Vamesii Becali si Cioran percep taxa de Europa
Aderarea si integrarea au facut multa vreme, in discursurile politicienilor si materialele de publicitate europeana imbibata de optimism, figura de surori gemene. Prezenta unei o chem negresit si pe cealalta; unde era invocata prima se itea musai si coafura europeana a celei de-a doua. Prosperitate la pachet, cadoul „doua in una” facut tarii de armata de politicieni care-si revendica astazi succesul intrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
Banuielile euroscepticilor, exprimate doar cu jumatate de gura pentru a nu bulversa sentimentele majoritatii, ca cele doua surori ar fi de fapt vitrege prind un contur vag, asa cum se vede Romania prin geamurile aburite ale parbrizelor in suferinta zilele astea. Aderarea si integrarea nu mai par perechea nedespartita invitata la toate chefurile prilejuite de europenizarea noastra intarziata. Prima se anunta tot mai apasat doar antemergatoarea celeilalte, care ar putea sa mai intarzie cativa ani buni la petrecere, scormonind prin garderob dupa o tinuta occidentala care sa se potriveasca evenimentului.
In lipsa integrarii autentice, Romania s-a decis pentru un surogat de circumstanta. Daca aderarea s-a consumat chiar in clipa in care limbile ceasornicelor s-au suprapus la miezul noptii de 31 decembrie 2006, surata ei a venit 72 de ore mai tarziu. De doua zile tara s-a integrat vartos si intempestiv in iarna, taman cand era pe picior de primavara, pe care topaia fericita c-a scapat de hibernare cu cativa fulgi pricajiti.
Desi dezastruos la prima vedere, evenimentul are si partile lui bune. Zapada cazuta din abundenta a acoperit in asa hal parcarile ca le-a taiat viitorilor posesori legitimi de locuri de parcare pofta de batut tarusi si jaloane pentru a-si marca teritoriul in cele mai originale moduri. Toata posesiunile din fata blocurilor arata acum la fel de inzapezite si inaccesibile, dupa ce troienele formate de trecerea celor doua-trei utilaje cu lama cu care se lauda firmele de deszapezire la Brasov au blocat masinile pana la sfarsitul saptamanii.
Aderata si neintegrata – asta pare sa fie nenorocirea de sezon si reeditarea in formula noua a blestemului „sedusa si abandonata” cazut pe capul fetei batrane Romania. Cu care eurooptimistii sperau sa faca buna ciorba de potroace ce urmeaza traditional dezmatului culinar dintre ani.
Primele calupuri de stiri sau talkshow-urile timide ale noului an s-au dezmortit dupa anchiloza vestilor despre indigestii si impresii insipide despre Revelion. Au adunat in jurul meselor rotunde primii cetateni proaspat europeni reveniti din mahmureala si au dezbatut sobru despre cat de bine este ca am intrat in Europa.
Cumplita intrebare, deopotriva pandita de ridicol si ridata de cutele unor preocupari reale. Euforia romaneasca a Revelionului integrarii, cu milioane de romani iesiti in piete sa se-mbete cu aroma Occidentului si sampanie neaosa a fost taxata drept inconstienta sora cu ebrietatea.
Pana la sosirea primelor transe din cele 35 de miliarde de euro cat este pregatita Uniunea sa injecteze in Romania in urmatorii sapte ani, putin sunt cei dispusi sa cante optimisti aria integrarii. De ce n-am crede ca exuberanta, fie ea si etilica, cu care am celebrat aderarea a fost golirea catartica a unui rezervor de pasiuni confuze, tocmai pentru a infrunta lucizi intalnirea cu Europa? Daca n-am facut decat sa ardem ultimele reziduuri de bucurie animalica gratuita, ca o purificare, inaintea interpretarii rolului european, mai sobru si mai rational?
Ar fi, recunoasteti, o perspectiva frumoasa asupra fiintei romanesti, inca neindemanatica sa-si treaca peste granita, doar cu buletinul, balastul de traditie, balcanism si indolenta pe care il acumuleaza cam de multa vreme. Printre bocitoarele de straja si exaltatii de serviciu trebuie sa fie o cale de mijloc care sa ne scoata in lume. O carare serpuita, la distanta sanitara si prudenta atat de optimismul infantil si incult al lui Gigi Becali, cotat in euro la bursa sanselor integrarii, dar si de acreala posaca a celor care au citit neatent si iresponsabil din Emil Cioran si se proclama ultimii sceptici treji ai natiei.
Vifor Rotar
