Regulile “caracatitei” sunt aceleasi in toate partidele

Regulile “caracatitei” sunt aceleasi in toate partidele

0 279

Indiferent de partidul sau institutia unde se afla o tentacula sau alta, regulile caracatitei sunt aceleasi. A iesit Traian Basescu cu biletul, in urma antemergatorului blond, nu atat pentru a-l demite pe Tariceanu, cat pentru a arata poporului cat de “penala” e fapta sa. A iesit pe post si Codruta Kovesi, recitand psalmul cotrocean al faptei de coruptie a premierului. Iesirea la rampa a Procurorului general se inscrie in aceleasi tipare ale rafuielii publice si ale hartuirii adversarului pentru suprematie. Poate ca premierul nici nu va fi cercetat, dar in ochii opiniei publice el este vazut ca un infractor, categorisit asa de cea mai autorizata voce care putea sa dea un verdict. Doar ca verdictul e stramb, sleampat, otravit si neavenit.


Nici opozitia n-a ratat ocazia. PSD a sarit la declaratii: atat premierul cat si presedintele au savarsit fapte grave de coruptie si trebuie demisi. Ba chiar, social-democratii au si anuntat initierea procedurii de suspendare din functie a Presedintelui. Nu ca ar avea mari sorti de izbanda. Dar macar sa vada lumea ce fapta grava a comis presedintele, atat de grava incat pe Geoana nu-l lasa constiinta sa nu incerce sa-l demita. Altfel declansarea unui referendum pentru debarcare nu-I chiar asa de simpla.


Totusi, preventiv, presedintele a iesit in fata natiunii sa se planga. Isi pune si are de sa-si puna intrebarea: dara daca?In Parlament situatia e neclara. Este de luat in calcul si formula PSD+PNL+X+Y = suspendare.


Ca sa fie convingator si sa abata atentia de la discutiile pe marginea grupului de interese din jurul sau si al protejatei sale Elana Udrea, presedintele incearca sa readuca in fata opiniei publice mineriadele. El il acuza pe Ion Iliescu ca sta in spatele procedurii de suspendare si ca gestul fostului presedinte este o incercare de lovitura de stat, o noua mineriada. Asta e stilul lui Basescu de a crea emotii in randul populatiei, pentru a ascunde actualitatea si adevarul: vezi episodul Stolojan, care a fost executat chiar de Traian Basescu, vezi epidosul inundatii cand, dupa ce ne-a facut obsedati ca ne facem probleme pentru 1% din suprafata tarii, a iesit sa repare gafa, criticand guvernul ca nu se implica (“eu m-as scula la cinci si as face o sedinta”, spunea presedintele), vezi “Rapirea jurnalistilor” , etc.


Cat despre mineriada, oricat ne-ar displace Iliescu trebuie sa admitem ca i-a replicat corect. “De cand o procedura constitutionala este lovitura de stat? Basescu a vorbit la nervi.”


In plus, iesirea sa la rampa, cu tam-tam pe marginea unui subiect pe care un presedinte sigur pe sine l-ar ignora, arata ca Basescu se teme.? Probabil nu de referendum. Ci de ceea ce s-ar putea discuta in parlament despre subiecte sensibile vizand administratia prezidentiala, ca de pilda numirea judecatorului din fruntea CSM, sau afacerile Udrea, sau afacerile Anghelescu (chiar oare de ce Anghelescu “s-a sinucis” dupa ce ?s-a declarat prieten cu Basescu?)


Deci cam asta ar fi situatia. Politica e la fel in toate partidele. Nimeni nu urmareste neaparat niste decapitari si niste anticipate care ar scoate scaune de sub fund, nici PD care nu s-a retras de la guvernare, nici PNL care e ravasit de ravasul galben si de luptele interne, nici PLD care nu se poate inscrie la judecatorie ca nu vrea muschii PNL, nici PSD care nu creste in sondaje nici sa-l pici cu ceara… O fi vrand PNTCD care spera la 10% la europarlamentare?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.