Clima Romaniei va trece la doua anotimpuri!

Clima Romaniei va trece la doua anotimpuri!

0 263

De cativa ani, specialistii incearca sa atraga atentia lumii intregi asupra riscurilor pe care le presupune incalzirea globala. Fenomen care va duce, mai repede decat se credea se pare, la modificari serioase in clima Pamantului.


De asemenea, si specialistii romani sunt de parere ca incalzirea globala are efecte dezastruoase. Climatologii se tem ca in urmatorii 20 de ani tara noastra s-ar putea confrunta cu perioade prelungite de seceta si inundatii, precum si cu fenomene meteo extreme. „Sunt probabilitati serioase sa apara desertificarea, seceta foarte puternica sau inundatii foarte puternice. Iarasi se poate discuta despre elemente de tornade. Un risc aste acela de crestere a nivelului apelor marii. Trecem de la 4 anotimpuri la doua”, a spus Ionut Purica, expert climatolog.


Climatologii romani cred ca odata cu incalzirea globala exista si riscul aparitiei in Romania a bolilor tropicale. „Schimbarea de terenuri si disponibilul de terenuri agricole ne pun in situatia de a avea probleme de asigurare a hranei. In conditiile in care creste perioada calda, lungimea perioadei calde, pot sa apara tot soiul de boli tropicale. S-ar putea sa existe probleme de alimentare cu apa”, a mai precizat Ionut Purica.


?


Raport ingrijorator


Zilele acestea, la Paris, a fost dat publicitatii un raport, elaborat sub egida ONU de Comisia Interguvernamentala asupra Schimbarilor Climatice. Expertii spun ca va reprezenta cel mai cuprinzator studiu de pana acum in ceea ce priveste efectele incalzirii globale asupra vremii, pamantului si oceanelor.


Una din concluzii este ca in mod foarte probabil (90%) activitatea umana este cauza incalzirii globale. Unul dintre autorii raportului, Kenneth Denman, si-a exprimat speranta ca in urma prezentarii concluziilor, se va trece la actiune. „Asa cum se spune, „gandeste la nivel global si actioneaza la nivel local”, deci speram ca raportul ii va convinge pe oameni ca schimbarea climei e un lucru real, ca suntem raspunzatori de o mare parte din aceasta modificare si ca trebuie intr-adevar sa facem schimbari in modul nostru de viata”.


Acest raport insumeaza munca a peste doua mii de oameni de stiinta si, in cazul in care previziunile acestor cercetatori sunt corecte, ele sunt alarmante.


Una dintre predictii va fi probabil ca pana la sfarsitul secolului, s-ar putea produce o crestere a temperaturilor de pana la 6,3 grade Celsius, desi intervalul cel mai probabil este de intre 2 si 4,5 grade. Chiar si asa, spun oamenii de stiinta, efectul asupra vremii, a faunei si a florei ar fi unul dramatic.


Sudul Spaniei, sudul Frantei si parti din Italia ar putea deveni, in cursul vietii noastre, zone greu locuibile, cu o populatie ce ar avea de facut fata unei diminuari a resurselor de apa, iar in zilele de vara temperatura ar trece in mod regulat de 40 de grade Celsius.


Pina acum, oamenii de stiinta nu ajunsesera la o concluzie atit de ferma ca incalzirea globala ar fi provocata de activitatea umana si nu de fenomene naturale.


?


Cinci minute pentru sanatatea lumii


Joi, luminile de la Turnul Eiffel din Paris si Coloseumul din Roma au fost stinse, timp de cinci minute, la fel ca alte cateva zeci de mii de becuri din intreaga Europa, in semn de raspuns la apelul asociatiilor ecologice de salvare a planetei.


Aceasta operatiune intitulata „Cinci minute de pauza”, lansata in Franta, a fost organizata pentru a atrage atentia asupra consumului de energie, concomitent cu reuniunea de la Paris a expertilor in materie de clima.


Sistemul de iluminat al Turnului Eiffel a fost scos din functiune intre orele 19.55 si 20.00 (20.55-21.00 ora Romaniei), in cadrul acestei operatiuni. Oprirea luminilor la Turnul Eiffel a marcat punctul culminant al acestei initiative lansate de un colectiv de asociatii ecologice, Alianta pentru Planeta, care si-a promovat ideile in mai multe tari, prin intermediul Internetului. Luminile de la mai multe alte monumente din Paris au fost stinse, de asemenea.


La Bruxelles au fost stinse luminile de pe fatada primariei si de la Atomium, simbolul capitalei belgiene. La Roma au fost stinse luminile de la Coloseum si din Piata Capitoliului. In Spania, initiativa a vizat mai multe monumente simbolice din Madrid si Valencia. In Olanda, luminile au fost stinse pe fatada cladirii Camerei Deputatilor, de la Haga. In Germania, initiativa a fost sprijinita de Federatia consumatorilor de energie. Principatele Monaco si Andorra au participat, de asemenea, la aceasta operatiune.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.