oricat de scarba i-a fost dupa, trecutul nu si-l poate sterge cu scuipat precum ghetele…


?


Condamnarea comunismului


Ca veni vorba de aruncatul de la Balcon: incidentul s-a petrecut in ultima luna a anului, cand Presedintele s-a impratasit, s-a spovedit? si n-a vrut sa intre-n UE fara sa se lepede de Satana Comunismului. De alte Satane se tot leapada, boteaza presedintele nostru in serie mare…


Asadar a fost condamnat si comunismul. Deci iata ca am incheiat anul cu bine. Deci a fost bine. Am trait bine! Sau nu?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.