N. V. Popa vrea in comisia juridica a Senatului

N. V. Popa vrea in comisia juridica a Senatului

0 275

Chiar daca Partidul Liberal Democrat nu a fost inca inregistrat ca partid politic, membrii lui isi cer deja drepturile politice in Parlament. Dar nu ca peledisti, ci ca independenti. Deocamdata.


Senatorul de Brasov, Nicolae Vlad Popa, a anuntat ca senatorii viitorului PLD vor solicita, la inceputul sesiunii parlamentare februarie-iunie, renegocierea locurilor din comisiile permanente. Potrivit acestuia, Regulamentul Senatului da dreptul grupurilor de independenti constituite sa aiba reprezentanti in toate comisiile. Problema urmeaza sa fie ridicata in cadrul primei sedinte a conducerii Senatului, cand se va alege noul Birou Permanent.


Popa a sustinut ca ar putea solicita chiar sa revina in Comisia juridica, dupa ce, la nominalizarea sa ca euroobservator, a fost trecut la Comisia pentru egalitate de sanse.


Senatorul ex-liberal si-a exprimat convingerea ca grupul independentilor va avea 11 membri, sperand ca, pe langa fostii liberali, sa-i coopteze in grup si pe independentii demisionati din alte partide, care nu s-au afiliat la grupul altei formatiuni politice.

Conform Regulamentului Senatului, independentii se pot constitui intr-un grup daca exista minim sapte membri, insa nu pot participa la negocieri privind impartirea functiilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.