Unirea românilor, un destin milenar moștenit de la daci nerealizat complet astăzi
1 decembrie 1918 nu a fost o simplă adunare națională la Alba Iulia care să statueze o vrere strămoșească de unire cu țara, de ieșire de sub jugul austro-ungar. A fost infinit mai mult, a fost împlinirea profețiilor din veac despre reunirea spiritului românesc în esențialitatea sa nediminuată și întregită, a fost saltul istoric calitativ național ce a ars contradicțiile separării milenare a celor de-un neam, de-o vrere, de-o limbă.
Amintirea Unirii sub Mihai Viteazul doar reconfigura istoric amintirea milenară a primului stat dac centralizat și unificat sub marele Burebista. Voința de unire a românilor, după cea de mult disipată în negura timpurilor a dacilor liberi, a străbătut ca un fir roșu incandescent întreaga noastră istorie națională.
Nicolae Iorga aștepta împlinirea visului românesc la capul lui Mihai Viteazul
Se împlinea din nou la 1 Decembrie 1918, după cum aștepta îndeplinirea biblică a acestui fapt Nicolae Iorga, marcînd parcă profeția în piatra mormântului lui Mihai Viteazul, de fapt doar al capului său, la Mănăstirea Dealu, anticipând biruința totală a românilor din 1918.
„Era ca o împărtășire mistică cu cel mai glorios trecut înainte de a păși la realizarea acelor ursite de care vorbea inscripția pusă de mine pe mormântul, acuma gol, de la Dealu. Așteptând îndeplinirea Scripturilor”, adică a visului marelui voievod, spunea Iorga.
Se cuvine ca la 1 Decembrie în fiecare an să rememorăm cu înfrigurare mistică punctul 1 al Hotărârii de Unire de la Alba Iulia căreia i-a dat citire în acea sfântă zi Vasile Goldiș ,,Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezenatnții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România” în uralele nesfârșite a peste o sută de mii de participanți.
„Dați totul Patriei”! cerea Mareșalul Ion Antonescu
Marele patriot Mareșalul Ion Antonescu Întregitorul, care fusese șef al operațiilor militare ale Comandamentul Central al Armatei Române în ofensiva armatei noastre în nordul Ardealului și apoi în Ungaria la Budapesta cerea românilor, referinduse și la actul Unirii, să dea totul ,,Patriei, pentru care a strigat Șaguna -Români uniți-vă!
Patriei cântată de Bălcescu și Eminescu,
Patriei zidită de Voievozi, Regi și Dregători,
Patriei visată de tineretul curat al Neamului, de luptătorii și cărturarii săi”.
Ce mai dăm Patriei astăzi noi altceva decât mizeria noastră politică și electorală?
Ce mai dăm noi astăzi Patriei în afară de inconștiența și indiferența noastră față de Basarabia și față de basarabenii noștri?
Față de bătrânii, bolnavii, tinerii și copiii noștri?
Față de memoria eroilor și martirilor noștri?
Nimic.
Libiu Mateescu
