Ce mai înseamnă pentru noi România?

Ce mai înseamnă pentru noi România?

2 517

În primul rând înseamnă acasă… și întotdeauna va fi așa, pentru că este locul unde ne-am născut, este locul unde am învățat să facem primii pași, unde am spus pentru prima oară mama, în dulcele grai românesc!
România înseamnă, credința, obiceiurile, tradițiile, înseamnă orice cătun liniștit și izolat sau înseamnă agitația orașelor, înseamnă foșnetul codrului, sursurul apelor și mai înseamnă cântecul inegalabil al ciocârliilor!
România inseamnă cultura, de la Eminescu, Creangă, Nichita, Grigorescu, Brâncuși, Brâncoveanu și lista poate continua!
România înseamnă istorie,o istorie a lui Decebal, Vlad Țepeș, Avram Iancu, și milioanele de eroi ai neamului care s-au jertfit pentru a apăra România!
Acum lucrurile sunt puțin diferite deoarece pe zi ce trece apreciem din ce în ce mai puțin ce avem.

Am uitat de Romania?
Da! Am uitat de ea. Ne pierdem părinții, ne dispar tradițiile, ne sunt furate pădurile și ne sunt vândute bogățiile!
Suntem mult prea procupați pentru a rezolva problemele zilnice personale, mergem pe stradă cu capul în pământ, am încetat să mai privim demult înainte.
Nu mai punem preț pe calitate, ci cantitate, mai important este scopul și nu mijloacele, am rămas doar români, nu și patrioți!

Mulți dintre noi am plecat ….câteva milioane!
NU ne este bine printre străini, dar ne este bine în străinătate!
De ce nu rămânem?
De ce nu ne întoarcem?
De ce nu încercăm să schimbăm ceva pentru țara noastră?
Pentru că nu se poate?
SE POATE!

Dacă vrem să schimbăm Romania vom reuși. Schimbarea începe cu noi: cu mine, cu tine, cu el …cu fiecare dintre noi!
Schimbă-te!
Fii un om bun, învață să fii corect, serios, respectuos. Vorbește cu cei din jurul tău, ascultă-i, ia cele mai bune decizii, aplică regulile, muncește corect, arată că poți mai mult și nu uita niciodată de unde ai plecat!
România ești TU!

Sursa: anonimus.ro

COMENTARII

  1. Pulache si azi ai gura plina de rahat! Pentru un prost, care nici macar roman nu e, intr-adevar inseamna prostie!

  2. „Ce mai înseamnă pentru noi România?” ÎNSEAMNĂ PROSTIE ȘI HOȚIE, ADICĂ BUGETARI ȘI PENSIONARI SPECIALI!!!

    Și Rrrumânistanul nu se va face bine până când populația nu va ieși cu ranga în stradă să facă curățenie și să-i linșeze pe cei ce-au distrus țara.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.