Si regele are dosar!

Si regele are dosar!

0 296

Sedinta de pomina, luni, la CNSAS!


Familia Regala a facut o vizita la sediul Colegiului, pentru ca Regele Mihai sa faca cunostinta cu continutul dosarului sau de urmarire. Eveniment despre care membrii Colegiului nu au fost anuntati, fapt care a declansat o misa revolta printre acestia.


?


?


Constantin Ticu Dumitrescu, membru in colegiul CNSAS, a declarat ca regele Mihai are cateva dosare intocmite de fosta Siguranta, serviciu care a precedat Securitatea, dosare care dateaza din perioada 1947-1948. „Banuiesc ca sunt munti de dosare. Daca regele nu a fost urmarit, atunci cine?”, a declarat Dumitrescu. In opinia lui, aceste dosare nu puteau fi intocmite de Securitate, deoarece aceasta a fost infiintata in 1948, or regele a abdicat in 1947. „Poate sa aiba dosare de la fosta Siguranta, de la Corpul Detectivilor, care era condus atunci de Nicolschi, care inseamna, de fapt, tot Securitate”, a apreciat Ticu Dumitrescu. Reprezentantul CNSAS nu crede ca regele ar fi putut fi urmarit si in timpul exilului sau in Elvetia. El a spus ca nu stie daca SIE (care se ocupa de urmarirea cetatenilor romani din afara tarii) l-ar fi putut urmari pe acesta dupa abdicare. „Intr-un stat strain, mai ales de nivelul Elvetiei, care nu e Nigeria, nu putea sa fie urmarit. A avut asigurata o siguranta, o baza”, a apreciat Ticu Dumitrescu. Ticu Dumitrescu a precizat ca, dintre cei patru membri ai familiei, doar regele Mihai a depus cererea pentru a-si vedea dosarul.


?


Regele, doar de nasul lui Ticu Dumitrescu si al lui Secasiu!


Nemultumitii, desi au asteptat, nu au putut discuta cu Regele Mihai I si restul suitei regale, acestia refugiindu-se intr-un birou impreuna cu Ticu Dumitrescu si cu Claudiu Secasiu. In jurul orei 12.30, majoritatea membrilor Colegiului CNSAS au parasit cladirea in semn de protest fata de modul in care Constantin Ticu Dumitrescu l-a „confiscat” pe regele Mihai.


„Aceasta a fost o vizita privata pe care Regele Mihai I si familia sa i-au facut-o lui Ticu Dumitrescu, nu o vizita oficiala a Familiei Regale la sediul CNSAS. Am asteptat aproape o ora in sala de Colegiu vizita suitei regale, insa acestia nu au discutat decat cu Ticu Dumitrescu si cu presedintele Secasiu. Noi, ceilalti, nici macar nu am fost anuntati oficial de vizita, am aflat din vorba-n vorba ca urmeaza ca Majestatea Sa sa vina aici. Scuzele astea cu lipsa scaunelor, a spatiului, sunt baliverne”, a declarat Cazimir Ionescu, membru al Colegiului institutiei, nemultumit ca nu a avut „onoarea” de a discuta cu Majestatea Sa.


?


Imediat dupa plecarea Familiei Regale, Ticu Dumitrescu a coborat in fata sediului CNSAS pentru a da cateva detalii despre vizita acestora la institutiei. „Suita regala a vizitat toate sectiile si departamentele din institutie, a discutat cu angajatii si, in special, cu sefii directiilor, dupa care a participat la o intrevedere cu presedintele Claudiu Secasiu si cu mine. Din lipsa de spatiu, intrevederea a avut loc in biroul meu, care este mai mare decat cel al presedintelui Secasiu”, a declarat Ticu Dumitrescu.


Regele Mihai – insotit de Regina Ana, Principesa Margareta si Principele Radu – a venit, luni, la CNSAS, pentru a-si vedea dosarul de urmarire si pentru o vizita a institutiei. Vizita suitei regale a durat aproximativ trei sferturi de ora,


?


Potrivit lui Dumitrescu, toate documentele care-l vizeaza pe Regele Mihai vor fi studiate de Principesa Margareta, care va fi imputernicita de tatal sau in acest sens.

Cele doua dosare pe care Regele Mihai I le are la CNSAS sunt intocmite in anul 1948, restul fiind, potrivit acestuia, in posesia SRI. Dumitrescu a mai spus ca, daca Regele Mihai I o va cere, CNSAS va incerca sa afle identitatea reala a lui Romeo, precum si a celorlalti delatori care au dat informatii despre Familia Regala.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.